Categoriile Auditului Intern

1. Auditul intern și categoriile sale

Evoluţia auditului intern a impus abordarea acestuia din punctul de vedere al aplicării sale efective, al metodologiilor, instrumentelor folosite şi rezultatelor obţinute.

De aceea în cadrul îmbunătăţirii funcţiei de audit intern, ca urmare a evoluţiei, se pot constata o serie de elemente definitorii care se regăsesc în complexitatea realităţilor: între întreprinderi există diferenţe de dezvoltare, de cultură managerială, de priorităţi, ca şi implementarea într-un grad mai mare sau mai mic a auditului intern, dar toate au înţeles că auditul intern este necesar şi că perfecţionarea acestuia are efect asupra entităţii.

Înainte de a desluşi domeniul de aplicare al auditului intern ar putea constitui un avantaj pentru profesionişti eliminarea confuziilor dintre auditul financiar (extern) şi auditul intern.

Auditul financiar (extern) se aplică, în general, doar funcţiei contabile pe baza situaţiilor financiare întocmite de managementul entităţii, deseori auditorul financiar verificând sistemul de control prin testele specifice în vederea creşterii gradului de încredere în situaţiile financiare supuse auditării.

Auditorul intern, care potrivit legii române trebuie să aibă calitatea de auditor financiar, prin procedeele specifice examinează şi prezintă opinii referitoare la audituri operaţionale, cum sunt auditul de regularitate sau conformitate şi de eficacitate, şi la cele legate de management şi de strategie. În practică există o legătură strânsă între auditorii financiari şi cei interni, auditorii financiari deseori fiind interesaţi de toate funcţiile entităţii pentru că acestea contribuie la generarea de influenţe în rezultatele entităţii şi în indicatorii înscrişi în situaţiile finaciare.

Există o părere conturată că cele două tipuri de audit – financiar (extern) şi intern – sunt într-o acţiune complementară cu scopul de a reflecta o imagine fidelă a activităţii entităţii.

Pe experienţa acumulată şi împărtăşită, dar clar acceptată unanim, s-au identificat în funcţie de natura auditului sau de obiective mai multe categorii de audit, dintre care tradiţionale sunt cele de regularitate sau confomitate şi de eficacitate.

Ulterior fazei primitive s-au dezvoltat auditul de management şi cel de strategie care au adus în practică stadiul cel mai nou al cercetării şi teoriei în domeniu.

2. Categorii de audit intern

a) Auditul de regularitate

În evoluţia sa firească auditul intern s-a dezvoltat pe auditul de regularitate (conformitate), acesta fiind considerat ca fiind tradiţional pentru că la vremea respectivă auditorul verifica dacă regulile şi procedurile sunt bine aplicate, dacă se respectă organigranmele, sistemele de informare etc.

Auditorul intern avea la bază un sistem de referinţă şi de aceea munca sa era relativ clarificată, el acţionând prin constatări şi comparări privind aplicarea, interpretarea, eventualele deficite sau dezechilibre produse, reprezentau consecinţe pe care le raporta celui care dispusese auditul.

Auditul de regularitate sau de conformitate are ca scop compararea realităţii cu sistemul de referinţă propus, indiferent că unii teoreticieni extremişti în nuanţe fac diferenţe între regularitate şi conformitate.

b) Auditul de eficacitate

Auditul de eficacitate, mai complex, situându-se pe o scară superioară în evoluţia auditului intern, ţine cont de cultura organizaţională pentru că el se referă la calitate şi nu la un sistem de referinţă. Se va observa că eficacitatea se referă la calitatea muncii şi a rezultatelor obţinute prin respectarea regulilor adoptate de entitate, dar eficacitatea depinde de modul în care s-a desfăşurat efectiv activitatea.

Auditul de eficacitate se poate numi fără nici o greşeală audit de performanţă, care reflectă calitatea măsurilor adoptate prin rezultatele înregistrate.

Nu întâmplător se insistă pe sensul celor doi termeni: eficacitatea şi eficienţa.

- eficacitatea reprezintă atingerea obiectivelor fixate, respective răspunsul entităţii la aşteptări

- eficienţa înseamnă de a face cât mai bine posibil, respectiv de a obţine cea mai bună calitate în ceea ce priveşte cunoştinţele, comportamentele şi comunicarea.

Urmare celor expuse mai sus se poate înţelege că auditorii interni mai tineri şi neexperimentaţi vor fi utilizaţi preponderant în auditul de regularitate, iar cei cu experienţă vor aduce aportul cunoştinţelor lor în auditul de eficacitate, când este necesar să se răspundă la întrebări cheie regăsite în chestionarele de lucru.