Concentrarea Industriilor - Fuziuni și Achiziții

O caracteristică a oligopolurilor care activează la scară globală o constituie gradul înalt de concentrare a capitalului, producţiei şi distribuţiei de bunuri. Concentrarea industriilor si convergenţa tehnologiilor sunt fenomene globale, care influenţează mediul economic, social si politic actual. În anul 2005, 63% din cele mai mari entităţi economice ale lumii erau corporaţii transnaţionale, nu naţiuni Vânzările combinate ale companiilor din top global 500 reprezentau 43% din activitatea economică a lumii. Primele 200 de companii transnaţionale ale lumii reprezentau în anul 2002 - 29% din activitatea economică a lumii dar angajau doar 0,9% din forţa de muncă

Urmare a relaxării legislaţiei antitrust, marile companii au primit undă verde în expansiunea pe orizontală. Producătorii, de îndată ce au obţinut controlul asupra pieţei lor, au optat pentru vânzarea şi închiderea operaţiunilor costisitoare sau riscante şi cumpărarea acestor servicii de la furnizori externi, lipsiţi de alte oportunităţi pe piaţă.

Cu timpul, marile companii au devenit destul de puternice încât să dicteze preţurile oferite furnizorilor lor. In sistemul de producţie bazat pe externalizarea extremă (outsourcing), integratorii captează tot mai multă putere, opun furnizor contra furnizor, comunitate contra comunitate. Dacă nu este critică pentru misiunea organizaţiei, o activitatea este externalizată, contractată sau abandonată. Setea acţionarilor de câştig cu orice preţ creşte presiunea investitorilor instituţionali asupra pieţei. Conducerea executivă se concentrează tot mai mult asupra rezultatelor financiare în scopul creşterii valorii acţiunilor.

Cele mai puternice companii sunt rezultatul reorganizării strategice a pieţei, prin restructurare corporativă. Restructurările de acest tip nu creează însă locuri noi de muncă. Aceasta este valabil mai ales pentru companiile care nu reuşesc să menţină aparenţa creşterii veniturilor brute sau nete. Steve Hannaford , numeşte acest fenomen „efectul acordeon”, adică o secvenţă de achiziţii de firme ţine comunitatea investitorilor cu interesul treaz, în timp ce, ulterior, vânzarea acestor firme stârneşte din nou entuziasmul. Scopul este de a delimita un segment mai îngust al pieţei, de a dezvolta diviziile care sunt dominante şi care pot creşte într-o zonă specifică.

Corespunzător, organizaţiile care oferă servicii profesionale continuă să crească, în scopul de a răspunde necesităţilor acestor companii. Pentru companiile din industria serviciilor, fuziunile şi achiziţiile sunt, adesea, o problemă de supravieţuire. Pe măsură ce clienţii lor devin corporaţii uriaşe, multinaţionale, tot aşa trebuie să se dezvolte şi companiile care le deservesc. Este o problemă de eficienţă, iar o companie mare, cu operaţii în sute de ţări, nu este interesată să coordoneze serviciile locale, pentru fiecare segment de activitate. Companiile care activează global sunt interesate să reducă la minimum tranzacţiile pe care trebuie să le facă pentru atingerea unui scop, fie că este vorba de relaţii publice, de contabilitate, de operaţiuni financiare sau probleme de mediu.

1. Fuziunile şi achiziţiile

Cu toată tendinţa generală existentă în lume de concentrare a producţieioligopolurile reprezintă forme stabile de organizare a pieţei, în sensul că ele nu se transformă în monopol. Principala explicaţie a formării şi păstrării oligopolurilor o constituie nivelul costurilor în funcţie de volumul producţiei.

Oligopolul este un compromis între interesul societăţii şi interesul firmelor, o adaptare socială la puternica dezvoltare tehnologică actuală, pentru a putea proteja valoarea imensă a investiţiilor A fost acceptat un set de reguli care limitează competiţia prin preţ, dar a rămas competiţia prin produs sau prin dezvoltarea procesului de producţie.

Oligopolurile îşi bazează existenţa pe realizarea unor costuri joase. Când costurile firmelor individuale scad în mod substanţial şi pe termen lung, în aşa fel încât un număr restrâns de firme pot produce cantitatea totală, la costurile medii cele mai joase, avem de-a face cu un oligopol natural. O creştere în continuare a volumului producţiei nu mai asigură o scădere a costurilor şi firma oligopol nu este stimulată să treacă pe poziţia de monopol, în sensul de a deveni singurul producător şi vânzător al unui produs.

Oligopolul este o formă predominantă de structură a pieţei. Intr-o piaţă oligopolistă, produsul poate sau nu să fie diferenţiat, ceea ce contează este că doar câteva firme realizează toată, sau aproape toată producţia. In unele pieţe oligopoliste, firmele câştigă profituri substanţiale pe termen lung pentru că barierele de intrare fac dificilă sau imposibilă intrarea noilor firme.

În afară de legislaţia antitrust, mai există forţe economice care restrâng puterea oligopolurilor. Chiar şi cele mai puternice firme sunt supuse riscului distrugerii creatoare, pe măsură ce un produs sau o tehnologie nouă le face învechite. Firmele puternice trebuie să înfrunte forţa rivalilor, a marilor firme furnizoare, a clienţilor.