Capitalism contra capitalism

Michel Albert, născut în 1930 – fost comisar general al Planului şi preşedinte al Asigurărilor Generale ale Franţei. A publicat multiple eseuri de pedagogie economică şi socială, cum ar fi “Le Manifeste radical” – 1970, “Les Vaches maigres” – 1975, “Le Pari français” – 1982, “Capitalisme contre capitalisme” – 1991.

“Capitalism contra capitalism” debutează cu prezentarea momentului istoric ce a determinat victoria capitalismului, victorie ce a avut loc pe trei fronturi. Primul front este unul comun format din Anglia, reprezentată de Margret Thatcher, şi Statele Unite, reprezentate de Ronan Reagan. Astfel s-a realizat prima revoluţie conservatoare în materie de economie politică: revoluţia statului minimal (mai puţine impozite pentru bogaţi).

Al doilea front a fost acela unde capitalismul s-a confruntat cu comunismul. Principalii protagonişti ai acestei lupte au fost Statele Unite şi Uniunea Sovietica.

Al treilea front este reprezentat de bătălia de o suta de ore purtată în sudul Irakului, încheiata cu victoria Statelor Unite, sprijinite de 28 de ţări şi susţinute, la ONU, chiar de URSS şi de China comunista.

Capitalismul, adică libera stabilire a preţurilor pe piaţă şi libera proprietate asupra mijloacelor de producţie, nu exclude existenţa săracilor. Capitalismul are drept principiu de bază concurenţa, piaţa. Sistemul capitalist nu este lipsit de probleme şi este departe de a fi omogen; el s-a diferenţiat în două mari modele ce se înfruntă: “capitalism contra capitalism”. Aceste două modele sunt: modelul anglo-saxon şi modelul germano-nipon.

Instaurarea capitalismului într-o ţară nu este suficient pentru a dezvolta acea ţară; mai este nevoie de un minimum de reguli aplicate de un stat eficient şi necorupt.

Autorul acestei cărţi a ales 10 probleme specifice ţărilor capitaliste pentru a înfăţişa modul diferit de abordare a acestora de catre reprezentantele celor două modele capitaliste.

1. Imigraţia este o problemă importantă a secolului XX; mâna de lucru imigrată este aproximativ întotdeauna mai ieftină, astfel încât ţările capitaliste au devenit mai deschise la imigrare.

2. Sărăcia este una dintre acele probleme prin care ţările capitaliste se deosebesc cel mai mult. Astfel, în Statele Unite şi în Japonia, unde cel sărac este considerat un leneş, chiar un vinovat, nu s-a făcut nici un pas important în aceasta privinţă. In schimb, în Europa, unde cel sărac este consderat mai degrabă victimă decât vinovat, există programe speciale în acest domeniu încă de acum aproape jumătate de secol în urmă.

3. Securitatea socială constituie tot un subiect de controversă. In Statele Unite, unde securitatea socială este considerată ca favorizând lenea şi lipsa de răspundere, acest domeniu nu este foarte dezvoltat. In Japonia asigurarea sănătăţii intră în atribuţiile întreprinderilor, iar în Europa este considerată drept o urmare firească a progresului economic, ba chiar o instituţie favorabilă dezvoltării economice.

4. Ierarhia salariilor. In timp ce în ţările europene alpine ierarhia salariilor este tinuta intre niste limite adesea foarte inguste, in Statele Unite si in Anglia aceasta este in general largita.

5. Fiscalitatea. In Germania şi în Japonia economisirea este considerată o virtute naţională, pe care fiscalitatea o încurajează. Dimpotrivă, în Statele Unite şi în Anglia fiscalitatea încurajează contractarea de datorii. De aceea, Statele Unite şi Anglia sunt finanţate de Germania şi Japonia.

6. Reglementarea. Intotdeauna şi pretutindeni, capitaliştii care reuşesc, cei care realizează profituri, se revoltă împotriva reglementărilor. In Anglia şi Statele Unite s-a observat că, mai ales din cauza dezorganizării transportului aerian şi a falimentului caselor de economii, principalii beneficiari ai dereglementării sunt, cel mai adesea, avocaţii. In schimb, Japonia şi Germania sunt în totalitate pentru reglementare.

7. Banca sau bursa. Intregul neocapitalism anglo-saxon se bazeaza pe înlocuirea băncii de către bursă. Capitalismul ţărilor alpine, cât şi cel al Japoniei se bazează pe ideea total contrară. Există însă şi ţări care ezită în această privinţă, cum ar fi Franţa.

8. Puterea într-o întreprindere. In modelul anglo-saxon, întreprinderea nu este privită decât ca o simplă marfă de care proprietarul şi acţionarul dispun în mod liber. In schimb, în modelul germano-nipon, întreprinderea este privită ca o comunitate complexă în care puterile acţionarului sunt contrabalansate de puterile managementului.

9. Educaţia. In modelul anglo-saxon, rolul întreprinderii este cât mai mic cu putinţă deoarece constituie o cheltuială imediată făcută în vederea unui randament pe termen lung. De aceea, aici întreprinderea are rolul de a obţine profit. In modelul germano-nipon, se fac eforturi de promovare profesională a tuturor salariaţilor în vederea asigurării armoniei sociale şi eficienţei economice. De aceea, aici întreprinderea are rolul de a creea locuri de munca şi de a susţine competitivitatea naţională.