Cercetare și Dizertație

CAPITOLUL I. ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ.

INTRODUCERE

Orice activitate de cercetare ştiinţifică îţi propune un anumit scop, reprezentat prin cunoaşterea unui lucru sau fenomen din realitate. Din acest motiv, înainte de a se trece la efectuarea propriu-zisă, este gândită şi planificată. Ea nu trebuie să se desfăşoare la întâmplare. Este un act strict şi riguros organizat după un program stabilit anterior. Nu trebuie să confundăm cercetarea ştiinţifică cu descoperirile întâmplătoare, cu observaţiile empirice etc. Ea este o activitate riguros organizată, cu caracter ştiinţific, condusă după principiile gândirii logice, nesupusă hazardului. Din aceste motive, ea este o activitate planificată, gândită în perspectivă. Totuşi, nu trebuie considerată rigidă, ci are o anumită flexibilitate, fiind şi un act de creaţie ştiinţifică. Ea nu se poate modifica sau adapta pe parcursul desfăşurării, ca strategie metodologică, dar numai în limitele rigorilor impuse de o „logică a cercetării”.

Activitatea de cerecetare ştiinţifică este una de tip strict organizat, riguros disciplinată şi rezervată strict specialiştilor. Ea presupune câteva etape de pregătire prealabilă reprezentate prin:

- etapa de instrucţie profesională a viitorilor cercetători ştiinţifici;

- desfăşurarea unei activităţi prealabile, cu caracter de cercetare ştiinţifică, sub formă de stagiu de pregătire, într-un institut sau laborator pe lângă un colectiv specializat în activitatea de cercetare;

- dobândirea unei experienţe personale cu caracter pregătitor în viitoarea activitate, consacrată exclusiv cercetării ştiinţifice;

- utilizarea experienţei profesionale sau a celei de cercetător consacrat, în activitatea de cercetare ţtiinţifică proiectată;

- o informaţie ştiinţifică solidă în domeniul în care se desfăşoară cercetarea prorpiu-zisă;

- cunoaşterea teoretică şi capacitatea de utilizare practică a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de lucru în domeniul cercetării ştiinţifice respective;

- capacitatea de a inventa tehnici şi metode noi, adecvate cercetării pe care o întreprindem.

Înainte de a se trece la activitatea de cerecetare ştiinţifică propriu-zisă, trebuie elaborat un „plan de cercetare”. Orice plan de cercetare ştiinţifică trebuie să aibă în vedere următoarele componente obligatorii:

1. delimitarea precisă a domeniului de cercetare ştiinţifică şi a sferei de interes a cercetătorului legat de acesta.

2. delimitarea precisă a obiectului care face tema cercetării respective, avându-se în vedere următoarele aspecte:

- dacă este vizată o cunoaştere teoretică a obiectului respectiv;

- dacă se are în vedere o cercetare cu caracter aplicativ practic legată de tema de cercetare.

3. ce se urmăreşte prin activitatea de cercetare respectivă, care sunt intenţiile cercetătorului sau ale echipei/colectivului de cercetare privind tema dată;

4. valorificarea finală a rezultatelor cercetării ştiinţifice.

Orice plan de cercetare ştiinţifică trebuie să cuprindă câteva etape de cercetare absolut obligatorii, organizate în conformitate cu o schemă logică, prin care să se reproducă structura gândirii logice, de tip deductiv sau inductiv.

1. Alegerea temei de cercetare;

2. Formularea ipotezelor, respectiv a produselor de la care porneşte respectiva cercetare ştiinţifică;

3. Stabilirea etapelor cercetării, care au ca scop confirmarea sau demonstrarea validităţii ipotezelor foirmulate;

a. studiul experimental al obiectului cercetat;

- material (obiectul propriu-zis);

- metodă (tehnici de lucru);

b. reflecţia sau gândirea intuitiv-simetrică a semnificaţiei obiectului cercetat privitor la:

- deatele rezultate din cercetare;

- interpretarea rezultatelor obţinute din cercetare;

4. Concluziile care rezultă din cercetarea ştiinţifică privind obiectul cercetării noastre (tema de cercetare); aceasta se referă la valabilitatea datelor rezultate din cercetarea respectivă.

Cercetarea propriu-zisă este cea mai importantă şi complexă etapă a metodologiei cercetării ştiinţifice. Primele două etape care au pus în special bazele informării-documentării sunt comune şi prea puţin diferenţiate de alte ştiinţe. Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă este etapa definitorie care concentrează cele mai dificile şi complexe operaţiuni şi procese ale metodologiei cercetării ştiinţifice economice. În această etapă se realizează impactul fenomenului sau procesului economic asupra alegerii şi utilizării celor mai diferite metode şi tehnici de calcul şi analiză, aici se elaborează şi se verifică ipotezele şi construcţiile teoretice (modelele), se afirmă şi se verifică măsura în care cercetătorul dispune de totalitatea aptitudinilor ţi cunoştinţelor pe care le implică studiul unui fenomen economic sau altul.

În această etapă se săvârşesc şi cele mai multe dintre erori şi apar minusurile care se reproşează ştiinţei economice, se înţelege că în sfera acestei etape a cercetării ştiinţifice propriu-zise se depun şi cele mai mari eforturi de perfecţionare a metodologiei cercetării ştiinţifice economice, de sporire a capacităţii ştiinţei economice de a explica şi influenţa procesele economice practice.

Cercetarea propriu-zisă este denumită curent metoda economistului. Ea este considerată o metodă de analiză care se răspândeşte, se aprofundează şi acoperă toate domeniile economiei. Este o metodă de anihilat graniţele dintre subdisciplinele economice, realizând „sistemul ştiinţelor economice”, o metodă care este exportată în alte ştiinţe sociale (sociologie, psihologie, etică) care o percep ca metodă a economistului.

Metoda economistului de cercetare propriu-zisă este răspunzătoare de lipsurile ştiinţei economice (deficitul de realism, sprijinul limitat pentru practică etc.), de măsura în care sunt valorificate particularităţile ştiinţei economice (fenomenele economice sunt extrem de complexe, multifactorial determinate, aleatorii, probabilistice, cu un grad ridicat de risc, un control imperfect al condiţiilor de reproducere şi de observare.

CAPITOLUL II. CONŢINUTUL CERCETĂRII PROPRIU-ZISE

Cercetarea propriu-zisă este cea mai complexă etapă a metodologiei cercetării ştiinţifice. O cercetare ştiinţifică se poate desfăşura pe o perioadă determinată de timp sau poate varia în funcţie de situaţiile apărute pe parcursul cercetării. Timpul afectat unei activităţi de cercetare ştiinţifică este anterior planificat şi depinde de gradul de complexitate al naturii obicetului cercetării, precum şi de gradul de dificultate pe care-l reclamă obiectivul de realizat. În cercetare există mai multe etape şi subetape, cum ar fi: observaţia ştiinţifică, elaborarea ipotezei sau a ipotezelor, dacă sunt mai multe – depinde de la caz la caz şi construcţia teoretică, verificarea ipotezei şi a modelului, a concluziilor şi soluţiilor, precizarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de analiză şi măsurare economică, decuparea procedeelor de elaborare şi de verificare a ipotezelor, modelelor şi concluziilor.