Avantajele și dezavantajele aderării Bulgariei la UE

Bulgaria a primit statutul de economie funcţională de piaţă încă din anul 2002 şi a încheiat negocierile de aderare din vara anului 2004. În perioada 2007-2009 urmează primele 2,3 miliarde de euro de la UE, pentru dezvoltare regională, dacă proiectele elaborate de Ministerul bulgar de Finanţe vor fi aprobate de Comisia Europeană. Suma totală ce va fi alocată Bulgariei după aderarea la UE este de 4,3 miliarde de euro.

În aceeaşi perioadă, cofinanţarea de la bugetul ţării va fi de 3 miliarde de euro. Potrivit Planului Naţional de Dezvoltare a ţării pentru perioada 2007-2013, dezvoltarea regională este primul domeniu care va fi finanţat. Crima organizată, corupţia şi traficul de persoane sunt principalele probleme cu care se confruntă Bulgaria după încheierea negocierilor de aderare cu UE. Raportorul pentru Bulgaria al legislativului UE, Geoffrey van Orden, a întocmit un document cuprinzând doar 11 articole, faţă de 37 cât a numărat raportul pentru România al socialistului francez Pierre Moscovici. În raportul său, aprobat de Parlamentul European, van Orden le solicita autorităţilor bulgare să combată mai convingător crima organizată, corupţia şi traficul de persoane şi să facă paşi mai importanţi în rezolvarea problemelor romilor. „Cerem clasificarea şi întărirea responsabilităţilor ministeriale într-o singură agenţie şi o mai mare transparenţă în adopţiile internaţionale”, se mai sublinia în raport. Un număr de 39 de amendamente au fost aduse raportului de membrii Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European; printre acestea se numără: necesitatea unei justiţii transparente, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale judecătorilor, finalizarea reformei administraţiei publice - până aici, aceleaşi cerinţe ca şi cele adresate României, precum şi „să pună capăt hărţuirii şi jefuirii de către funcţionari a cetăţenilor din statele UE, care tranzitează ţara”. Un alt amendament suna aşa: „Considerăm că, aşa cum se prezintă acum lucrurile, progresele Bulgariei sunt neadecvate, iar această ţară nu este pregătită să semneze Tratatul de aderare”. Cu toate aceste amendamente, Tratatul de aderare a fost semnat.

Tot despre Bulgaria se spunea că este pe ultimul loc la condiţiile de viaţă. Potrivit unui studiu din anul 2003 al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă, bulgarii sunt extrem de nemulţumiţi de viaţă de zi cu zi; studiul examinează o serie de probleme precum: rata şomajului, veniturile, educaţia, locuinţele, familia, sănătatea, echilibrul între muncă şi timp liber, satisfacţia vieţii şi calitatea percepută a societăţii. Principalele concluzii ale studiului confirmă percepţia larg răspândită a distanţei foarte mari între ţările UE-15, cele zece ţări care au aderat în 2004, şi România şi Bulgaria. Diferenţele dintre cele 12 state membre intrate în ultimele două valuri de aderare la UE, din 2004 şi 2007, sunt de asemenea subliniate, mai ales la capitolele locuinţe şi educaţie. Mai mult de 90% din populaţia din UE-15 nu se plânge de viaţa pe care o duce, în timp ce doar 50% dintre bulgari sunt mulţumiţi de aceasta. Peste 60% dintre familiile bulgare au probleme cu traiul, în timp ce în Luxemburg, Austria, Danemarca şi Irlanda, această cifră este sub 5%; în România, 40% dintre familii au dificultăţi financiare. Deşi i s-a recunoscut statutul de economie de piaţă funcţională, Bulgaria are o rată ridicată a şomajului – peste 10%, standardul de viaţă al oamenilor obişnuiţi este modest, mulţi tineri emigrează în căutarea unei vieţi mai bune.

Care sunt soluţiile?

