Bursa de Valori București

BURSA DE VALORI BUCUREŞTI (BVB)

Condiţiile de înfiinţare a bursei de valori în România s-au format în a doua jumătate a secolului trecut când s-au contractat de către stat primele împrumuturi interne şi externe şi au fost emise primele acţiuni de către societăţile create. Primele împrumuturi interne emise de stat datează din 1832 în Muntenia şi din 1834 în Moldova. În 1864, guvernul român contractează primele două împrumuturi externe pentru lichidarea datoriilor flotante şi acoperirea deficitelor bugetare, unul pe piaţa londoneză, altul pe piaţa franceză.

Pe fondul unei anumite însănătoşiri a economiei se înfiinţează societăţi economice şi financiare, ce emit primele acţiuni. Se elaborează primele două proiecte de lege privind reglementarea comerţului de bursă, în 1865, respectiv 1868, de către Camera de Comerţ din Bucureşti, care însă nu se aprobă. Tranzacţiile cu aceste hârtii de valoare au început să se facă într-un local neoficial al bursei, pe strada Lipscani, la Hanul cu tei şi chiar prin unele cafenele.

Odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale în anul 1880, care a reprezentat la acea vreme un sprijin real pentru viaţa noastră economică, s-a simţit nevoia unei burse oficiale, cu un local propriu, pentru ca fiecare cetăţean să poată face operaţiuni. Fără existenţa unei burse oficiale clienţii nu aveau siguranţa cursului rezultat din jocul cererii şi ofertei şi nici siguranţa executării operaţiunilor încheiate, întrucât mijlocitorii neoficiali nu urmăreau decât să-şi încaseze comisionul, neinteresându-i rezultatul final al tranzacţiei.

Prima lege bursieră mai importantă apare în 1881 şi prevedea deschiderea oficială a bursei la 1 ianuarie 1882, însă datorită marelui crah bursier de pe piaţa franceză din acel an (de la Lyon), oficialităţile, de teama aceluiaşi risc, au amânat deschiderea bursei pentru sfârşitul anului 1882. Datorită faptului că bursa deschisă oficial la 1 decembrie 1882 nu avea tăria unei burse adevărate, tranzacţiile încheiate erau slabe, fapt ce făcea ca şi „cota” oficială să dispară peste câteva zile. Atragerea clienţilor pe piaţa neoficială de către mijlocitorii neoficiali şi de către unele bănci, cărora nu le convenea cota oficială, a pus practic bursa oficială în imposibilitate să mai funcţioneze normal.

Activitatea bursei devine neînsemnată până în 1904, când se emite o nouă lege care prevedea expres obligaţia efectuării operaţiilor de vânzare-cumpărare a hârtiilor de valoare prin intermediul bursei oficiale de comerţ. Potrivit articolului 1 din Legea din 1904, bursa de comerţ reprezenta „reuniunea comercianţilor, industriaşilor, agricultorilor, viticultorilor, căpitanilor de vase plutitoare şi a mijlocitorilor oficiali în vederea negocierii efectelor publice şi private şi a tuturor felurilor de produse şi mărfuri”. Conform acestei definiri, bursa de efecte şi de mărfuri forma o singură instituţie, căreia i s-au adus îmbunătăţiri prin reglementările din 1913 şi 1918.

Prin legea din 1929, bursa de comerţ se divide în bursă de efecte, acţiuni şi schimb, pe de o parte şi bursa de mărfuri pe de altă parte, fiecare având organizare proprie şi reguli de funcţionare specifice. În baza acestei legi, căreia i se aduc unele modificări în 1938 şi 1943, bursa de valori capătă personalitate juridică, devine instituţie publică „creată în scopul de a reuni pe comercianţi, industriaşi, bancheri, producători, armatori şi asiguratori, în vederea negocierii valorilor publice şi private, monedelor şi devizelor”.

Bursa de valori, apărută relativ târziu în economia României, comparativ cu alte ţări europene, a început să se dezvolte îndeosebi după primul război mondial. Între cele două războaie mondiale, bursa de valori a cunoscut mai multe faze de evoluţie şi a jucat în economia românească un rol însemnat, contribuind prin piaţa de capital creată, la progresul general al ţării.

Prima fază s-a suprapus haosului economic şi monetar de după primul război mondial. Se accentuase inflaţia monetară şi luaseră naştere o multitudine de societăţi, majoritatea fără un scop bine determinat şi care lansaseră primele emisiuni pe acţiuni. Existenţa unei abundenţe de bani pe piaţă i-a determinat pe posesorii lor să-i plaseze subscriind la titlurile emise de societăţile înfiinţate, ai căror fondatori erau în majoritatea lor puţin cunoscuţi de public şi lipsiţi de garanţii serioase. Efectuându-se primul vărsământ, acţiunile erau acceptate şi negociate la bursa neoficială, încât în câteva zile ele ajungeau la o primă de 700-800 lei de acţiune. A fost un mijloc de îmbogăţire de la o zi la alta pentru cei care au ştiut să dea „lovitura” la bursă. Publicul cumpăra acţiuni al căror curs spera că va creşte în viitor, iar ghişeele băncilor erau asaltate de acesta pe considerentul că hârtia respectivă făcea imediat „primă”.

