Comerțul Exterior

1. Comerţ exterior – definire, fundamentare, rol

Comerţul exterior este o ramură distinctă a unei economii naţionale care cuprinde operaţiunile comerciale sau de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică în raporturile cu străinătatea privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri, lucrări, servicii,licenţe, consignaţia sau depozitul, reprezentarea sau comisionul, operaţiunile financiare, asigurările, turismul şi,în general, orice acte sau fapte de comerţ.

Potrivit acestei definiţii, comerţul exterior cuprinde două componente de bază:

1. Operaţiunile comerciale internaţionale reprezintă o formă de interdependenţă între întreprinderi şi economiile naţionale în sfera comercializării şi includ:

- comerţul internaţional cu mărfuri, care este format, la rândul său, din:

• exportul de mărfuri care cuprinde totalitatea operaţiunilor comerciale prin care o ţară vinde unei alte ţări o parte din mărfurile produse sau prelucrate;

• importul de mărfuri care cuprinde totalitatea operaţiunilor comerciale prin care o ţară cumpără mărfuri din alte ţări în vederea satisfacerii consumului productiv şi neproductiv.

- comerţul internaţional cu servicii comerciale, numit şi comerţ invizibil, care cuprinde serviciile conexe operaţiunilor de export-import (transporturile, asigurările, licenţele), turismul internaţional;

- operaţiunile comerciale combinate, respectiv reexportul, compensaţiile, switch-ul, prelucrarea în lohn, operaţiunile de perfecţionare etc., adică tehnicile utilizate pentru facilitarea schimburilor şi valorificarea oportunităţilor de profit comercial.

2. Alianţele şi cooperările internaţionale reprezintă o formă dezvoltată a legăturilor economice dintre state în vederea realizării unei strategii comune, durabile, în domenii diferite de activitate. Raţiunile care stau la baza acestor legături pleacă de la existenţa unor interese comune, complementaritate tehnologică, exploatarea eficientă a competenţelor şi resurselor proprii.

Principalele forme de alianţe şi cooperări internaţionale sunt următoarele:

- cooperările pe baze contractuale, în care pot fi incluse contractele de licenţă, franşizarea, subcontractarea etc., toate constituind forme de transfer internaţional de tehnologie de producţie (licenţierea, subcontractarea) sau de comercializare (franşizarea);

- alianţe strategice sub formă de asociaţii, consorţii etc. pentru construirea de obiective în comun, livrări la cheie.

- cooperarea instituţionalizată, reprezentată de societăţile mixte.

Prin participarea, sub diferite forme la circuitul mondial de valori, comerţul exterior are multiple efecte economice şi neeconomice asupra fiecărui participant la realizarea sa, cum ar fi :

- efecte economice de tip valoric concretizate sub forma diferenţelor dintre încasările şi plăţile internaţionale din operaţiunile de export import generate de diferenţele dintre productivitatea naţională şi internaţională a factorilor de producţie;

- efecte economice de tip material concretizate sub forma valorilor de întrebuinţare care satisfac cantitativ şi calitativ anumite nevoi reale ale economiei naţionale;

- efecte economice de tip propagat sau indirect care, deşi nu se localizează în mărimi concrete, reprezintă aprecieri orientative privind aportul comerţului exterior la introducerea progresului tehnic, îmbunătăţirea proporţiilor din economie, valorificarea mai bună a factorilor de producţie interni, facilitarea mutaţiilor structurale ale producţiei materiale interne etc.;

- efecte economice de tip social şi politic care, deşi nu se pot cuantifica, exercită influenţe pozitive cu incidenţe multiple asupra unei economii naţionale.

Prin intermediul acestor efecte, cu precădere a celor economice, comerţul exterior devine un pilon important al dezvoltării unei economii naţionale.

Comerţul exterior se întrepătrunde puternic cu întregul proces de dezvoltare social economică a ţării. În acelaşi timp economia de piaţă naţională a unei ţări nu poate exista şi nu poate fi viabilă decât în cadrul şi în legătură cu economiile de piaţă din celelalte ţări.

Legătura comerţ-dezvoltare bazată pe diviziunea internaţională a muncii, se manifestă pe fondul unei dependenţe reciproce a fluxurilor economice internaţionale, ceea ce duce la tot mai strânsa intercondiţionare dintre procesele naţionale.