China versus India în cursa creșterii economice

China si India vor deveni mari puteri mondiale, iar globalizarea va fi sinonima cu asianizarea. Autorii raportului “Maping the Future" , publicat de Consiliul American de Informatii, avertizeaza ca dupa 30 de ani de unipolaritate americana vor aparea din Asia doi noi jucatori globali, China si India, care vor pune la incercare puterea Statelor Unite.

Secolul al XXI-lea va fi asiatic, asa cum secolul al XIX-lea a fost al Germaniei si XX al Statelor Unite. Impactul noilor puteri globale, China si India, asupra raporturilor internationale va fi comparabil ca dramatism cu acela provocat de Germania si Statele Unite in secolele precedente, avertizeaza raportul.

Asociatã si partial explicatã de factori precum exotismul celor douã state „dragon” si „elefant”, impresionantele lor atribute structurale de putere, precum mãrime populationalã (tradusã militar în efectivele fortelor armate si economic în dimensiunile fortelor de muncã) sau suprafatã, sau respective fulminanta lor dezvoltare economicã din ultimii ani, profilarea lor tot mai accentuatã în ultimii ani ca jucãtori de anvergurã globalã explicã interesul în crestere exponentialã pentru China si India la toate nivelurile si în multiple sfere de activitate, de la cea jurnalisticã de profil la cea a strategilor si decidentilor politici si militari, sau de la cea academicã la cea a comunitãtii internationale de afaceri.

În acest context, opinia dominantă şi uşor recognoscibilă prognozează că factorul-cheie în modelarea configuraţiei de putere şi a dinamicii sistemului internaţional tot mai vizibil multipolar va fi evoluţia relaţiei dintre cei doi „giganţi” asiatici China şi India. Într-un remake spectaculos al „Marelui Joc” – celebra etichetă atribuită în urmă cu un secol de către Rudyard Kipling încleştării imperiale anglo-ţariste din aceeşi regiune, numeroşi observatori aparţinând fie nominal, fie implicit, familiei realiste de gândire din disciplina relaţiilor internaţionale anticipează pe termen mediu configurarea unui system internaţional multipolar structurat ca o „balanţă de putere” între două blocuri. Primul s-ar

articula în jurul perechii Rusia-China şi ar grupa inter alia, ca poli secundari de putere, Iranul, Pakistanul şi grupul statelor Asiei Centrale „clasice” (recte cele 5 republici musulmane ex-sovietice) – state actualmente reunite aproape complet sub umbrela instituţională a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO, Shanghai Cooperation Organization). Contrapus, al doilea bloc ar gravita în jurul celor doi poli majori SUA şi India, extins fiind la rândul său cu alţi poli secundari precum Japonia sau Coreea de Sud, în vreme ce Uniunea Europeană ar ocupa, în funcţie de sursa interpretării, fie poziţia de „balansier” (balance-holder) între cele două blocuri, fie pe cea de stat integrat celui de-al

doilea bloc. În această grilă interpretativă, dinamica internă viitorului sistem cu patru poli

majori de putere va consemna, în tiparul dihotomic amiciţie-inimiciţie, relaţii de cooperare intra-bloc şi respectiv de competiţie inter-blocuri, ultimele manifestate în forma a ceea ce s-ar putea numi „rivalităţi încrucişate”: SUA vs. Rusia, China vs. SUA, India vs. China. Dintre acestea, cvasitotalitatea opiniilor o identifică pe cea dintre SUA şi