Unele societăţi formate în acea perioadă s-au consolidat şi au progresat, iar altele care reprezentau majoritatea au dat faliment sau au fuzionat. Au fost stabilite de guvern anumite reguli de fondare a societăţilor pe acţiuni, iar publicul a devenit mai prudent în investirea banilor.

A doua fază a fost cea de prudenţă şi cumpătare în investirea banilor. Publicul începe să cerceteze cu atenţie hârtiile emise, interesându-se de persoanele din consiliile de administraţie ale societăţilor existente. Avea loc o selecţie a acestor acţiuni, erau vândute cu preţ redus la bursă cele slabe şi care nu prezentau garanţii serioase, păstrându-se un număr redus care se şi negociau. Odată cu stabilizarea economiei şi a monedei naţionale, atenţia bursierilor se îndreaptă spre rentele cu dobânzi fixe şi către acţiunile şi obligaţiunile care prezentau garanţii sigure.

A treia fază s-a caracterizat prin neîncredere şi nesiguranţă. Acestei faze i-a corespuns o perioadă de instabilitate economică care s-a accentuat, suprapunându-se cu criza economică mondială din anii 1929-1933. cursurile tuturor hârtiilor la bursă scădeau vertiginos şi deţinători lor pierdeau sume investite în aceste titluri. În această fază, ei nu se mai gândeau la randamentul banilor investiţi, cât mai ales la siguranţa lor; cei care au supravieţuit crahului bursier şi, în general, crizei economice şi-au investit banii cumpărând aur.

A patra fază şi ultima, cea a redresării şi dezvoltării bursei, a corespuns eforturilor organelor publice de echilibrare a bugetelor, de redresare a creditului şi de reorganizare a băncilor, de stimulare a muncii producătorilor. Buna funcţionare a instituţiilor bancare şi bursiere interesa economia în cel mai înalt grad. Drept urmare în 1934 şi 1936 s-au întreprins importante măsuri în domeniul legislaţiei şi regimului funcţionării instituţiilor bancare şi bursiere în scopul unei mai bune adaptări a acestora la nevoile de dezvoltare a economiei.

După o întrerupere de 5 decenii, bursa de valori a fost reînfiinţată pe piaţa de capital din România în anul 1995. Ca o componentă a aşa-numitei „economii simbolice” bursa de valori e o instituţie indispensabilă a economiei de piaţă. Bursa de valori e o instituţie cu personalitate juridică ce are ca scop tranzacţionarea valorilor mobiliare în mod continuu, transparent şi echitabil prin sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate. Bursa de valori din România este înfiinţată pe baza Deciziei nr. 20/21.09.1995 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Decizia de înfiinţare a Bursei de Valori Bucureşti a fost dată în urma solicitării a 24 societăţi de valori mobiliare, membre ale Asociaţiei Bursei, de a negocia acţiuni emise de 6 societăţi comerciale. Calitatea de membru al Bursei poate fi obţinută de orice societate de valori mobiliare ce îndeplineşte următoarele condiţii:

- să aibă activitate exclusiv intermediară de valori mobiliare.

- 75% din activele societăţii să fie active financiare.

- să facă dovada unui minim de capital subscris şi integral vărsat, cu obligaţia de menţinere a unui minim de capital net ce se stabileşte de CNVM.

Societatea respectivă, pe baza Autorizaţiei de negociere în bursă, este înscrisă în Registrul de Asociaţi ai Bursei.

Bursa de autofinanţează prin comisioanele percepute conform reglementărilor bursiere. La înfiinţare, Bursa a beneficiat de resurse de la stat necesare activităţii în primul an de funcţionare, resurse ce urmau să fie recuperate şi vărsate eşalonat la bugetul de stat începând cu cel de-al treilea an de funcţionare a bursei, pe parcursul a trei ani consecutiv.

Viziune, Misiune şi Principii

Viziune

Construirea celei mai performante pieţe de capital din regiune, după aderarea României la Uniunea Europeana.

Misiune

Misiunea noastră este de a asigura şi a promova o piaţă eficientă, cu reguli corecte, atractivă şi compatibilă cu standardele europene, care să devină un factor de influenţă a tendinţelor economice şi instituţionale şi să se constituie într-un mediu de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme şi norme pentru mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiţii de transparenţă şi siguranţă.

Rol

Rolul Bursei de Valori Bucuresti este de a furniza o piaţă organizată pentru tranzacţionarea valorilor mobiliare, de a contribui la creşterea lichidităţii valorilor mobiliare prin concentrarea în piaţă a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, de a contribui la formarea unor preţuri care să reflecte în mod corespunzător relaţia cerere-ofertă şi de a disemina aceste preţuri catre public.