Conceptul de Șomaj

Ocuparea forţei de muncă în activităţile economico-sociale şi şomajul reflectă modul cum funcţionează piaţa muncii, într-o economie de piaţă, la un moment dat. Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de muncă determină cele două stări opuse ale pieţei muncii - ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Problematica ocupării şi şomajului constituie o latură importantă a echilibrului macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi sociale.

Dacă în legătură cu existenţa şomajului nu există nici un dubiu, definirea şi măsurarea acestuia formează obiectul unor ample controverse. Unghiurile de vedere şi opiniile exprimate cu privire la şomaj au variat în timp, întrucât şi şomajul a acoperit realităţi specifice foarte diferite.

Cu toate că fenomenul şomaj şi-a făcut simţită prezenţa încă de la începuturile capitalismului (secolul al XIX-lea), înţelegerea cauzelor, formelor de manifestare şi a efectelor pe care acesta le presupune a fost posibilă odată cu apariţia teoriei macroeconomice moderne.

Dacă la începutul secolului al XIX-lea, eventualele întreruperi sau absenţe în procesul muncii erau considerate situaţii efemere, cauzate de factori pur sociali, odată cu începutul secolului al XX-lea, când în economiile capitaliste au apărut primele dezechilibre importante (care au culminat cu marea criză a anilor 1929 - 1933), fenomenul şomaj a captat din ce în ce mai mult atenţia lumii economice, aceasta conştientizând că ocuparea forţei de muncă este o problemă de natură economică şi destul de complexă.

De altfel, cel mai de seamă economist din acea perioadă (şi nu numai) - J. M. Keynes, susţinea, argumentat, că orice politică macroeconomică de succes trebuie să cuprindă în mod necesar măsuri şi instrumente statale, în vederea folosirii cât mai depline a forţei de muncă. Aceasta, întrucât economiile în sine nu mai garantau, în virtutea mecanismelor spontane de autoreglare, ocuparea deplină forţei de muncă.

Din acel moment, şomajul devenea, alături de inflaţie, o stare de dezechilibru nedorită, dar permanentă a economiei contemporane, făcând obiectul de studiu şi cercetare al majorităţii teoriilor macroeconomice emise.

Trebuie precizat că nu există un mod unitar de a defini conceptul de şomaj (sau şomer) şi, ca atare, există uneori deosebiri între numărul şomerilor din aceeaşi ţară şi perioadă, în funcţie de modul de definire al acestora.

În general, fenomenul şomaj este definit în literatura economică, ca fiind o stare negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi funcţional al pieţei muncii, prin care oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici.

Cea mai cunoscută şi larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de Biroul Internaţional al Muncii - organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite - care elaborează statistici şi analize pe problemele muncii şi, potrivit căreia, este şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii: • este apt de muncă; • nu are loc de muncă; • este disponibil pentru o muncă salariată; • caută un loc de muncă.

În România, conform Legii nr. 1/1991, republicată în anul 1994, este considerat şomer, persoana aptă de muncă, ce nu se poate încadra din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii sale, în vârstă de minim 16 ani.

În rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de muncă pe care l-au avut, precum şi noii ofertanţi de forţă de muncă, care nu găsesc un loc de muncă adecvat propriilor cerinţe.

În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în condiţii de rentabilitate, impuse de piaţă.

Întrucât munca reprezintă principalul mijloc de satisfacere a necesităţilor şi trebuinţelor personale, starea de nemuncă (adică şomajul) nu poate fi decât o situaţie negativă, cu consecinţe multiple în întreg organismul economic şi social. Se poate spune că neutilizarea forţei de muncă la nivel naţional înseamnă nu numai o risipă de resurse umane şi cheltuieli intelectuale, dar şi un atentat la pacea socială.

2. Aspecte caracteristice ale şomajului

Constatat în practica economică şi studiat în teorie, şomajul se caracterizează prin aspecte referitoare la: nivelul, intensitatea, durata şi structura acestuia.

♦ Nivelul şomajului se determină atât în mărime absolută, prin numărul celor neocupaţi (numărul şomerilor), cât şi în mărime relativă, ca rată a şomajului (Rs), calculată ca raport procentual între numărul total al şomerilor (Ns) şi numărul total al populaţiei active sau ocupate (Pa sau Po): Rs = [Ns/Pa(Po) ]× 100.

Nivelul şomajului are amplitudini diferite pe zone geografice şi perioade, iar limitele acestuia trebuie raportate la ceea ce înseamnă starea de ocupare deplină.

Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care permite obţinerea maximului de bunuri şi servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor.