Capitalism contra capitalism

Michel Albert,născut în 1930-fost comisar general al Planului şi preşedinte al Asigurărilor Generale ale Franţei , a publicat multiple eseuri de pedagogie economică dintre care şi „Capitalisme contra capitalisme” în 1991.

Cartea este structurată în 7 capitole precedate de o introducere şi urmate de o concluzie, acestea întinzându-se pe 172 de pagini.

Cartea analizează două tipuri de capitalism,modelul neoamerican şi cel renan,cu toate avantajele şi dezavantajele acestora,cu diferenţele şi asemănările dintre ele.

Capitalismul are drept principiu de bază concurenţa,piaţa.Sistemul capitalist nu este lipsit de probleme şi este departe de a fi omogen, el s-a diferenţiat în două mari modele ce se înfruntă „capitalism contra capitalism”.

O problemă importantă a secolului al XXI-lea este imigraţia; deşi randamentul este egal,mana de lucru imigrantă este mai ieftină-de aceea ţările capitaliste au devenit mai deschise la imigrare.O altă problemă este sărăcia.În ţări precum Japonia şi Statele Unite nu există program de protencţie socială iar săracul este văzut drept vinovat,pe cănd în Europa săracul este văzut ca victimă.

Capitalistii japoneză consideră că securitatea socială nu intră în atribuţia statului ci în atribuţia întreprinderii,cu condiţia ca aceasta să fie suficient de bogată,pe când europenii garantează un venit minim.

Modelul anglo-saxon (unde fiscalitatea încurajează contractarea datoriilor)se opune modelului germano-nipon (fiscalitatea încurajează economisirea).Concepţia anglo-saxonă vede în asigurări o simplă activitate de piaţă ,iar o altă concepţie atrage atenţia asupra importanţei cadrului instituţional în ceea ce priveşte garantarea securităţii întreprinderilor şi a persoanelor particulare.

Acestea sunt pe scurt căteva probleme cu care se confruntă capitalismul şi care îl delimitează într-un „neoamerican”- ce se bazează pe reuşita individuală şi pe profitul financiar rapid- şi unul „renan” ce are drept centru Germania ce pune accente pe reuşita colectivă,pe preocuparea pentru termenul lung.

Istoria ultimului deceniu ne arată că modelul „renan” este deopotrivă mai echitabil şi mai eficient decât cel „neoamerican”.

AMERICA REVINE

America a trecut printr-o serie de crize interne iar după războiul din Golf gloria Americii era atât de mare încât puţin a lipsit pentru a ne face să uitam ca această „revenire” fusese opera lui Ronald Reagan.

America lui Reagan continua să strălucească peste tot în lume deoarece ideile reaganiene au reuşit să aducă prosperitate.Chiar şi în Europa de Vest curenturl de gândire reaganian continuă să fie dominant, cu toate că a încetat a mai fi astfel pesre Atlantic.

Cei zece ani care au precedat alegerea lui Reagan au adus numai umiliri Americii ce era „batjocorită. sfidată,acuzată”, „visul american” ajungând „răul american” iar opinia publică a Americii nu mai aştepta nimic de la politicieni.America a trecut printr-o perioadă dificilă şi din punct de vedere al mişcării asociative; multe asociaţii ce însufleţeau ansamblul societăţii americane erau pe punctul de a se prăbuşi.

Pe 4 noiembrie 1980 Ronald Reagan a fost ales preşedinte la o mare distanţă de adversarul său Jimmy Carter .Niciun observator politic nu se aştepta la această victorie a lui Reagan.Programul pe care acesta îl promovează are căteva principii de bază,aceasra afirmând că dorinţa lui cea mai mare este să readucă America în primplanul scenei internaţionale.

America este prima putere militară a lumii şi doreşte să demonstreze acest lucru.În acest scop Reagan pune în aplicare „războiul stelelor” sau „iniţiativa de apărare strategică” (IAS).

AMERICA ÎN REGRES

Regresul poate fi observat şi prin multitudinea de probleme cu care America s-a confruntat în ultima perioadă.Noua America se degrada:marile oraşe erau pline de murdărie,gunoaie; unele clădiri erau în pericolul de a se prăbuşi, Washington şi New York aveau un mare deficit bugetar; America ajungând să fie pe primul loc în ceea ce priveşte criminalitatea şi consumul de droguri.În doar 10 ani populaţia penală a Americii s-a dublat depăşind şi pe cea a Africii de Sud.

Multe dintre simbolurile puterii americane au trecut în mâinile străinilor(Rockefeller Center,MCA sau CBS sunt în mâna japonezilor); doi dintre cei mai mari producători americani de posturi de televiziune sunt francezi şi olandezi; cât despre acei „golden boys” ai perioadei Reagan, acestia se află cu toţii la faliment sau la închisoare, însă cel mai mare faliment al tuturor timpurilor este acela al sutelor de case de economii şi de credit.

În ceea ce priveşte recenta extindere a flagedului drogurilor, o anchetă a scos la iveală că 23 de milioane de americani consumaseră droguri în ultimele 30 de zile; acest fapt manifenstându-se şi în rândul elevilor.Aceste fenomene nu au afectat doar indivizii ci şi întreaga America privită global ce asista neputincioasă la destramarea „visului american”.

În noua societate americană îşi face apariţia sub pana jurnaliştilor, a sociologilor şi a specialiştilor o nouă noţiune:aceea de dualism.A apărut dualismul între bogaţi şi cei săraci, între universităţi,între spitale şi clinici ultramoderne,dar şi un dualism industrial.Acest dualism a dus la reapariţia tensiunilor sociale.Dualismul este efectul politicii ultraliberale a lui Reagan. Însă cel mai important rezultat al acestui liberalism este accentuarea distanţei dintre bogaţi şi săraci.În cursul ultimelor zece ani, numărul săracilor nu a scăzut ba chiar a înregistrat o uşoară creştere, în vreme ce numărul milionarilor s-a triplat.