Capitalul

Capitalul

Economiştii clasici considerau că pentru a produce bunuri şi servicii era necesară utilizarea unor resurse sau factori de producţie: pământul, munca şi capitalul. Această clasificare a factorilor continuă să fie foarte utilizată şi în prezent. Prin pământ se înţelege nu numai pământul agricol, ci şi cel urbanizat, resursele minerale şi în general cele naturale. Capitalul reprezintă ansamblul de resurse produse de mâna omului, de care este nevoie pentru a fabrica bunuri şi servicii: maşinile sau instalaţiile industriale, de exemplu. Trebuie să fie clar, că termenul de "capital" se utilizează de multe ori într-o formă incorectă pentru a desemna o mare cantitate de bani. Banii vor fi capital numai când vor fi utilizaţi pentru a produce bunuri şi servicii, în care caz se vor numi capital financiar. Banii ce se vor utiliza pentru a achiziţiona bunuri de consum nu se pot numi capital. Prin muncă se înţelege activitatea umană, atât cea fizică cât şi cea intelectuală. În realitate, toată activitatea productivă realizată de o fiinţă umană cere întotdeauna un anumit efort fizic şi cunoştinţe anterioare.

Pamantul, munca si capitalul, intr-o gravura din 1875.

Această clasificare a factorilor productivi în timpurile economiştilor clasici corespundea în mod biunivoc, cu o analiză "sociologică" a sistemului economic de atunci. În Anglia secolului XVIII existau trei clase sociale clar diferenţiate: aristocraţia, proprietara pământului, burghezia, proprietara capitalului şi muncitorii. Justificarea veniturilor aristocraţiei şi burgheziei rezultă din retribuţia factorilor de care dispuneau şi pe care îi dedicau producţiei. Astăzi clasificarea a pierdut mult din sensul de atunci. Nu există azi o aristocraţie moşieră separată de burghezie şi frecvent se întâlnesc muncitori, care să deţină câteva acţiuni şi să fie şi proprietari ai unei locuinţe.

Termenul de capital a apărut încă din secolul XII, având mai multe seminificaţii: fond, cheag, masă de bani, bani purtători de dobândă. Mai târziu i se atribuie semnificaţia de bogăţie, avere, patrimoniu. În secolul XVIII acestui termen i se dă sensul de factor de producţie. A fost introdus în teoria economic de economistrul francez Turgot. În prezent noţiunea de capital e folosit cu accepţiuni destul de diverse: capital productive, capital lichid, capital real, capital fictive, capital nominal, capital tehnic, capital uman, capital social, etc.

Clasicii credeau, că pentru a se dezvolta economic, pentru a produce mai mult, era suficientă creşterea cantităţii factorilor disponibili, în principal munca şi capitalul. Acum se ştie, că rolul cel mai important în creşterea economică îl au avansurile în cunoaşterea ştiinţifică şi tehnică.

Producţia este activitatea depusă de oameni cu scopul de a transforma resursele disponibile din societate corespunzător nevoilor lor, urmărind crearea de bunuri şi servici menite a intra în consum, în vederea satisfacerii diferitelor categorii de trebuinţe.

Factorii de producţie reprezintă totalitatea elementelor care participă, într-un fel sau altul, la producerea de bunurii şi servicii.

Factorii de producţie sunt numeroşi şi variaţi. Având în vedere specificitatea şi originalitatea lor, ei se pot grupa în :

- factori originali sau primari. Din rândul cărora fac parte munca şi pământul ;

- factor derivat, respectiv capitalul rezultat din combinarea şi interacţiunea celor dintâi.

Pe măsura dezvoltării tehnici şi tehnologiei au mai apărut o serie de neofactori : înteprinderea, înteprinzatorul, imformaţia, tehnologiile. Toţi aceşti factori au ca punct de plecare cei trei factori tradiţionali : munca, pământul, capitalul.

Dacă producţia creşte prin atragerea unei cantităţi suplimentare de factori de aceeaşi calitate, dezvoltarea economică este de tip extensiv. Dacă creşterea calităţi factorilor şi a eficienţei lor este preponderentă, atunci creşterea producţiei şi dezvoltarea economică este de tip intensiv.

Noţiunea de factor de producţie cuprinde totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri şi servicii şi reprezintă forma economică pe care o îmbracă resursele, adică premisele activităţii economice de producţie.

Varietatea acestor premise este foarte mare. În categoria factorilor de producţie sunt cuprinse: munca, elemente ale naturii (pământul, apa), echipamentele şi instalaţiile de producţie, materiile prime şi materialele supuse prelucrării, energia, combustibilul, cunostinţe ştiinţifice şi în general informaţia, activităţile manageriale, etc.

Pe măsura dezvoltării economice, factorii de producţie se diversifică şi se multiplică. Se poate observa că întotdeauna în activităţile economice aceşti factori, într-o măsură diferită, într-o formă sau alta, se regăsesc. Ceea ce diferă este felul cum se combina în procesul de producţie şi în cadrul combinaţiilor locul şi rolul ce revine fiecărui factor de producţie. Multiplicarea şi diversificarea factorilor de producţie are o dublă consecinţă. Pe de o parte, se obţine o sporire şi o diversificare a bunurilor de consum şi a serviciilor, iar pe de altă parte are loc perfecţionarea calitativă şi structurală a resurselor economice, respective chiar a factorilor de producţie. În perioada modernă, acest proces este puternic influenţat de progresul tehnic. Întreaga civilizaţie a omenirii are la baza multiplicarea şi diversificarea factorilor de producţie.