Concluzii ale Mutațiilor Survenite în Sistemul Bancar Românesc

CAP. 1. Retrospectiva activitÎtilor bancare în România

1.1. Scurt istoric al activitÎtii bancare românesti

Primele semnalari ale unei activitati cu caracter bancar, în sensul modern al termenului, apar în Tarile române în perioada feudalismului, astfel de activitati fiind întreprinse de zarafi si camatari.

Zarafii aveau ca principale ocupatii schimbul de monede, asemanator schimbului valutar în numerar astazi. Aceasta activitate era absolut necesara ca urmare a abundentei de însemne monetare provenite din diverse tari, pe teritoriul României.

În preajma înfiintarii primului sistem monetar national, în anul 1867, se estimeaza ca circulau pe teritoriul Tarilor române peste 80 de tipuri de însemne monetare din aur, argint si arama, cum ar fi: napoleonul francez, lira sterlina, lira otomana, ducatul austriac  monede de aur, icosarul, rufla, sfanticul, creitarul, talerul  monede de argint, paralele, picestrii, copeicile (monede din arama) .

Serviciile camatarilor se concretizau în acordarea de credite cu dobânzi foarte mari, credite care au îmbracat în principal forma creditului de consum si cea a creditului politic  pentru cumpararea de functii în ierarhia administrativa, inclusiv pentru cumpararea tronului domnesc de la Poarta Otomana . La aceste servicii recurgeau domnitorii Tarilor române, deopotriva cu boierii, mestesugarii si taranii.

Capitalul camataresc era constituit atât din surse interne  pentru boierii creditori, dijme, claci în bani, monopoluri feudale, agricultura, cresterea vitelor, arenda, etc. iar pentru negustori sursa de împrumut era capitalul comercial, cât si din surse externe, capitaluri provenite din Turcia si Austria, plasate cu dobânzi mari pe teritoriul Tarilor Române .

Desfasurarea fara scrupule a activitatilor camataresti  dobânzile impuse de camatari, desi estimate în Principate la 10%, se ridicau la 12-24%, în conditiile în care statele occidentale variau între 4-6%, au condus, adesea, la aparitia unor tensiuni sociale, concentrarea capitalurilor si nasterea oligarhiei financiare.

Dezvoltarea relatiilor capitaliste a impus însa aparitia unor institutii financiare reglementate si capabile sa sustina finantarea unor proiecte de avergura. Într-o prima etapa, o serie de case comerciale straine înfiintate în centrele comerciale românesti, s-au specializat în sistemul bancar. Între 1830-1860 functionau 10 asemenea case la Braila, 21 la Galati, 20 la Bucuresti si câte una la Buzau, Craiova si Iasi. Acestea au favorizat, mai târziu, deschiderea unor sucursale ale bancilor straine pe teritoriul Principatelor.

La crearea sistemului de credit capitalist au contribuit însa si unii zarafi si camatari, cu clientela oraseneasca din centrele comerciale Galati, Braila, Iasi, Bucuresti, acestea devenind adevarati bancheri-camatari. Conform unor statistici din 1860, la Bucuresti, dintr-un total de 96 de bancheri-camatari, zarafi si zalogi, bancherii-camatari erau în numar de 39 .

În anul 1856, domnitorul Grigore Al. Ghica semneaza actul de constituire pentru înfiintarea Bancii Nationale a Moldovei de catre Friedrich Ludvig Nulandt, presedintele Bancii Dessau, la care participa atât capitalul strain cât si autohton. Banca putea sa faca tot felul de operatiuni de credit si sa emita bancnote, fiind pusa sub controlul unui comisar al Guvernului. Banca Nationala a României poate fi considerata ca prima întreprindere bancara înfiintata în tara noastra, a carei activitate ar fi urmat sa faca legatura între sistemul creditului bancar capitalist si sistemul bancar, prin intermediul emisiunii de bancnote . Banca a început sa functioneze la 24 martie 1857, datorita opozitiei Turciei, însa datorita unei politici gresite de plasamente, aceasta nu a ajuns sa emita bancnote. Banca Nationala a României si-a încheiat platile la 14 iunie 1858, fiind declarata în stare de faliment.

Un alt moment important în evolutia activitatii bancare în Tarile române l-a constituit înfiintarea în anul 1864, a Casei de Depuneri si Consemnatiuni, prima institutie româneasca de credit (actuala Casa de Economii si Consemnatiuni). Aceasta îsi atragea resursele din depunerile de consemnatiuni private, precum si din resurse publice (taxe si disponibilitati ale institutiilor publice, administratiilor locale etc.). Plasamentele erau orientate catre creditarea industriei si agriculturii, precum si finantarea deficitului bugetar prin participarea la emisiunile de titluri de stat.