Bugetul Uniunii Europene

Capitolul 1

Continutul si structura bugetului Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene reprezinta ansamblul resurselor financiare de care acesta

dispune anual pentru indeplinirea de catre institutiile comunitare a obiectivelor, activitatilor si

interventiilor comunitare stabilite in prezent prin Tratatul de la Amsterdam.

Bugetul UE conform legii trebuie sã fie echilibrat. Fiecare cheltuialã existentã in buget

trebuie finantatã in fiecare an prin veniturile colectate de la membrii UE sau economisiti de-a

lungul anilor.

1.1 Sistemul resurselor Uniunii Europene

Decizia Consiliului de Ministri reuniti la Luxemburg in aprilie 1970 a aprobat, dupã

avizul Parlamentului , trei categorii de resurse proprii. Initial, sistemul resurselor proprii

comunitare avea douã elemente, care se regãsesc sub titulatura de “resurse traditionale”:

a) taxele vamale percepute asupra produselor importate din tãrile terte, prin

aplicarea tarifului extern comun;

b) resurse proprii agriculuturii, formate din prelevãrile variabile cu rolul de a compensa

diferenta între preturile interne si preturile mondiale si cotizatii percepute în cadrul organizãrii

comune a pietei zahãrului pentru a limita excedentele care sunt stabilite pentru productia si

stocarea zahãrului si izoglucozei, la care se adaugã cotizatia complementarã de resorbtie. Pentru

a inlocui insuficienta resurselor proprii traditionale, si anume, taxele vamale si prelevãrile la

importurile agricole, la sfarsitul anilor ’70 a fost creata o alta sursa de finantare europeanã:

c) prelevãri din TVA - un procent din taxa pe valoare adãugatã perceputã în tãrile membre.

La nivelul anului 2011, proportia acestor contributii se prezenta in felul urmãtor:

Austria – 20%, Belgia – 21%, Bulgaria – 20%, Cipru – 15%, Cehia – 20%, Danemarca – 25%,

Estonia – 20%, Finlanda – 23%, Franta – 19.6 %, Germania – 19%, Grecia – 23%, Ungaria –

27%, Irlanda – 23% (incepand cu ianuarie 2012), Italia – 20%, Letonia – 22%, Lituania – 21%,

Luxembourg – 15%, Olanda – 19%, Polonia – 23%, Portugalia – 23%, Romania – 24%, Slovacia

– 20%, Slovenia – 20%, Spania – 18%, Suedia – 25%, Marea Britanie – 20%, Malta – 18%.

In ce priveste cheltuielile UE, acestea sunt limitate prin tratate, iar bugetul Uniunii

nu trebuie sã fie in deficit, ceea ce inseamnã cã incasãrile trebuie sã acopere intregul cost al

diferitelor activitãti.

Suma de bani ce poate fi pusã la dispozitia Uniunii este limitatã printr-un acord al statelor

membre si al parlamentelor. In momentul de fatã, plafonul este fixat la 1,24% din venitul

national brut (VNB) al UE pentru plãtile efectuate de la bugetul Uniunii, astfel incat aproximativ

45% din venitul national brut al Uniunii este alocat cheltuielilor publice nationale, regionale si

locale in statele membre.

Cheltuielile Uniunii sunt limitate de asemenea si printr-un acord multianul incheiat intre

membrii Parlamentului European, ai Consiliului de Ministri si ai Comisiei Europene, acesta

continand un cadru finaciar multianual. Perioada 2007-2013 reprezintã prima planificare

multianualã, in care state precum Franta, unde agricultura reprezintã o parte substantialã din

economie si, deci, beneficiazã mult de prevederile politicii agricole comune (PAC), au fost de

acord sã micsoreze semnificativ procentul alocat cheltuielilor agricole traditionale. Aceasta

permite sa le fie acordate fonduri unor politici noi, precum cresterea competitivitãtii economice,

crearea de noi locuri de muncã sau actiunilor externe ale UE, politici cãrora inainte de 2007 li se

acordau panã la 10% din bugetul anului respectiv. Astfel, panã in 2013, cheltuielile pentru

dezvoltarea economicã si cresterea competitivitãtii vor creste panã la 26% din bugetul UE.

2012 este cel de-al saselea an din „perspectivele financiare” actuale (2007-2013) iar

bugetul prevazut pentru acest an se concentreze pe implementarea celor cinci obiective ale

strategiei UE 2020: ocuparea fortei de muncã, inovatie, cercetare si dezvoltare, schimbãri

climatice si energie, educatie si integrare sociala, cele mai mari cresteri în plãti fiind prevãzute

pentru cercetare si fonduri de coeziune si structurale.