Bunăstarea

BUNASTAREA

Dorinta permanenta a individului de a ajunge la un nivel satisfacator de bunastare a reprezentat, de-a lungul timpului, un factor pentru dezvoltarea economica a societatii, fiind în acelasi timp cauza si efect pentru numeroase descoperiri stiintifice.

Bunastarea, cu cele doua aspecte ale sale - materiala si spirituala - reprezinta, de fapt, scopul tuturor stiintelor cu caracter aplicativ, al fiecarei ramuri a stiintei economice, al stiintelor sociale, etc.

Desi notiunea de bunastare are ca element central individul, ale carui nevoi sunt mai mult sau mai putin satisfacute la diferite niveluri ale bunastarii, aceasta a devenit un obiectiv esential si la nivel de stat, guvern, organizatii politice si organisme internationale. Acestea se ocupa în primul rând de bunastarea economica, datorita faptului ca de ea se leaga, într-un fel sau altul, orice problema a unei societati, dar printre obiectivele lor se numara si cele legate de protectia sociala, sistemul de asigurari sociale, sanatate, cultura si învatamânt, de care depinde obtinerea acelui optim pe care îl numim bunastare.

La nivel individual, bunastarea depinde de numeroase elemente dintre care cele mai importante sunt veniturile, nivelul consumului, siguranta sociala, aspecte personale precum gradul de cultura si educatie (care genereaza anumite nevoi spirituale), familie, sanatate etc.

Toate acestea se modeleaza în functie de sistemul nevoilor individuale, dependente de mediul social la care individul se raporteaza, nivelul de satisfactie depinzând în mod direct de pozitia în cadrul ierarhiei sociale. Acest fapt dovedeste aspectul accentuat subiectiv al aprecierii bunastarii individuale.

Stiinta economica, pentru a ajunge la posibilitatea de a masura si compara diferitele niveluri de bunastare, a fost nevoita sa elimine dintre criteriile de apreciere pe cele cu un grad prea mare de subiectivitate.

Se ajunge astfel la o definire a bunastarii mai putin legata de individ, ceea ce nu înseamna ca individul impreuna cu nevoile sale nu mai reprezinta punctul central al conceptului de bunastare, ci ca printr-un proces de obiectivizare si generalizare poate fi studiata bunastarea unui grup sau a întregii societati.

În general, e acceptata ideea ca bunastarea generala este suma bunastarii individuale. O crestere a bunastarii generale e considerata orice ameliorare a bunastarii unui individ care nu duce la reducerea bunastarii altui individ.

Astfel, bunastarea se constituie ca o modelare a sistemului de nevoi potrivit cadrului social -economic în care este integrat individul (proprietate, nivel al consumului, starea materiala în ierarhia societatii etc.).

Bunastarea sociala se defineste prin capacitatea de satisfacere a preferintelor individuale ale membrilor unei colectivitati. Bunastarea poate fi abordata si dintr-o perspectiva sistemica, din care sistemul bunastarii natiunii este vazut ca fiind compus din doua subsisteme:

a) subsistemul nivelului de trai material, în componenta caruia intra consumul de bunuri alimentare si nealimentare, precum si consumul de servicii;

b) subsistemul nivelului cultural al populatiei, care cuprinde instructia publica, sanatatea publica, activitatile din domeniul cultural si al artei.

Acestea sunt în mod direct influentate de sistemul avutiei nationale si de sistemul cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice.

O alta abordare îsi are punctul de plecare în definitia bunastarii individuale. Aceasta, dupa Nicholas Barr are trei componente:

- bogatia fizica constituita din bunuri durabile;

- bogatia financiara include actiuni, obligatiuni si conturi bancare;

- capitalul uman este si el tot o forma de bogatie, întrupata în indivizi ca rezultat al învatarii si pregatirii, având doua surse diferite: pe de o parte este rezultatul investitiei trecute în educatie si pregatire (ceea ce majoritatea oamenilor înteleg prin capital uman), iar pe de alta parte reprezinta rezultatul talentului natural.

Fiecare tip de bogatie are ca rezultat un venit (beneficiu material sau nematerial, avantaj obtinut de pe urma a ceea ce individul poseda), iar toate aceste trei tipuri de bogatie împreuna reprezinta bunastarea individuala.

Astfel, bogatia fizica produce venituri non - banesti sub forma serviciilor (exemplu: locuinta ) dar poate produce si venituri banesti (o casa prin închiriere). Bogatia financiara produce venituri banesti (exemplu: dobânda).

Capitalul uman produce venituri în mai multe forme. Pornind de la ideea ca un individ îsi împarte timpul între munca si odihna sau timp liber, capitalul uman produce venituri în ambele situatii.

Când individul munceste, utilizarea capitalului uman are ca rezultat obtinerea unui venit banesc (exemplu: salariul) dar si un venit non-banesc ca satisfactia obtinuta prin munca (care poate fi pozitiva sau negativa). Când nu munceste, utilizarea propriului capital uman genereaza un avantaj care nu este de natura baneasca - petrecerea timpului liber (care de asemenea poate avea o conotatie pozitiva sau negativa), dar si un venit sub forma productiei proprii .

La nivel agregat, bogatia are aceleasi componente. O masurare corecta si cuprinzatoare a venitului national va trebui sa includa atât veniturile banesti, cât si cele de alta natura.

Pentru masurarea bogatiei la nivel national se foloseste functia bunastarii sociale care este o relatie explicita între bunastarea globala si bunastarea indivizilor care formeaza societatea:

W = W(y1, y2, ….yn)

unde W este bunastarea sociala, iar y1,....yn masoara bunastarea individuala a fiecaruia dintre cei n membri ai societatii.