Cadrul administrativ al dezvoltării regionale

Politica de dezvoltare regionala in UE

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere. De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şi socială, extinderea aplicării principiului

subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă.

Politica de dezvoltare regionala in Romania

În România, politica de dezvoltare regională început să se contureze odată cu funcţionarea programului Phare, în 1996. Doi ani mai târziu, în 1998, a fost stabilit cadrul legal de dezvoltare a acesteia, prin Legea 151/1998, care stabileşte obiectivele politicii naţionale în domeniu, instituţiile implicate, competenţele şi instrumentele specifice promovării politicii de dezvoltare regională. Aceasta este completată de o serie de alte legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale. Capitolul de negociere aferent (capitolul 21) a fost deschis în 2002 şi stabileşte criteriile ce trebuiesc îndeplinite de România în perspectiva aderării la UE şi a eligibilităţii pentru FS şi Fondul de Coeziune, respectiv acquis-ul comunitar şi modalităţile de implementare. Spre deosebire de alte capitole de negociere, acquis-ul de dezvoltare regională nu defineşte modul în care trebuie create structurile specifice de implementare a cerinţelor comunitare ci doar menţionează care sunt

acestea şi lasă acest lucru în sarcina României. Astfel, deşi acquis-ul comunitar nu trebuie

transpus, România trebuie să creeze un cadru legislativ corespunzător, care să permită

implementarea prevedirilor specifice domeniului.Dacă documentul de bază al dezvoltării politicii regionale naţionale conform standardelor şi cerinţelor comunitare este Documentul de poziţie pentru capitolul 21, acesta este completat de Parteneriatul pentru Aderare –semnat în 1998 şi actualizat ultima dată în 2003, în urma desprinderii României şi Bulgariei de celelalte ţări candidate ale Europei Centrale şi de Est (ce vor adera în 2004, spre deosebire de 2007-data stabilită pentru România), şi de Foia de parcurs pentru România (şi Bulgaria) – elaborată în acelaşi context. Monitorizarea şi evaluarea progreselor efectuate este prezentată în rapoarte anuale, atât ale României cât şi ale Comisiei Europene, iar priorităţile şi sugestiile conţinute de acestea sunt reflectate prin elaborarea Planurilor Naţionale de Dezvoltare (de către România).