Ciclicitatea activității economice

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 3 fișiere: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4863
Mărime: 35.70KB (arhivat)
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Cosma Sorin

Cuprins

  1. I.Ciclicitatea – trăsătură a evoluţiei activităţii economice 3
  2. II.Diversitatea ciclurilor economice 4
  3. III.Politici anticiclice 8
  4. BIBLIOGRAFIE 12

Extras din referat

I. Ciclicitatea – trăsătură a evoluţiei activităţii economice

Evoluţia principalelor laturi ale activităţii economice dintr-o întreprindere, ramură şi economie naţională (venitul naţional, producţia, desfacerile, investiţiile, consumul, ocuparea forţei de muncă etc) permite constatarea că în unele perioade se înregistrează creşteri, în altele stagnări sau chiar reduceri; periodic, activitatea economică de ansamblu sau de ramură, pentru cunoasterea stării de criză. Aceasta înseamnă că, în timp, activitatea eonomică nu are o evoluţie uniformă, lineară, ci este fluctuantă. Se pot delimita fluctuaţii sezoniere accidentale (întâmplătoare) şi ciclice.

a) Fluctuaţiile sezoniere, se derulează, de regulă, pe parcursul unui an, ca urmare a influentei unor factori naturali sau sociali şi sunt în general explicabile şi previzibile.

Astfel, sub incidenţa unor factori naturalclimaterici, volumul producţiei, al ocupării, al activităţii economice în general, cunoaşte fluctuaţii pe parcursul unui an în agricultură, construcţii, turism, în unele subramuri ale industriei etc. Variaţiile sezoniere ale activităţii economice se datorează şi unor împrejurări sociale (obiceiuri şi tradiţii, sărbători religioase sau laice ş.a.).

b) Fluctuaţiile întâmplătoare, accidentale, sunt determinate de factori aleatori sau evenimente neaşteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale şi politice deosebite, decizii neaşteptate ale unor agenţi economici, o anumită stare de spirit a populaţiei etc.

c) Fluctuaţiile ciclice sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii economice, de interdependenţe dintre părţile sale. Sunt fluctuaţii agregate şi se reproduc cu o anumită regularitate, deşi nu pot fi încadrate în termene riguroase, exacte.

Asemenea fluctuaţii s-au manifestat pregnant de la începutul secolului XIX, iar prin cercetarea lor s-a desprins concluzia că alternanţa perioadelor de expansiune şi contracţie a afacerilor, a activităţii economice în general, se derulează cu o anumită regularitate în timp. Evoluţia principalelor fenomene economice este pulsatorie, se derulează sub formă ondulatorie, are un caracter ciclic.

Ca expresie a fluctuaţiilor ciclice, activitatea economică trece prin anumite faze, fiecare cu

trăsături distincte şi care se derulează aproximativ în aceeaşi succesiune.

In caracterizarea ciclicităţii, ca formă de mişcare a activităţii economice, se porneşte de la o succesiune şi repetabilitatea în timp a unor stări ale economiei, care seamănă în linii generale de la un ciclu la altul, în fiecare fază, starea şi performanţele agregate ale economiei au anumite caracteristici, diferite de la o fază la alta.

Fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc şi, în unitatea lor, pregătesc premisele care asigură activităţii economice continuitate, chimbări calitative şi progres.

De aceea, teoria economică a desprins concluzia că ciclicitatea reprezintă forma de evoluţie firească, normală a activităţii economice.

Pentru cercetători, evidenţierea evoluţiei ciclice este posibilă pe baza analizei datelor statistice, în special, a celor care exprimă activitatea la nivel macroeconomic. Cum acestea, în marea lor majoritate, sunt sub formă monetară, devine necesară asigurarea comparabilităţii prin eliminarea influenţelor generate de modificarea preţurilor.

De aceea, indicatorii valorici nominali – calculaţi pe baza preţurilor curente ale fiecărui an – trebuie transformaţi în indicatori reali – mărimi exprimate în preţuri constante, comparabile.

O asemenea transformare se realizează cu ajutorul deflatorului, indicator care reliefează în mod sintetic modificările survenite în nivelul preţurilor sau în puterea de cumpărare a banilor.