La nivelul unor ţări membre UE, există încă incertitudini în ceea ce priveşte Bulgaria (dar şi România). Foarte mulţi oficiali europeni sunt îngrijoraţi de o serie de probleme legate de crima organizată, de situaţia din justiţie, ca şi de slăbiciunea generală a instituţiilor bulgare. Chiar dacă toate aceste probleme presupun continuarea monitorizării stricte a Bulgariei sau eventuala aplicare a clauzelor de salvgardare, liderii UE sunt,îin continuare, nesiguri în ceea ce priveşte evoluţia acestei ţări balcanice. Experienţa de până acum sugerează clar că Bulgaria nu are o „dispoziţie generală” către supranaţional şi, de aceea, cedează cu greu o parte dintre decizii şi puteri către instituţiile UE, care îşi fac însă cu timiditate simţită prezenţa în această ţară balcanică. Aceasta înseamnă că sunt necesare mai multe politici şi luări de poziţie comune cu acelea ale UE, în detrimentul poziţiilor individuale. Numai că o astfel de opţiune intră, adesea, în contradicţie cu interesele proprii. Spre exemplu, Sofia nu pare preocupată de discuţiile privind necesitatea unei politici energetice comune la nivel european, semnând la începutul acestui an un acord individual pe termen lung cu Gazprom privind livrările de gaze şi traseul conductei South Stream, sub obedienţa rusă.

Pe de altă parte, întreprinderile mici şi mijlocii se supun reglementărilor europene, fapt care înseamnă pentru ele costuri sporite. Acest lucru generează nemulţumiri, iar entuziasmul popular faţă de aderare scade constant. Bulgaria s-a alăturat UE în condiţiile în care 65% din populaţie sprijinea acest lucru în 2006, ceea ce a reprezentat un procent destul de ridicat în comparaţie cu majoritatea statelor europene. Cu toate acestea, bulgarii se tem că integrarea va duce la o creştere a preţurilor, a ratei şomajului, ca şi la apariţia unui sentiment general de insecuritate privind ziua de mâine. Nu trebuie uitat că oamenii văd UE nu în termeni academici, ci ca pe un instrument practic care urmează să le influenţeze viaţa în mai bine. De aceea, eurooptimismul lor - ca şi al nostru, de altfel - depinde foarte mult de modul în care sunt prezentate măsuri precum interzicerea sacrificării porcilor de Crăciun şi a mieilor de Paşte în condiţii neigienice sau, dimpotrivă, de modul în care sunt cheltuiţi banii europeni destinaţi renovării drumurilor. Bugetul şi accesul sporit la fonduri europene este, din păcate, mai mult teoretic, cel puţin până în prezent. UE nu a clarificat în totalitate priorităţile Bulgariei în cadrul Uniunii. Incertitudinea cea mai mare pare să vină însă dinspre instituţiile publice locale, mai exact din modul în care ele se dovedesc capabile să administreze banii europeni. Există pericolul real ca Bulgaria să contribuie la bugetul Uniunii mai mult decât să primească. Dincolo de toate temerile şi speranţele legate de integrarea sa în UE, Bulgaria are cel puţin certitudinea numeroaselor oportunităţi europene. Depinde, în primul rând, de Sofia să transforme aceste provocări în beneficii reale pentru propriii cetăţeni.

Se pare că principala problemă a Bulgariei o reprezintă crima organizată. Din 2001 şi până în martie 2008, în Bulgaria au fost „comandate” peste 150 de asasinate de tip mafiot. În pofida campaniei împotriva crimei organizate şi a corupţiei, Bulgaria nu a reuşit să condamne niciun suspect şi nu a acuzat de mită niciun înalt demnitar. Aici, asemănarea cu România, în problema corupţiei, merge până la identitate. Parcă suntem martorii unui film experimental, despre corupţia fără corupţi - din România şi crimele fără autori - din Bulgaria. Începutul lunii aprilie a anului 2008 a zguduit din nou Bulgaria, dar şi lumea civilizată: Georgi Stoev, 35 de ani, autorul unei serii de cărţi despre lumea interlopă din Bulgaria, după prăbuşirea comunismului din 1989, a fost împuşcat o singură dată în cap, în faţa unui hotel din centrul Sofiei. Al doilea asasinat mafiot a fost comis asupra lui Borislav Georgiev, managerul firmei Atomenergoremont, împuşcat de două ori în cap, la intrarea în blocul în care locuia. Uniunea Europeană a îndemnat din nou Bulgaria să combată crima organizată cu mai multă hotărâre: „Din nefericire, aceste asasinate au continuat în mod regulat, în ultimii ani, fără a fi judecate cu succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, la o conferinţă de presă, subliniind că „este necesară acţiunea urgentă împotriva crimei organizate din Bulgaria”.