Caracterizare Generală a Stadiului Dezvoltării României în Preajma Izbucnirii Celui De-al Doilea Război Mondial

Motto: „Dacă nu ştii unde te duci,

priveşte de unde vii!”

Criza internaţională din anii 1938-1939, urmată de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial a influenţat puternic şi evoluţia economiei româneşti. Pentru a-şi păstra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială, statul român a fost obligat să ia măsuri specifice, cu consecinţe asupra vieţii economice:

- alocarea unor fonduri financiare din ce în ce mai mari pentru înarmare ;

- creşterea gradului de intervenţie în reglementarea vieţii economice ;

- creşterea fiscalităţii ;

- sporirea emisiunii monetare ;

- apelarea la împrumuturi externe pentru cumpărarea de armament ;

- reorientarea politicii economice externe.

In preajma celui de-al doilea Război Mondial, România a ajuns la nivelul cel mai ridicat al dezvoltării sale economice în condiţiile capitalismului.

Anul 1938 a constituit anul de vârf al economiei capitaliste româneşti. Profilul economic al României era determinat de incompleta şi slaba dezvoltare a industriei, de caracterul înapoiat al mijloacelor tehnice de producţie din agricultura. România continua şi în aceşti ani sa aibă o economie agrară şi o slabă dezvoltare a industriei. Economia naţională avea o structură necorespunzatoare în cadrul industriei uşoare şi extractive.

Cu toate acestea, faţă de perioadele anterioare, industria ţării a făcut progrese, în general, şi îndeosebi în unele ramuri. Astfel într-o perioadă de 14 ani (1924-1938) producţia globală industrială a României a crescut de cca 2,2 ori. In cadrul acestei dezvoltări sesizăm o creştere mai mare a producţiei mijloacelor de producţie, de peste 2,5 ori, ceea ce arata gradul mai avansat al procesului de industrializare capitalistă. Comparativ cu unele ţări vecine-Ungaria, Polonia, Cehoslovacia-ritmul de creştere al industriei din România- evident, pornindu-se de la o baza mai scăzuta- a fost mai mare.

Producţia diferitelor ramuri a crescut sensibil, au apărut o serie de noi ramuri şi subramuri, deci s-a înregistrat un proces de diversificare a industriei. Apar unele modificări în structura de ramură a industriei, ceea ce va influenţa structura economiei în ansamblul ei. Industria alimentară, în trecut totdeauna pe primul loc, trece în aceşti ani pe locul trei, fiind precedată de industria chimică (în care partea covarşitoare revenea prelucrării petrolului) şi de industria textilă, mai dezvoltată începand din anii crizei economice dintre 1929-1933. In anul 1938, ramurile industriei grele- metalurgică, chimică, materiale de construcţii si electrotehnică- deţineau 31% din întreaga producţie a industriei prelucratoare, în timp ce numai trei ramuri ale industriei uşoare- alimentară, lemn şi pielărie- continuau să deţină 33% din totalul producţiei industriei prelucrătoare.

Subliniem însă că cele patru ramuri ale industriei grele menţionate deţineau în 1924 cca 48% din întreaga producţie a industriei prelucrătoare, înregistrând o scădere în perioada următoare. Industria românească era încă departe de a corespunde unei puternice dezvoltări a forţelor de producţie, ea avea o structură unilaterală, inegală în cadrul economiei şi o repartiţie teritorială total necorespunzătoare. Ramurile de baza ale unei industrii moderne – metalurgia, siderurgia, construcţiile de maşini, chimia şi mai ales electrotehnica si energetica se găseau într-un stadiu incomplet sau de început.

Dezvoltarea pe care o luase industria a făcut ca, în ce priveşte nivelul satisfacerii nevoilor interne de produse industriale, acesta sa fie în continuă creştere. In anul 1938 consumul de produse industriale era acoperit, pe ansamblul industriei, în proporţie de cca 80%. Privind acoperirea consumului industrial pe categorii de produse se constata ca industria autohtonă satisfăcea în măsură hotărâtoare cererea internă de bunuri de consum, industria uşoară era suficient de utilată şi diversificată acoperind partea covarşitoare a nevoilor de consum ale ţarii. De asemenea, industria acoperea într-o masură mai mare ca înainte consumul de mijloace de producţie cu grad redus de tehnicitate, cum erau mijloacele de transport rulant, locomotive, vagoane, motoare. In schimb, asigura într-o măsură foarte redusă nevoile de utilaje, maşini, aparate, aparatură electrotehnică aproximativ 10-15%.