Băncile în sistemul relațiilor financiare de piață. Sistemul bancar în Republica Moldova

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Sistemul bancar – este una din cele mai importante structuri ale economiei de piaţă. Băncile, efectuînd decontările băneşti, creditînd economia naţională, acceptînd depozitele de la persoanele fizice şi juridice, sunt mediatori la distribuirea capitalului, contribuind esenţial la creşterea produsului intern brut al ţării.

Băncile moderne acordă un spectru larg şi multilateral de servicii clienţilor săi – de la cele tradiţionale (de credit, depozite şi decontare), care constituie baza business-ului bancar pînă la cele moderne ce ţin de instrumentele financiare noi, serviciile fiduciare, operaţiunile investiţionale, etc.

La finele anilor ‘90, în sistemul bancar al Republicii Moldova s-au produs schimbări fundamentale. Majoritatea băncilor comerciale au reuşit să înfrunte consecinţele crizei financiare, şi au sporit volumul capitalului social, respectînd normativele stabilite de Banca Naţională a Moldovei, şi-au diversificat sortimentul de servicii financiare, însuşesc noile tehnologii informaţionale, îşi lărgesc relaţiile de colaborare cu băncile din străinătate.

În perioada 1999-2006 au crescut activele şi capitalul băncilor comerciale. In Republica Moldova funcţionează 15 bănci comerciale cu un capital total de peste un miliard de lei.

Un alt component important al economiei de piaţă este piaţa valorilor mobiliare. Rolul ei în atragerea mijloacelor băneşti disponibile şi reorientarea investiţiilor spre ramurile şi structurile ce asigură profituri şi eficacitate sporită economiei naţionale este în creştere permanentă. În ţările cu infrastructura financiară dezvoltată investiţiile financiare contribuie substanţial la dezvoltarea sectorului real al economiei: întreprinderile, băncile comerciale şi persoanele fizice efectuează tranzacţii pe piaţa valorilor mobiliare, realizînd investiţii financiare. Portofoliile de investiţii formate constituie o sursă importantă de finanţare a sectorului real al economiei, implicit pentru efectuarea investiţiilor capitale.

Tendinţa generală a dezvoltării sistemului bancar în practica internaţională constituie universalizarea activităţii bancare, ce se exprimă în extinderea prezenţei lor pe piaţa valorilor mobiliare şi diversificarea activităţii pe aceasta piaţă.

Participarea băncilor comerciale la piaţa valorilor mobiliare contribuie la atragerea resurselor suplimentare prin emisiunea valorilor mobiliare, extinderea bazei de venituri, menţinerea nivelului necesar de lichiditate, adaptarea mai uşoară la schimbările conjuncturii pieţei.

Modelul sistemului bancar implementat în Republica Moldova admite diferite forme de activitate a băncilor pe piaţa valorilor mobiliare. În ultimii ani băncile au devenit operatori principali ai pieţei financiare.

Structura lucrării este prezentată în corespundere cu obiectivele preconizate şi ordinea realizării cercetărilor ştiinţifice. Teza cuprinde: introducere, două capitole, care constituie conţinutul de bază al cercetării, concluzii şi literatura selectivă studiată.

Capitolul I – „ SISTEMUL FINANCIAR: ESENŢA, STRUCTURĂ, FUNCŢII. ”.

Capitolul II – „ UNELE ASPECTE ALE SISTEMULUI BANCAR ÎN REPUBLICA MOLDOVA”

Ultimul compartiment al tezei cuprinde, concluziile autorului privind sistemul bancar

CAPITOLUL I. SISTEMUL FINANCIAR: ESENŢA, STRUCTURĂ, FUNCŢII.

1.1 Structura şi caracteristicile pieţei financiare

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întîlnesc şi se reglează, liber sau dirijat, cererea şi oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii în cadrul firmelor. În economia financiară circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a cărei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectuează investiţii, prin plasarea fondurilor în scopul valorificării lor, iar utilizatorii sunt cei care mobilizează fondurile pentru a-şi finanţa propria activitate economică. Se transferă astfel o parte din resursele financiare existente într-o economie, între cei care le deţin, prin disponibilizare, către agenţii economici care le folosesc, fie pentru iniţierea unei activităţi, fie pentru întreţinerea şi dezvoltarea unei afaceri existente. În acelaşi timp, se naşte o relaţie de feedback, de la utilizatorii de fonduri către investitorii iniţiali, prin distribuirea profitului obţinut în urma valorificării resurselor financiare. Într-o economie de piaţă, distribuirea profitului poate fi, însă, oricînd substituită de distribuirea riscului, în cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor care au făcut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria voinţă, noduri ale unui circuit financiar a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul. Tranzacţiile între cele două categorii de participanţi la fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor financiare.

După tipul activelor care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piaţa financiară este formată din trei mari sectoare, constituite ca pieţe distincte: piaţa bancară, piaţa monetară şi piaţa de capital.

Figura 1.1.Structura Pieţei financiare

Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe este de absorţie a excedentului de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea retragerii lor оn orice moment.