Balanța comercială a României structură și tendințe de evoluție

Aspecte introductive

Balanţa de plăţi, ca parte ce integrează balanţa comercială, este unul dintre cele mai utile instrumente de analiză a situaţiei unei economii naţionale. Ea face obiectul preocupării economiştilor de mai multe secole, dar calitatea de instrument operaţional, eficient, de analiză macroeconomică a dobândit-o doar în perioada postbelică.

De regulă, într-o economie naţională, economisirea agregată nu coincide cu investiţia agregată. În unele ţări, partea neconsumată din venit (economisirea) este inferioară investiţiilor totale efectuate în economia naţională, iar în alte ţări este superioară. Dacă economisirea este inferioară investiţiilor, înseamnă că o parte dintre acestea din urmă s-au realizat cu resurse atrase din economisirea altor ţări. Dacă economisirea naţională este superioară investiţiilor interne, rezultă că o parte din economisirea naţională a fost utilizată pentru efectuarea de investiţii în alte ţări. Unii subiecţi preferă să investească în propria ţară, alţii, în străinătate, urmărind profitul, siguranţa sau creşterea.

Pe de altă parte, existenţa monedelor naţionale, aflate în relaţii definite prin regulile sistemului monetar internaţional, face ca tranzacţiile internaţionale să influenţeze direct şi indirect conţinutul activităţii economice interne din oricare ţară. Dacă se modifică rata de schimb valutar, efectele directe sunt cel puţin următoarele :

 Modificarea cererii externe pentru exportul ţării afectează cererea agregată pe pieţele interne şi, prin aceasta, producţia, venitul şi nivelul preţurilor;

 Modificările venitului şi preţurilor afectează cererea internă pentru mărfuri de import;

 Modificarea preţurilor afectează cererea externă pentru mărfuri de export.

Efectele indirecte pot fi la fel de importante:

 Pot fi induse fluxuri financiare, care influenţează condiţiile de pe piaţa financiară şi afectează prin aceasta rata dobânzii.

 Pot astfel afecta economiile şi investiţiile, modificând cererea agregată, oferta de exporturi şi cererea de importuri.

O problemă gravă se referă la modul în care interdependenţa internaţională limitează sau modifică autonomia naţională în realizarea politicii economice. Apar două aspecte:

 Economia deschisă are un obiectiv suplimentar al politicii economice, şi anume: tranzacţiile sale internaţionale trebuie echilibrate în decursul timpului. Această cerinţă poate limita spaţiul de acţiune în privinţa celorlalte obiective ale politicii economice;

 Instrumentele de politică macroeconomică funcţionează diferit în economia deschisă faţă de economia închisă. Iar într-o economie deschisă de dimensiuni reduse, efectele politicii monetare asupra producţiei, ocupării şi preţurilor sunt serios atenuate, dacă cursul valutar este fix, şi intensificate, dacă cursul valutar este flexibil.

O altă problemă gravă priveşte perspectiva cosmopolită sau naţională de abordare a tranzacţiilor internaţionale. Esenţial pentru aceasta este sistemul monetar internaţional. În condiţiile cursurilor valutare fixe, dacă o ţară îşi fixează un anumit preţ al valutei sale în dolari, automat fixează şi preţul dolarului în valuta sa. Dacă în lume sunt “n” ţări şi fiecare îşi fixează preţul valutei proprii în valuta unei anumite ţări, aceasta din urmă nu mai are de ales în privinţa preţului propriei valute. Pot apărea conflicte dacă fiecare ţară încearcă să practice o politică valutară independentă, împrejurare ce impune încheierea de aranjamente internaţionale cuprinzătoare.

Întrucât orice tranzacţie internaţională apare înregistrată de două ori în tabelul balanţei de plăti, o dată ca credit şi altă dată ca debit, este greşit a interpreta creditul drept favorabil, iar debitul ca dăunător. Apar la credit exporturile de mărfuri şi servicii (în contul curent) şi de active (în contul de capital), iar la debit apar importurile categoriilor menţionate. Remunerarea (venitul) factorilor de producţie exportaţi apare la credit (în contul curent), iar remunerarea celor importaţi, la debit. Pe lângă aceste operaţii care măresc sau diminuează venitul, transferurile gratuite (donaţii, ajutoare) îl redistribuie, fiind înregistrate în contul curent pentru a se reflecta cu exactitate modificarea netă a creanţelor ţării faţă de străinătate. Tranzacţiile din contul curent sunt fluxuri legate de venituri actuale (curente), iar cele din contul de capital sunt legate de active (venituri viitoare). Pe de altă parte, tranzacţiile din partea de credit generează cerere de monedă naţională pe piaţa devizelor, iar cele din partea de debit generează cerere de monedă străină pe această piaţă.