Cardul - instrument modern de plată

1.ISTORICUL APARIȚIEI CARDURILOR

Inițial cardul a avut forma unor bonuri valorice în schimbul cărora se puteau face achiziții de la comercianții care au acceptat să participe la acest plan de creditare. Comercianții care vindeau mărfuri, de rugulă de valori mici, în schimbul acestor bonuri valorice, le depuneau periodic la bancă, iar banca factura cumparatorilor contravaloarea acestora.

Primul card a fost creat în anul 1950 și a fost un card de credit pentru plăți în restaurante, având marca DINERS CLUB CARD. La sfârșitul anului 1950 existau deja 20.000 de posesori ai acestor cărți de credit. După înca un an cartea era acceptată în aproape toate marile orașe ale Americii iar valoarea platilor era de 325.000 USD, cu un profit net aferent de 60.000 USD. La începutul deceniului VI, Diners Club trece oceanul și înființează prima reprezentantă în Marea Britanie.

Diners Club devine prima carte de credit acceptaăa internațional de oamenii de afaceri din Marea Britanie, Canada, Cuba si Mexic. Hotelurile si restaurantele din țări cu tradiție turistică încep sa accepte cărțile de credit. În anul 1957, după numai 5 ani de la înființare, Diners Club avea deja 200.000 de posesori de carduri.

Primele carduri erau din carton, pe care datele erau fie scrise, fie presate. Au început apoi să folosească plastine metalice, pe care datele se embosau și au aparut cardurile plastice. Inițial informația despre client pe card era numai în forma de date embosate. Pe masura dezvoltârii ideilor științifice, cardul a căpătat o bandă magnetică. Pe care se păstrează informația de bază despre client. Apariția benzii magnetice a permis emiterea cardurilor fără a embosa informația pe suprafața ei. Aceste carduri pot fi utilizate numai în utilaj electronic, ce permite obținerea infotmației de pe banda magnetică.

Primele au aparut cardurile de credit, care nu erau nici bancare și nici de plastic. Destinația lor consta în confirmarea credibilității deținatorului în afara băncii. Ele au apărut în SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos înca la sfârșitul secolului XIX. Deja în anul 1914 unele magazine au inceput să elibereze clienților săi cei mai bogați și permanenți, carduri speciale pentru a-i păstra drept clienți. În anul 1928 compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele plăci de metal pe care se scria în relief adresa și care se eliberau clienților de încredere. Vânzătorul introducea placa într-o masină specială numită, imprinter și informția de pe placă se imprimau pe cec. În anii următori au fost inventate categorii ale schemei creditar-financiare, ca rată minimă lunară de rambursare a creditului, perioada amânării, adică creditarea fără dobândă, și multe altele.

2. DEFINIREA CARDULUI

Cardul reprezintă un instrument de decontare prin intermediul caruia posesorul autorizat poate achiziționa bunuri sau servicii fără prezența efectivă a numerarului. Cardul facilitează legatura financiară între comercianți și consumatori, fiind o simplă cheie de acces la un cont bancar: acela al deținătorului de card.

Având caracteristicile universale ale unui instrument de plată, cardul asigura și posibilitatea obținerii necondiționate de numerar fie de la automatele de bani (ATM) fie de la ghișeele băncii (în cazul sumelor mari), înlăturându-se astfel orice barieră funcțională de utilizare. Datorită acestor caracteristici, cardul este un instrument de plată universal aplicabil și global acceptabil.

Conform Regulamentului nr. 6 din 14 noiembrie 1995, capitolul l , articolul 2, cartela de plată, care va fi denumită, conform practicii internaționale, cardul, este definit ca fiind „ un suport de informație standardizat, securizat si individualizat, care semnalează ca deținătorul său ar putea avea succes la dreptul de a-l folosi pentru plată, conferit de emitent; un card este acceptabil de către comerciant ca mijloc de plată, de către deținator, a obligațiilor asumate de către utilizator la procurarea de mărfuri, consumul de servicii sau obținerea de avansuri în numerar de la comerciant, în termenii și în condițiile legii, a obligațiilor reciproce și a altor reglementări aplicabile .'Un card va fi acceptat ca mijloc pentru plată conform condițiilor în care a fost emis, stipulate prin obligații reciproce”. Cardul are caracteristicile universale ale unui instrument de plată, dar deține și o caracteristică proprie, și anume aceea de a permite obținerea necondiționată de numerar.

Cardul este o inovație revoluționară care a putut fi aplicată datorită introducerii pe scara largă a innoirilor tehnologice desfășurate în ansamblul tehnicilor informatice, electronice, telematice, în măsura să faciliteze schimbul de fonduri fără suport de hârtie și implicând o relație principală triparțită între bănci, comercianți și consumatori.

Experimental, cardul a putut fi conceput și aplicat pe măsura evoluției cercetărilor științifice în domeniu. În fapt, cardul a intrat definitiv în familia instrumentelor de plată, atunci când aplicarea tuturor inovațiilor componente ce putea fi dirijată la dimensiuni de masă s-a dovedit eficiența, respectiv când s-a produs o scădere semnificativă a prețurilor producției de masă a tehnologiei echipamentelor și rețelelor care să fie convenabilă, atât la nivelul băncilor, la nivelul comercianților și a altor factori implicați, cât și la nivelul utilizatorilor, persoane fizice, primordial.