Carl Menger și începutul școlii austriece

1. Viaţa şi activitatea

Carl Menger s-a născut la 28 februarie 1840 în Neu-Sandec, Galiţia, din Austria.

În perioada 1859-1860, a studiat dreptul la Universitatea din Viena, apoi la Universitatea din Praga în 1860-1863. După obţinerea titlului de doctor în ştiinţe juridice la Universitatea din Cracovia s-a dedicat jurnalisticii, scriind articole pe probleme economice.

Menger poseda la numai 31 de ani, o vastă pregătire în domeniul istoriei gândirii economice deoarece în lucrările sale erau citate şi analizate pasaje importante ce i-au aparţinut lui Aristotel.

După publicarea lucrării „Principles of Economics” în anul 1871 Menger nu s-a bucurat de o primire încurajatoare, ci a fost criticat datorită operei sale. Însă noutatea acestei cărţi l-a constituit fundamentul dezvoltării Şcolii Austriece, şi mai târziu chiar a neoclasicismului.

Menger a fost promovat în 1873 ca „profesor extraordinarius”. După 1880 a făcut parte dintr-un colectiv organizat de Ministerul de Finanţe al Austriei, influenţându-l foarte mult de pe această poziţie pe discipolul său Bohm-Bawerk.

În 1883 a publicat a doua sa lucrare importantă „Cercetări asupra metodei în ştiinţele sociale cu referire specială la Economie politică”. În această carte s-a putut observa preocuparea acestuia de analiza proceselor economice.

În 1900 a fost desemnat „membru pe viaţă” al Camerei Superioare a Parlamentului Austriei.

2. Gândirea economică

Pentru Menger fenomenele economice sunt de natură umană, şi de aceea consideră că explicarea acestora trebuia căutat în psihologie. În opera sa gâsim 3 contribuţii importante:

1. Teoria bunurilor

2. Teoria valorii

3. Teoria schimbului şi a preţurilor

2.1.Teoria bunurilor

Pentru Menger bunurile existau numai în raport cu nevoile umane. El considera că bunul trebuie sa îndeplinească patru condiţii:

- Să existe nevoia pentru un bun oarecare

Din viziunea austriacului aceasta era condiţia esenţială a calităţii de bun. Atunci când pentru „bunurile de rangul I” dispare calitatea de bun atunci dispare şi pentru „bunurile de rang superior”. În concepţia lui Menger nu există bunuri fără ca nevoia să existe. Când acesta dispare, dispare şi calitatea de bun. Iar de aici rezultă faptul că, cu cât nevoia este mai mare cu atât bunul respectiv are o utilitate mai mare şi invers.

- Bunul trebuie să existe şi să fie capabil să satisfacă nevoia

În concepţia lui Menger nu există bunuri fără capacitatea tehnică de a satisface nevoia. Acesta afirmă faptul că alimentele, medicamentele alterate sau casele în ruină nu pot fi considerate bunuri deoarece nu au capacitatea de a satisface nevoia pe depiln.

- Trebuie să existe conştiinţa că anumite bunuri pot satisface nevoile

Acest criteriu se referă la faptul că necunoaşterea corelaţiilor dintre o nevoie oarecare şi existenţa elementelor care o pot satisface, determină ca bunul respectiv să nu poate fi considerat ca fiind un bun.

- Bunurile trebuie să fie accesibile celor care au nevoie de ele.

Putem da drept exemplu minereurile aflate la mare adâncime, în zăcăminte care nu pot fi exploatate cu tehnica existentă, nu capătă calitatea de bunuri, chiar dacă acestea sunt necesare.

Pentru ca anumite elemente să devină „bunuri” trebuie întrunite toate aceste condiţii. Dacă una sau mai multe lipsesc, atunci dispare şi calitatea de bun. Această gândire a lui Menger este una esenţialmente subiectivă şi individualistă.

În concepţia lui Menger „calitatea de bun nu este intrinsecă elementelor realităţii, ci le este conferită de evoluţia nevoii”. Adică nevoia şi evoluţia ei evidenţiază calitatea de bun a unor elemente din univers.

Carl Menger clasifică bunurile astfel:

a. Bunurile de rangul I, din această categorie fac parte acele bunuri care satisfac imediat nevoia,de exemplu pâinea, hainele etc

b. Bunurile de rang superior, sunt acele bunuri care satisfac nevoia prin intermediul bunurilor de raguln I.

Bunurile pot fi de două feluri:

1. Bunuri libere, sunt acelea care se găsesc într-o cantitate superioară nevoilor cum ar fi, lumina zilei, întunericul nopţii, frigul iernii, etc.

2. Bunuri economice, sunt acele bunuri care se găsesc intr-o cantitate inferioară nevoilor de satisfăcut.

Acestea întrunesc următoarele condiţii:

- Sunt rare, se găsesc într-o cantitate insuficientă în raport cu nevoia

- Sunt apropiabile, fac obiectul proceselor de apropiere economică

- Au utilitate şi valoare, doar în măsura în care nevoile depăşesc cantitatea disponibilă de bunuri

După opinia austriacului economia studiază doar „bunurile rare”. Acesta defineşte propietatea ca fiind „întreaga cantitate a bunurilor la dispoziţia unei persoane”, iar bogăţia ca fiind „cantitatea bunurilor, care este mai mică decât nevoile pentru ele”. Dacă ar exista o societate în care bunurile ar excede nevoilor atunci nu ar mai exista nici bunuri şi nici bogăţie.