Comportamentul Consumatorului. Cererea

1.1 Comportamentul rațional al consumatorului

Consumatorul iși manifestă prezența pe piață prin intermediul cererii, atât în ceea ce privește cantitatea, cât și structura acesteia. Pornind de la existența unui număr mare de nevoi diferite, problema fundamentală a consumatorului constă în utilizarea optimă a resurselor de care el dispune și care sunt destinate consumului.

Manifestarea cererii se face prin intermediul venitului pe care este dispus să-l cheltuiască pentru achizitionarea de bunuri și servicii. De asemenea, opțiunile raționale, ale consumatorului mai sunt condiționate de încă doi factori: mărimea și intensitatea nevoilor (factor endogen) și nivelul prețurilor bunurilor pe care urmează să le consume (factor exogen).

Consumatorul dispune de un venit (buget), care este limitat și nu-i permite să cumpere toate bunurile dorite.În aceste condiții, el trebuie să procedeze la alegeri raționale, proces în care utilitatea bunurilor joacă un rol esențial.

În funcție de utilitate, consumatorul stabilește o ierarhie a preferințelor sale (scara preferințelor) și precizează cantitățile pe care le poate cumpăra ținând seama de prețurile produselor și mărimea veniturilor disponibile.

În funcție de acestea, consumatorul decide să substituie bunurile care se scumpesc cu alte bunuri ale căror prețuri sunt stabile sau scad, să crească consumul la bunurile de bună calitate și să-l reducă la bunurile de calitate inferioară sau invers.

Cu alte cuvinte, consumatorul, ca ființă rațională, va alege acele programe de consum care îi vor asigura maximizarea efectelor utile, respectiv un grad mare de satisfacție (utilitate) în condițiile constrângerii bugetare legată de suma totală de bani disponibilă pentru satisfacerea nevoilor de consum și nivelul dat al prețurilor bunurilor și serviciilor.

În acest sens, ca instrument de analiză se folosește dreapta (linia) bugetului.

Dreapta bugetului, numită și linia venitului disponibil, desemnează ansamblul combinațiilor care arată posibilitățile de cumpărare ale consumatorului.

Să presupunem că un consumator este interesat de mazimizarea utilităații pe care urmărește s-o obțină în urma combinării unor cantități distincte din două bunuri X și Y, ale căror prețuri sunt PX și Py.

În aceste condiții, constrângerea bugetară poate fi exprimată prin ecuația:

B=X Px+Y. Py

unde: B- reprezintă bugetul de venituri;

X-reprezintă cantitatea achizitionată din bunul X;

Y-reprezintă cantitatea achizitionată din bunul Y;

PX-reprezintă prețul unitar al bunului X;

Py-reprezintă prețul unitar al bunului Y.

Din constrângerea bugetară rezultă că:

Aceasta reprezintă ecuația unei drepte, respectiv dreapta bugetului, a venitului disponibil.

1.2. Echilibrul consumatorului

Având în vedere preferințele subiective alternative (exprimate în diferite programe de consum) și restricțiilor economice, consumatorul trebuie să aleagă, să decidă asupra unui program de achiziții,de consum.

Optiunea (decizia) sa nu este întâmplătoare, ci trebuie fundamentală în așa fel încât să-i asigure echilibrul.

Se consideră că un consumator își asigură echilibrul atunci când obține, de pe urma achizițiilor efectuate , cea mai mare utilitate ( satisfacție) posibilă pornind de la ptreferințele exprimate sub forma programelor de consum unitare ale bunurilor economice.

Cu alte cuvinte, echilibrul consumatorului desemnează acea variantă de repartizare a bugetului său pentru procurarea acelor cantități de bunuri ți servicii care îi aduc cea mai mare satisfacție, ținând seama de prețurile acestora.

Determinarea echilibrului consumatorului se poate realiza pe cale grafică si pe cale analitică.

Pe cale grafică, echilibrul consumatorului este dat de punctul de tangență a dreptei bugetului la una din curbele de indiferență, adică punctul in care panta curbei de indiferență este egală cu panta dreptei bugetului.

Pe cale analitică, determinarea echilibrului consumatorului presupune că acesta repartizează optim venitul atuci când se realizează egalitatea dintre utilitatea marginală a cantitații din bunul X ce poate fi cumpărată cu venitul disponibil și utilitatea marginală a cantității din bunul Y ce poate fi achizitionată cu același venit.