Buget și trezorerie publică

La inceput, termenul de trezorerie era identificat cu banii publici, iar ulterior cu o institutie desemnata sa asigure respectarea ansamblului de reguli specifice casieriei si contabilitatii publice.

In prezent, termenul de trezorerie este folosit in doua sensuri: o pe de o parte, el serveste la desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului, atunci când se vorbeste de „situatia trezoreriei" sau de „deficitul trezoreriei"; o pe de alta parte, el serveste la desemnarea unei administratii publice, ca institutie. Cele doua sensuri ale termenului sunt legate intre ele si vizeaza si functiile pe care le indeplineste trezoreria.

Trezoreria finanţelor publice din ţara noastră a fost înfiinţată în anul 1992

având ca temei legal HG 78/1992 ca instituţie financiară de interes public prin care

se realizează execuţia operaţiunilor care privesc gestiunea, finanţelor publice,

instituţiile publice, au obligaţia prin lege, să efectueze prin trezorerie toate

operaţiunile de încasări şi plăţi care privesc fondurile publice asupra cărora statul

(prin Ministerul Finanţelor Publice) exercită controlul fiscal şi financiar preventiv.

Funcţiile de bază ale trezoreriei

Trezoreria finanţelor publice a fost concepută ca o instituţie financiară prin

care sectorul public îşi efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi, asupra cărora

Ministerul Finanţelor Publice exercită controlul fiscal şi financiar preventiv.

Funcţiile de bază ale trezoreriei finanţelor publice sunt următoarele:

a. casier (casierie) al sectorului public prin care se asigură încasarea

veniturilor bugetare, efectuarea plăţilor în numerar sau pe calea decontărilor cât şi

păstrarea disponibilităţilor;

b. asigurarea execuţiei de casă a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor

sociale de stat şi a bugetelor locale, a bugetelor fondurilor speciale, a mijloacelor

extrabugetare, reflectate în încasarea veniturilor din impozite şi taxe de la agenţii

economici şi contribuabili (persoane fizice) precum şi în efectuarea plăţilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate;

c. exercitarea operativă a controlului financiar preventiv asupra încasării

veniturilor cât şi a încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în

conformitate cu prevederile şi destinaţia aprobată prin bugetele de venituri şi

cheltuieli;

d. efectuarea operaţiunilor de decontare în contul instituţiilor publice precum

şi păstrarea disponibilităţilor acestora, în urma constituirii şj utilizării mijloacelor

extrabugetare şi a fondurilor speciale;

e. atragerea disponibilităţilor din economie (de la agenţi economici, instituţii

financiare şi populaţie) pe calea constituirii de depozite cât şi prin împrumuturi de stat lansate în vederea asigurării resurselor financiare pentru reabilitarea şi

retehnologizarea unor sectoare din economie, pentru acoperirea deficitului bugetar, ş.a;

f. efectuarea de plasamente financiare pe termen a disponibilităţilor statului

existente în mod temporar în conturile trezoreriei finanţelor publice;

g. gestionarea datoriei publice, reflectată atât în primirea împrumuturilor

interne şi externe cât şi în folosirea acestora conform destinaţiei prevăzute în

contractele încheiate, precum şi în rambursarea la scadenţă a creditelor şi plata

dobânzilor aferente:

h. asigură evidenţa operativă şi contabilă privind execuţia de casă pentru toate

operaţiunile de încasări şi plăţi, cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice desfăşurate

pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi pe plătitori;

i. asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemului informaţional contabil

privind raportarea execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor locale, fondurilor speciale şi extrabugetare, s.a.

Sistemul de organizare a trezoreriei

Trezoreria finanţelor publice este organizată într-un sistem unitar, atât la nivel central, cât şi teritorial, în scopul cuprinderii tuturor operaţiunilor financiare ale sectorului public. Prin sistemul trezoreriei aşa cum este conceput, s-a reuşit

separarea finanţelor sectorului public în conturi distincte deschise la Banca

Naţională, de resursele proprii ale băncilor comerciale.