Banca Centrală Europeană

Actualitatea temei

Cercetarea Băncii Centrale Europene este actuală deoarece are un impact colosal atît asupra Uniunii Europene, cît și la nivel internațional. Banca Centrală Europeană participă atît direct, cît și indirect la majoritatea fluxurilor economice și financiare din lume. Astfel, o studiere riguroasă și complexă este necesară pentru a stabili un vector de dezvoltare și rectificare în viitor.

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul şi obiectivele prezentei lucrări sunt determinate de necesitatea cercetării Băncii Centrale Europene ca fiind una din instituțiile-pilon al Uniunii Europene.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării

Pentru abordarea informațiilor relevate în lucrare, am consultat un şir de surse bibliografice consacrate aspectelor teoretice şi practice. Am utilizat diverse surse precum manuale de specialitate. Analiza Băncii Centrale Europene s-a realizat utilizînd ca metode de cercetare: metoda analitică și metoda istorică.

Cuvinte-cheie: Banca Centrală Europeană, Uniunea Europeană, moneda euro, politica monetară.

Subiectul I Noţiuni generale

Banca Centrală Europeană este cea mai nouă instituţie a Uniunii Europene (UE) şi reprezintă pilonul central al Uniunii Economice şi Monetare. Banca a fost înființată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Împreună cu băncile centrale ale celor 15 state membre UE, BCE face parte din Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), al cărui ţel principal este menţinerea stabilităţii preţurilor.

În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei uniuni economice şi monetare. Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.

Uniunea economică şi monetară (UEM) cuprinde trei faze :

Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:

- libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii;

- sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene;

- convergenţă economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale statelor membre.

A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:

- înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;

- independenţa băncilor centrale naţionale;

- reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.

A treia etapă reprezintă naşterea monedei euro - 1 ianuarie 1999.

În mai 1998, Consiliul European a luat decizia de înfiinţare a zonei euro - formată, la acea vreme, din 11 state membre - având la bază Tratatul de la Maastricht, prin care era stabilit cadrul pentru formarea sistemului de bănci centrale europene. Unul dintre principalele merite ale Tratatului de la Maastricht este că a prevăzut politica monetară la un nivel internaţional, care o protejează de orice presiuni, inclusiv ale puterii politice, asigurând independenţa BCE şi dreptul exclusiv al instituţiei de a autoriza emisiunea de bancnote.

La 1 ianuarie 1999, 11 ţări adoptă moneda euro, care devine astfel moneda comună a Austriei, Belgiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos, Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alătură la 1 ianuarie 2001. Slovenia a devenit cel de-al 13-lea stat membru care s-a alăturat zonei euro la data de 1 ianuarie 2007, fiind urmată un an mai târziu de Cipru şi Malta, la 1 ianuarie 2009 de Slovacia, iar la 1 ianuarie 2011 de Estonia. De la data aderării la zona euro, băncile centrale ale acestor ţări au devenit în mod automat membre ale Eurosistemului. ). La 1 iunie 1998, a fost infiintata Banca Centrală Europeană, instituţie care înlocuieşte IME, devenind responsabilă de politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în euro.