II. Diversitatea ciclurilor economice

Pe baza datelor statistice acumulate pentru diferite economii, au fost identificate mai multe tipuri de cicluri economice care se suprapun şi se întrepătrund. Se detaşează prin importanţa lor: cicluri lungi sau “seculare “, cicluri propriu zise, numite decenale cu o durată care variază de la 4-5 ani la 10- 12 ani şi cicluri scurte, cu o durată de la 6 luni la 3 ani, din rândul cărora se detaşează ciclul inflaţionist şi cel al variaţiei stocurilor.

a) Ciclurile lungi sau seculare

Evoluţia pe termen lung a vieţii economice, a stării şi eficienţei factorilor de producţie demonstrează că aceasta se desfaşoară sub forma unor unde lungi cu o durată de 40-60 ani. In acest interval de timp, în economie este dominant un anumit mod tehnic de producţie. O perioadă de timp reprezentând circa 20-30 ani modul tehnic de producţie dominant funcţionează corespunzător, îşi dezvăluie capacităţile de progres, are un cadru adecvat de afirmare. După aceasta, el intră în conflict cu posibilităţile oferite de natură şi alte resurse economice pe baza cărora a fost edificat, apar semne de epuizare a capacităţilor sale de afirmare a raţionalităţii economice, manifestându-se o tendinţă istorică de scădere

Preview document

Ciclicitatea activității economice - Pagina 1
Ciclicitatea activității economice - Pagina 2
Ciclicitatea activității economice - Pagina 3
Ciclicitatea activității economice - Pagina 4
Ciclicitatea activității economice - Pagina 5
Ciclicitatea activității economice - Pagina 6
Ciclicitatea activității economice - Pagina 7
Ciclicitatea activității economice - Pagina 8
Ciclicitatea activității economice - Pagina 9
Ciclicitatea activității economice - Pagina 10
Ciclicitatea activității economice - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Ciclicitatea Activitatii Economice
    • 2.CUPRINS.doc
    • 3.CICLICITATEA ACTIVITATII ECONOMICE.doc
    • 4.BIBLIOGRAFIE.doc

Alții au mai descărcat și

Criza economică - cauze, efecte și răspunsuri

INTRODUCERE Criza economică ce a lovit economia mondială începând cu vara anului 2007, este fără precedent în istoria economică de după război....

Modele de Fundamentare a Politicilor Macroeconomice

1. Politica macroeconomica. Abordari teoretice Politica macroeconomica se concretizeaza in ansamblul de principii, mijloace si metode de actiune...

Inflația vs șomajul

INTRODUCERE Inflaţia şi şomajul sunt două concepte care au pus probleme economiilor ţărilor încă din cele mai vechi timpuri, continuând şi astăzi...

Fluctuațiile economice de la expansiune la recesiune

Se poate observa cu uşurinţă derapajul economiei României către cheltuieli nesustenabile, evoluţie marcată de trei puncte de inflexiune care...

Macroeconomie și Politici Macroeconomice

Lista tabelelor Tabloul politicii monetare a BCE Tintele anuale de inflaţie ale Băncii Angliei Tintele anuale de inflaţie ale BNR Rezervele...

Mix-ul de Politici Macroeconomice - Modelul lui Tinbergen

Economiile sunt lovite in mod constant de diverse socuri - care afecteaza cererea agregata sau oferta agregata si care au potentialul de a genera...

Gestiunea Politicilor Macroeconomice

1.1 Obiectivele politicii macroeconomice Proiectarea unei politici macroeconomice prin care să se înregistreze o inflaţie medie sub 2,61%; o...

Inflația și șomajul

Inflația Definire concept Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a...

Te-ar putea interesa și

Criza economică - cauze, efecte și răspunsuri

INTRODUCERE Criza economică ce a lovit economia mondială începând cu vara anului 2007, este fără precedent în istoria economică de după război....

Politici Economice

1.Fluctuatiile activitatilor economice Urmarind evolutiile oricarei activitati economice, atât la nivel de întreprindere, ramura, si economie...

Ciclicitatea - trăsătură a activității economice

Privită în timp, din perspectivă dinamică, activitatea economică nu are o evoluţie uniformă, liniară, ci fluctuantă. În viaţa reală se constată –...

Inflația, fluctuațiile economice, statul și economia

1.Caracterizarea ciclicitatii in economie Activitatea economica se caracterizeaza prin aceea ca: 1 evolutia ei nu este uniforma, liniara; 2...

Macroeconomie

Capitolul 10 PIAŢA MUNCII Planul temei 10.1. Piaţa muncii; conţinut şi particularităţi Caseta 10. Segmentarea pieţei muncii 10.2. Cererea de...

Macroeconomie

Capitolul 1 MACROECONOMIA. CONCEPTE DE BAZĂ ȘI POLITICI MACROECONOMICE 1.1. ABORDĂRI MACROECONOMICE Realitatea economică poate fi abordată prin...

Economie politică

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN MACROECONOMIE I.1. Macroeconomia. Probleme și politici macroeconomice În deceniile trei și patru ale secolului XX...

Macroeconomie

”Modul economic de gândire nu este numai o necesitate a economiştilor şi a oamenilor politici, ci a tuturor, a fiecărei persoane în parte.” Paul...

Ai nevoie de altceva?