Călin Popescu Tăriceanu

Pentru această temă, mi-am propus să analizez o personalitate a vieţii politice româneşti actuale, intens mediatizată, şi anume : premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Implicarea acestuia în diferite scandaluri – culminând cu “recordul” de a fi unicul permier, în funcţie, dat în judecată în istoria României - , jocuri de genul : “azi demisionez mâine revin” , cazul “telefonului care nu trebuia dat” , ne face să reflectăm de două ori asupra “sloganurilor” : “Cel mai popular prim-ministru”, “Cel mai potrivit prim-ministru din 1989 şi până în prezent.”

Drept surse de documentare am folosit ediţiile – online- ale unor cotidiene de interes general cum ar fi : “Ziua”, “Adevărul”, “Jurnalul National” , cât şi analize ale articolelor efectuate de către diferiţi specialişti sau redactori ale cotidienelor sus-amintite.

Planul pe care mi l-am propus pentru a formula un răspuns întrebării puse în titlul lucrării mele, conţine următoarele :

1. Scurtă prezentare a omului : Călin Popescu Tăriceanu

2. Apogeu şi mai apoi cădere liberă.

3. Premier sau martir?

4. Concluzii personale argumentate.

1. Scurtă prezentare a omului : Călin Popescu Tăriceanu

Actualul prim-ministru al României se naşte la data de 28 decembrie 2004, în Bucureşti, urmează cursurile Liceului “Sf. Sava” din Capitală, mai apoi absolvind Institutul de Construcţii din cadrul Facultăţii de Hidrotehnică din Bucureşti. În politică se implică din anul 1990 regăsindu-se printre fondatorii Partidului Naţional Liberal, ajungând în anul 2005 preşedintele acestuia.

Personalitate carismatică în campania prezidenţiala a lui Băsescu, câştigă popularitate, respect şi încredere mai ales datorită imaginii pe care actualul preşedinte al României şi-a câştigat-o în aceea perioadă. Mass-media contribuie şi ea la acest “plus” al premierului difuzând de mai multe ori perioade care aminteau de “modelul “ Tăriceanu – acesta prezentând haine de bărbaţi în tinereţe- , fiind dat apoi drept exemplu de tată şi un soţ perfect de fiecare dată când au existat evenimente la care acesta a participat împreună cu familia sa.

2. Apogeu şi mai apoi, cădere liberă.

Orice politician, are nevoie de relaţii publice, de o imagine cât mai bună, de încrederea electoratului şi Tăriceanu le-a avut pe toate acestea, inclusiv sprijinul necondiţionat al preşedintelului Traian Băsescu. Părea că “le are pe toate” că nimic nu-l mai poate lua din scaunul de prezidiu al Guvernului, dar totuşi evenimentele din ultima perioadă a anului recent încheiat, precum şi cele de la începutul acestui an clatină serios scaunul premierului, şubrezindu-i imaginea, lăsând semne mari de întrebare în ceea ce priveşte “ce crede electoratul acum despre premierul Tăriceanu”.

3. Premier sau martir?

Nimeni nu cred că se aştepta ca, omul politic Călin Popescu Tăriceanu să fie ales prim-ministru al României, nefiind o personalitate atât de mediatizată cum erau altele, dar campania agresivă de imagine dusă de către staff-ul Alianţei a înclinat balanţa în favoarea acestuia, dându-i şansa de a se afirma pe plan politic. Prim-ministrul unui stat este “şeful guvernului, autoritatea executivă în stat”(1). Cu siguranţă, Tăriceanu nu poate fi considerat un specialist în relaţii publice, datorită faptului că gafele acestuia, monumentale, ar nega de la bun început această perspectivă. Totuşi, putem afirma că Tăriceanu încearcă să işi constituie o imagine pozitivă, luând exemplul preşedintelui Traian Băsescu, înţelege importanţa acestui lucru, doar că lipsa de atenţie, sau probabil lipsa de experienţă îl face să cadă foarte uşor în plasele întinse de Opoziţie, care speculează orice moment favorabil pentru a-l face pe acesta să piardă, puţin câte puţin, din imaginea câştigată.

“Şedinţa suspendată. Acuzaţii de “şmecherii ieftine”. Pesediştii numiţi comunişti”, titluri care au tunat în media din România recent, datorită scandalului –fără precedent- stârnit de faptul că, în Parlament, Tăriceanu a prezentat un alt raport decât cel anunţat, cu critici dure la adresa PSD.

Raportul premierului, intitulat “Pregătirea aderării la Uniunea Europeană – prioritate a Guvernului României în 2005. Progresele obţinute, drumul de parcurs”, a transformat şedinţa senatorilor şi deputaţilor “într-un scandal de proporţii”(2).

În loc să încerce să sublinieze punctele bune, realizările Guvernului, Tăriceanu a început să împroaşte cu noroi în toate părţile, efectul acestui lucru nefiind deloc cel dorit de către premier, din contra, arătând lipsa de maturitate, de diplomaţie, de bună-creştere, de cunoaştere a unor reguli elementare de etichetă, şi de ce nu de relaţii publice, adică tocmai lucruri de care un om politic are atât de mare nevoie.