Capitalism contra capitalism

Prăbuşirea capitalismului scoate la ivală opoziţia dintre două modele de capitalism: unul, cel ”neoamerican”, se bazează pe reuşita individuală şi pe profitul financiar rapid. Celălalt, cel „renan”, au drept centru Germania şi prezintă numeroase asemănări cu cel din Japonia. Ca şi acesta din urmă, el pune accent pe reuşita colectivă, pe consens, pe preocuparea pentru termen lung. Istoria ultimului deceniu ne arată că modelul „renan”, model secund, care nu avusese până acum drept de identitate este cu toate acestea, deopotrivă mai echitabil şi mai eficient decât cel „neoamerican”.

Germania nu este, însă, decât unul dintre exemplele posibile, numai unul din cazurile particulare ale acestui alt „capitalism” – modelul renan -, atât de necunoscut şi de neînţeles, care se întinde din nordul Europei până în Elveţia şi cu care se înrudeşte, parţial, Japonia. Este vorba de un model indiscutabil capitelist: economia de piaţă, proprietatea privată şi libera iniţiativă constituie, în cadrul lui, regula. În ultimii 10 - 15 ani, însă, modelul neoamerican s-a singularizat în câteva privinţe, iar sociologul Jean Padioleau rezumă una dintre ele astfel: „speculatorul a trecut înaintea întreprinzătorului industrial, câştigurile facile pe termen scurt au început să sape bogăţiile colective ale investiţiilor pe termen lung”.

Modelul renan corespunde unei cu totul altei viziuni asupra organizării economice, altei structuri financiare şi unui alt mod de reglare socială. Despre modelul renan se spune că este cel mai rău dintre sistemele economice cu excepţia tuturor celorlalte.

Locul pe care îl ocupă piaţa în cele două modele