Bune Practici în Utilizarea Fondurilor Structurale și de Coeziune

Alături de interesele strategice, politice şi chiar militare ,consolidarea coeziunii economice şi sociale a devenit din punct de vedere oficial , unul din obiectivele Uniunii Europene, pe langă infiinţarea pieţei interne şi a Uniunii economice şi Monetare.

Pe masură ce Uniunea Europeană se extinde ,realizarea coeziunii economice şi sociale devine tot mai dificilă ,deoarece statele membere deveneau tot mai eterogene.

Incă de la redactarea Tratatului de la Roma din 1957, s-au făcut referiri precise la nevoia de eliminare a disparirtăţilor economice din regiune. In 1958 s-a creat Fondul Social European şi Fondul European pentru Orientare şi Garantare în Agricultură.

După intrarea în Uniunea Europeană in 1975 a Danemarcei, Irlandei şi a Marii Britanii s-a creat Fondul European de Dezvoltare Regională. Este pentru prima dată când a apărut conceptul de redistribuire între zonele bogate şi sărace ale Comunităţii.

Intre 1986-1989 s-a introdus în Tratat conceptul de Coeziune socială şi economică care a urmărit să ajute ultimele state intrate (Spania si Portugalia) pentru a face faţă provocarilor pieţei unice, resursele financiare pentru fondurile structurale , s-au dublat pe urmatorii ani, s-a revoluţionat sistemul de acordare a fondurilor structurale, prin introducerea principiului programării multi-anuale, stabilirea obiectivelor prioritare şi punerea la punct a sistemului de parteneriate între statele membre.

In 1992 sefii de stat au hotarât dublarea bugetelor pentru regiunile dezavantajate, Iar din 1995 după aderarea Suediei si Findalndei, regiunile puţin populate au început sa primească fonduri.

In 1999 sefii de state şi de guvern au hotarât la Berlin cea de-a doua reformă a fondurilor structurale, punând accent pe ajutorarea grupurilor sociale si a regiunilor dezavantajate.

Politica de coeziune are drept scop reducerea decalajelor existente între regiunile din Uniunea Europeană. Pentru atingerea ţelului politicii de coeziune, statele membre şi regiunile au nevoie de ajutor financiar important în vederea soluţionarii diverselor probleme structurale răspândite şi a realizării potenţialului lor de creştere.

Inainte de toate, politica de coeziune este o politică a solidarităţii. Scopul acesteia este să promoveze un înalt nivel de competitivitate şi de ocupare a forţei de muncă, oferind ajutor regiunilor mai putin dezvoltate şi celor care se confruntă cu probleme structurale. Se asigură astfel o dezvoltare stabilă şi durabilă a UE şi o funcţionare optimă a Pieţei Interne. Politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică

pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia statelor membre către regiunile şi grupurile sociale mai putin prospere.

Cuvinte cheie:

Transparenţă instituţională

Disparităţi regionale

Instrumente structurale

Informare din oficiu

Fonduri europene postaderare

Infrastructură

Expunerea problemei:

Legislaţia transparenţei pentru entităţile care gestionează instrumentele structurale şi celelalte fonduri post-aderare în România are caracter obligatoriu.

În România, asigurarea transparenţei instituţionale este reglementată de Legea nr. 52/2003, care cuprinde prevederile legislaţiei europene.

Entităţile care gestioneaza instrumentele structurale şi celelalte fonduri sunt instituţiile publice, existând însă şi unele excepţii. Din aceasta cauza legile cu privire la accesul la informaţii de interes public şi transparenţa decizională se aplică in totalitate, aplicarea lor fiind o obligaţie legală, nu opţională.

Cele mai dese probleme ivite sunt datorate deficienţelor de cunoaştere a normelor transparenţei instituţionale, şi uneori din cauza carenţelor legislative.

Evidenţa instrumentelor structurale şi a celorlalte fonduri comunitare post-aderare a presupus asimilarea unui număr mare de norme, iar procesul nu este cu totul încheiat. Unităţile publice trebuie să respecte un set complex şi nu tot timpul corelat de acte normative.