Cercetarea Bibliografica. Bibliografia

Cercetarea ştiinţifică nu poate fi realizată într-un mod corespunzător fără o documentare competentă care să privească domeniul respectiv. Orice cercetare ştiinţifică se bazează pe moştenirea ştiinţifică a generaţiilor precedente şi pe contribuţia cercetătorilor din zilele noastre, la care fiecare cercetător încearcă să adauge propriile sale contribuţii. Această cooperaţie este posibilă prin documentarea fiecărui autor asupra realizărilor anterioare. O astfel de etapă nu mai este considerată ca în trecut ca un factor subordonat cercetării ştiinţifice propriu-zise, ci ca un factor hotărâtor care face parte din cercetarea ştiinţifică însăşi. Cercetătorul este beneficiarul unui sistem de informaţii care conţine şi înmagazinează în continuare informaţii, pe care le organizează şi le procesează într-o astfel de manieră încît să poată fi găsite atunci când sunt necesare. Astăzi documentarea tchnico-ştiinţifică, necesară în toate domeniile vieţii sociale, formează o disciplină proprie care îşi formează proprii-i specialişti şi bibliografia de specialitate, îşi dezvoltă propriile metode de muncă şi stabileşte norme. Principala sarcina a acestor specialişti este aceea de a analiza informaţia, de a o condensa, de a o selecta, evalua, reorganiza şi sintetiza, astfel încât beneficiarul să o poată utiliza cu maximum de uşurinţă.

Documentarea este un proces complex, care presupune nu numai adunarea şi codificarea complexă a cunoştinţelor, ci şi asigurarea mijloacelor necesare diseminării lor cu ajutorul unor mijloace mecanice corespunzătoare, care merg de la microfotografiere la reproducerea cu ajutorul copiatoarelor moderne sau chiar şi cu ajutorul dischetelor utilizate de computere.

La bază documentării stau documentele referitoare la o anumită problemă sau dintr-un domeniu de activitate, idetificate, adunate şi înmagazinate pentru utilizarea viitoare. Astfel, documentarea presupune existenţa documentelor, adică a unor texte scrise, care pot fi scrisori, hârtii oficiale, rapoarte şi orice fel de manuscrise sau cărţi care conţin informaţii şi pe care te poţi baza pentru a susţine sau dovedi ceva.

Informaţia implică nu numai comunicarea ci şi receptarea cunoştinţelor. Aceste cunoştinţe pot fi comunicate altora sau obţinute prin studiu şi investigaţie. Astfel, informaţia înseamnă orice activitate de informare, care nu o exclude pe cea orală; cu alte cuvinte, ea nu trebuie fixată în formă scrisă.

Complexitatea informaţiei reiese şi din următoarea definire a ei: „Informaţia se poate constinui ca un element nou în raport cu cunoştinţele acumulate de către societate la un moment dat sau poate fi o descriere, ce caracterizează în întregime un obiect, un fenomen etc. în raport cu nivelul cunoştinţelor sociale, atins într-un anumit domeniu la momentul respectiv. „

Documentul constituie obiectul câtorva discipline specifice:

a) bibliotehnicii, care studiază tehnica producerii materiale a cărţii, materialele din care este constituite ai scrisul, pentru a determina dacă documentul este autentic sau nu, sau care este autorul său;

b) bibliologia, care studiază cărţile ca obiecte fizice sub toate aspectele

c) bibliografia, care conţine atât istoria, identificarea, cât şi descrierea scrierilor şi publicaţiilor considerate drept obiecte materiale, face liste de cataloage ale scrierilor pe anumite, teme, subiecte sau autori.

Primul pas pe care trebuie să îl facă cercetătorul este investigarea bibliografiei. Complexitatea sa depinde de câţiva factori, cum ar fi beneficiarul informaţiei ştiinţifice şi scopul cercetării. Este evident că aceasta este mult mai complexă şi detaliată pentru un cercetător care pregăteşte o comunicare pentru un congres internaţional sau un simpozion naţional, decât investigarea care este necesară pentru alcătuirea unei lucrări de seminar pentru un student.

Al doilea pas este selectarea bibliografiei, care se face pe baza anumitor criterii:

• familiarizarea cercetătorului cu subiectul studiului său;

• delimitarea domeniului tematic

• felul documentelor incluse

• perioada de timp care poate fi acoperită

• limba în care este scrisă

• importanţa mijloacelor de informare pentru cercetare

Sursele de documentare bibliografica, după criteriul - gradul de originalitate şi intermediere, se structurează în patru categorii:

a) documente primare;

b) documente secundare:

c) documente terţiare:

d) microformatele

- Documentele primare sunt acelea în care se cuprind rezultatele cercetărilor ştiinţifice, contribuţiile originale ale cercetătorilor, adică informaţia ştiinţifică.

Documentele primare sunt împărţite în două grupe: documente primare periodice, cum sunt seriale, editoriale, reviste, ziare, publicaţii, anuare şi documente primare neperiodice tradiţionale, cum sunt cărţi (tratate, manuale, monografii), broşuri, publicaţii ale unor instituţii şi organisme naţionale şi internaţionale, congrese şi simpozioane; speciale: standarde, brevete de invenţii, cataloage şi prospecte comerciale şi tehnice, rapoarte de cercetare ştiinţifică, teze de doctorat şi documente de evidenţă a faptelor empirice: evidenţă contabilă şi statistică, (dări de seamă şi anchete) evidenţă operativă, analize, expertize şi studii etc.