Comertul Romaniei cu Tarile Uniunii Europene

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Comertul Romaniei cu Tarile Uniunii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Popa Mirela

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

Cap. I. Politica agricolă comună a Uniunii Europene 3
Cap. II. Agricultura României în tranziţie şi aderarea la UE 7
2.1. România în tranziţie 7
2.2. Aderarea României la Uniunea Eropeană 8
Cap. III. Relaţiile comerciale ale României cu Franţa şi Ungaria în domeniul agroalimentar 13
3.1. Relaţiile comerciale cu Franţa 13
3.2. Relaţiile comerciale cu Ungaria 16
3.3. Schimburi comerciale cu produse agroalimentare ale României
cu cele două ţări 18
Cap. IV. Concluzii 23
BIBLIOGRAFIE 25

Extras din document

Cap. I. Politica agricolă comună a Uniunii Europene

Odată cu crearea Comunităţii Economice Europene(CEE), deciziile din domeniul agricol au fost luate la nivel comunitar.

Politica Agricolă Comună (PAC) a fost creată din mai multe motive: caracterul strategic al produselor agroalimentare, ponderea relativ ridicată a populaţiei rurale, recunoaşterea specificului economic, natural şi social al producţiei agricole şi interesul comun al producătorilor şi al consumatorilor în stabilizarea pieţelor.

PAC a fost creată în scopul creşterii productivităţii muncii agroicole prin promovarea progresului tehnic, stabilizarea pieţelor agricole prin garantarea ofertei şi asigurarea ei la un preţ rezonabil pentru consumatori, şi nu în ultimul rând pentru asigurarea unui standard de viaţă echitabil producătorilor agricoli.

PAC se bazează pe trei principii:

- unicitatea pieţei (libera circulaţie a produselor agricole în cadrul comunităţii, reglementarea comună a preţurilor, a regulilor competiţionale, stabilitatea cursurilor valutare, măsuri sanitar – veterinare corelate şi politica de comerţ exterior comun)

- preferinţa comunitară (stabilirea unui regim al schimburilor care îi favorizează pe producătorii interni)

- solidaritatea financiară (responsabilitatea comună a ţărilor membre în finanţarea măsurilor de intervenţie pentru reglementarea pieţei interne şi pentru dezvoltarea structurilor agricole). În acest scop a fost creat Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă – FEOGA.

Până în 1992, Politica Agricolă Comună s-a bazat pe două instrumente corelate, politica garantării preţurilor la un nivel mai ridicat decât cel mondial şi politica comercială protecţionistă, care garantau transferul de venituri către ferme, acestea fiind finanţate parţial din banii contribuabililor (bugetul comunitar) dar şi din banii consumatorilor, care plăteau preţuri ridicate pentru alimente.

Preţurile agricole administrative, care stau la baza instituirii mecanismelor de intervenţie ale PAC, sunt:

- preţul orientativ , de bază, are valoare orientativă pentru fermieri

- preţul de intervenţie – reprezintă preţul minim garantat la care producătorii pot valorifica produsele

- preţul–prag – este preţul minim sub care produsul importat nu poate intra pe piaţa comunitară. Diferenţa dintre preţul- prag şi preţul indicativ reprezintă costurile de transport şi de depozitare.

Obiectivele politicii sociale şi structurale a UE sunt: sprijinirea economiei în regiunile mai slab dezvoltate, restructurarea economico-socială a zonelor în declin, dezvoltarea resursei umane, reducerea şomajului, ajutorarea fermierilor în sectoarele unde se preconizează schimbări structurale în producţie, dezvoltarea zonelor rurale, restructurarea agriculturii şi a pescuitului, (în zonele unde sunt îndeplinite cel puţin două din următoarele trei criterii: ponderea populaţiei active în agricultură să fie ridicată, veniturile agricole să fie reduse, densitatea populaţiei să fie redusă şi să continue exodul rural).

Logica întregului sistem PAC se baza pe redistribuirea veniturilor de la consumatori spre producători. Preţurile interne erau susţinute la un nivel peste cele mondiale, proporţional cu volumul producţiei, ceea ce a dus la supraproduţie în condiţiile în care cererea era în descreştere. Totodată 80% din subvenţii au ajuns la cei 20% de mari producători, ceea ce a dus la nemulţumiri printre producătorii agricoli.

Contradicţiile interne ale sistemului PAC au fost generate, în principal, de cuplarea politicii preţului cu politica de venituri, precum şi de neajustarea preţurilor interne la nivelul celor mondiale.

Ca urmare, în mai 1992 s-a adoptat o profundă reformă a mecanismelor PAC (numită MacSharry), care avea ca obiective ajustarea mai adecvată a ofertei la cerere, ridicarea competitivităţii agriculturii, protecţia mediului, susţinerea veniturilor agricole în mod direct, favorizarea producătorilor mai mici şi menţinerea unui număr suficient de agricultori.

O modificare esenţială care a urmat a fost trecerea de la susţinerea producătorilor agricoli prin intermediul preţurilor garantate peste cele mondiale, la susţinerea veniturilor acestora sub forma plăţilor compensatorii directe.

Reforma afectează mai ales culturile de cereale, plante oleaginoase şi proteice, tutunul, iar dintre ramurile animaliere mai ales producţia laptelui, a cărnii de vită şi a cărnii de ovine. Aceste ramuri reprezintă cca 70-80% din vânzările de produse agricole în UE.

Ramurile creşterii şi îngrăşării porcinelor şi a cărnii de pasăre sunt reglate în mod indirect, prin diminuarea preţurilor în ramurile cerealiere.

Reforma din 1992 a lăsat practic nemodificată reglementarea pieţei în cazul zahărului, vinului, legumelor şi fructelor.

În ceea ce priveşte favorizarea micilor producători, aceasta constă în faptul că fermierii care dispun de cca 20 de ha (adică ar putea produce cel mult 92 de tone de cereale), nu sunt supuşi limitării producţiei. În această categorie se situează cca 80 % din ferme, cu fiderenţieri accentuate pe ţări.

Ca o măsură de protecţie a mediului se prevede reducerea densităţii animalelor pe unitatea de suprafaţă, fiind premiate pentru animalele sacrificate doar acele exploataţii care nu depăşesc nivelul prevăzut de densitate.

Reforma PAC oferă largi posibilităţi decizionale pentru fiecare producător. El poate accepta ca o parte din suprafeţele sale să fie scoase din cultivaţie (set-aside) sau se poate încadra în categoria de mic producător, eventual poate alege neparticiparea la condiţiile reformei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comertul Romaniei cu Tarile Uniunii Europene.doc

Alte informatii

politica agricola a romaniei,relatiile cu UE in domeniul agroalimentar UNIVERSITATEA BABEŞ – BOLYAI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR