Caracterizarea economiei de piață

Economia de schimb: geneza si tipuri

Satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor se realizeaza prin intermediul bunurilor si serviciilor. Pe masura dezvoltarii societatii, atat nevoile, cat si bunurile si serviciile sporesc si se diversifica. Limitele resurselor au impus tot mai mult necesitatea cautarii celor mai adecvate si eficiente sisteme de productie, de desfasurare a activitatii economice. In evolutia istorica a societatii, s-au manifestat mai multe modalitati de organizare a activitatii economice, avand mecanisme proprii de alocare si utilizare a resurselor pentru satisfacerea nevoilor.

De-a lungul timpului, s-au conturat cateva sisteme economice, care in principal, au fost: economia naturala; economia de schimb; economia de piata, concurentiala; economia centralizata sau de comanda si economia mixta.

In diferitele etape ale evolutiei sistemului economic, mecanismul de functionare isi schimba structurile, mijloacele si parghiile prin care se asigura miscarea acestuia.

La inceputurile existentei sale, productia sociala a luat forma economiei naturale, in care bunurile create servesc consumului propriu al producatorului.

Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care comunitatile isi satisfac necesitatile de consum din productia proprie, pe baza de autoconsum, fara a apela la schimb.

Aceasta forma a productiei sociale a existat in comuna primitiva, fiind predominanta in sclavagism si in feudalism, cand fiecare gospodarie individuala executa toate activitatile, de la obtinerea materiilor prime pana la producerea diferitelor bunuri pentru consum.

Economia naturala se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi:

 economia naturala a fost dominanta in conditiile unui nivel scazut de dezvoltare economica, cu o gama restransa de trebuinte, cele elementare (biologice) fiind preponderente;

 fiecare producator avea o activitate diversificata, producea o gama larga de bunuri (in raport cu respectivul nivel de dezvoltare si cu sistemul de trebuinte);

 el este izolat din punct de vedere economic de ceilalti; nivelul eficientei economice foarte redus; “pentru majoritatea oamenilor, productia si consumul erau imbinate intr-o singura functie datatoare de viata“.

Alvin Toffler evidentiaza ca trasaturi definitorii ale economiei naturale (pe care o numeste “civilizatia primului val”): pamantul constituia principalul factor de productie; baza economiei consta in cules, vanatoare si cultivarea pamantului; diviziunea simpla a muncii; economie descentralizata, in care fiecare comunitate producea aproape tot ce-i facea trebuinta.

De-a lungul timpului, economia naturala a cunoscut o tendinta evidenta de restrangere relativa. In prezent, elemente ale economiei naturale mai au semnificatie doar in gospodariile agrare traditionale si in tarile cel mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. Exista si unii specialisti care sustin ca unele elemente sau laturi specifice ale economiei naturale pot cunoaste in viitor o anumita revigorare si in tarile cu nivel ridicat de dezvoltare. O asemenea perspectiva ar fi legata de tendinta de crestere a timpului liber si de aspiratia normala a fiecarui individ de a alterna diferite tipuri de activitati si genuri de munca. Chiar daca premisele unei asemenea tendinte sunt reale, consideram ca rolul economiei naturale, in activitatea fiecarui agent economic si in activitatile totale din comunitatile avansate din punct de vedere economic, va ramane doar secundar, periferic.

Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele propriei activitati, fara a se apela la schimb.

Pe masura adancirii diviziunii sociale a muncii, a specializarii producatorilor, a amplificarii si diversificarii nevoilor, a bunurilor si serviciilor, sistemul economiei naturale isi restrange treptat sfera de cuprindere in favoarea economiei de schimb, in care bunurile se produc predominant pentru piata. Ea se generalizeaza in capitalism.

Economia de schimb are la baza diviziunea sociala a muncii care genereaza agenti economici specializati: pe profesii (ocupatii), pe ramuri (activitati) si teritorial.

Adam Smith a demonstrat rolul diviziunii si specializarii ca factori de progres pentru individ si pentru societate, pentru perfectionarea fortelor productive, cresterea indemanarii, priceperii si chibzuintei, sporirii si diversificarii productiei. In ultima instanta, specializarea unui agent economic intr-un domeniu sau altul de activitate are la baza interesul economic, avantajul obtinut dintr-o activitate in raport cu alta, se intemeiaza, constient sau intuitiv, pe teoria avantajului relativ (comparativ).

Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in reglarea economiei, s-a dovedit a fi in practica un sistem performant, prezent in toate societatile moderne; el reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii economice in lumea contemporana.

Economia de schimb se intemeiaza pe mecanismele obiective ce pun in valoare fortele pietei, in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr-o astfel de economie, activitatile agentilor economici sunt stimulate si sanctionate de exigentele pietei; criteriile cu care opereaza piata sunt cele ale eficientei si ale concordantei productiei cu nevoile efective ale societatii. Pentru a obtine beneficii, intreprinderile trebuie sa fie receptive la semnalele 454e45e pietei, sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico-social, sa manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare pentru innoirea si modernizarea produselor, a formelor de distributie.

Trasaturile economiei de piata

Comparativ cu secolul trecut, cand se putea vorbi de o piata libera (“mana invizibila a pietei”, asa cum o denumea sugestiv Adam Smith), fara obstacole, in epoca contemporana, viziunile despre piata s-au schimbat si diversificat. Pentru functionarea economiei de piata contemporane se impune existenta cumulativa a urmatoarelor conditii: specializarea producatorilor; schimbul de bunuri si servicii; moneda; libertatea economica; proprietatea privata si pluralismul formelor de proprietate; concurenta; profitul, ca mobil al agentilor economici; formarea in mod liber a preturilor pe baza mecanismelor pietei; statul democrat care vegheaza la respectarea regulilor pietei;

Cu toate ca, in diferite tari si perioade, economia de schimb a cunoscut si cunoaste trasaturi specifice, deoarece conditiile concrete in care functioneaza acest tip de economie isi pun amprenta asupra modalitatilor ei de manifestare, caracteristicile ei generale, le mai putem sintetiza si astfel: specializarea producatorilor, a agentilor economici in general, autonomia, independenta agentilor economici, productia de marfuri generalizata si mijlocirea schimbului de catre bani, concurenta.