China drept principala axă de competiţie, în vreme ce rivalitatea dintre SUA şi Rusia, ipostaziată ca recrudescenţă episodică a antagonismului dintre superputerile Războiului Rece, este considerată a se estompa gradual pe măsura depăşirii actualului context al

creşterii preţului gazelor naturale care a fost instrumentalizat de Moscova ca „armă geopolitică”. În condiţiile suplimentare în care relaţia Rusia-India nu poate fi încadrată în

mod pertinent unui tip conflictual de interacţiune (ba dimpotrivă, dacă se ia în considerare factorul istoric al tradiţionalei cooperări dintre Moscova şi New Delhi), ultima rivalitate – cea prezumptivă dintre China şi India - va fi crucială în menţinerea echilibrului intern dintre cele două blocuri ale sistemului. Altfel spus, o rivalitate între China şi India este necesară în menţinerea echilibrului, sau, şi mai explicit, după pierderea influenţei lor temporar instituite în Asia Centrală după 11 septembrie 2001, Statele Unite au nevoie mai mult decât oricând de o Indie de partea lor şi opusă Chinei în

demersul strategic decelabil sotto voce în ultima Strategie Naţională de Securitate a SUA

de a balansa capabilităţile şi influenţa însumate ale Chinei şi Rusiei.

Vizitele recente din partea unor lideri si oficiali din Statele Unite, Franta, Germania si Rusia au reliefat ascensiunea Indiei. Aceste tari bogate vad India ca partener de comert cu un potential enorm. Desi nu a atins inca performantele financiare ale Chinei – in prezent economia cu cea mai rapida crestere din lume – potrivit unor analisti, India prezinta un potential pe un termen si mai lung pentru o crestere rapida. Lideri ai ambelor tari au discutat crearea unei piete comune chinezo-indiene bazata pe modelul Uniunii Europene. Desi numai o idee in prezent, daca va fi realizata, aceasta va fi cel mai mare sistem economic din lume, gazda a aproximativ 2.5 miliarde de consumatori – aproximativ 40% din rasa umana (sau 3 din 8 oameni de pe pamant)!

De secole, China a reprezentat o mare civilizatie, care a depasit restul lumii in arta si stiinta, pentru ca in secolele xix si xx sa fie tulburta de miscari civile, foamete, dezastre militare sau ocupatii straine. Astazi toti ochii sunt indreptati asupra Chinei, pe cale sa devina o superputere economica globala daca lucrurile vor evolua in continuare pe traiectoria actuala.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, comunistii sub conducerea lui Mao Tzedong, desi au asigurat suveranitatea Chinei, au impus un control strict asupra tuturor apectelor vietii economice. Dupa 1978, Deng Xiaoping, a introdus gradual reforme orientate spre economia de piata si adescentralizat procesul de luare a deciziilor. Din 1978 si pana in 2000 productia a crescut de patru ori. Simultan s-au inregistrat si schimbari structurale: reformele au stimulat aparitia unui sector privat dynamic, care isi adjudeca in present mai mult de jumatate din productia industriala si contribuie cu doua treimi la formarea PIB. Politica portilor deschise a fost initiate in 1979. Controloul politic este inca puternic, in timp ce cel economic salbeste continuu.

De cateva zeci de ani steaua Chinei nu inceteaza sa mai urce spre orizont, insa de acum inainte trebuie sa tina cont si de ascensiunea Indiei.

In 2003-2004, China a inregistrat un progress intre 9.1 si 9.5% pe an. India a atins varful de 8.5% in 2003-2004 cu ajutorul unui muson foarte generos care, mai putin abundent in 2004-2005 n-a permis decat o crestere de 6,9%

La orizontul anului 2050, unele progonze aseaza China pe primul loc in economia mondiala urmata de SUA, India, Brazilia si Rusia.

Este vorba de un raport Goldman Sachs dat publicitatii la sfarsitul anului 2003 si citat de Wall Street Journal, conform caruia Brazilia, Rusia, India, China (BRIC) ar putea sa depaseasca puterea combinata a grupului celor sase: SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie. Ele vor deveni cele mai attractive regiuni de pe glob pentru investitiile directe si de portofoliu.In prezent, economiile BRIC reprezinta mai putin de 15% din marimea G8, dar in 2025, conform raportului, ar urma sa ajunga la jumatate.