Concurența

Economistii au construit doua modele fundamentale prin care sunt evidentiate diferite aspecte ale functionarii pietelor. Primul model este cel al concurentei perfecte, iar cel de-al doilea este cel al monopolului. Ele sunt considerate ultrasimplificari ale realitatilor pietei, deoarece ipotezele pe care se bizuie nu reflecta conditiile concrete ale pietei.

Concurenta perfecta reprezinta o sintagma frecvent utilizata in analizele economistilor. Conceptul de concurenta este foarte vechi si a fost folosit de Adam Smith in “Avutia natiunilor”. Mai tarziu, Francis Y. Edgeworth a incercat primul, in cartea sa “Mathematical Phychics” (1881), o definire sistematica si riguroasa a concurentei perfecte. Ulterior, conceptual a dobandit o prezentare completa in cartea lui Frank Knight “Risk uncertainty and profit” (1921).

Piata cu concurenta perfecta reprezinta un model ideal, intalnit doar in teorie, fara correspondent in realitatea economiilor contemporane.

Studiul acestui model permite compararea diferitelor tipuri de concurenta perfecta, comuna in analizele economistilor neoclasici pana la inceputul secolului actual.

Ipotezele pietei cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta presupune intrunirea concomitenta a mai multor conditii. Pornind de aici pot fi intelese modalitatile de determinare ale pretului si cantitatii de echilibru si conditiile de stabilitate ale pretului.

Ipotezele pietei cu concurenta perfecta sunt urmatoarele:

Atomicitatea. Pe piata exista un numar foarte mare de agenti economici care participa la cererea si oferta unui bun. Fiecare dintre acestia are o dimensiune neglijabila in raport cu piata si, ca urmare, un rol nesemnificativ privind influenta asupra variabilelor prêt sau cantitate tranzactionata.

In aceste conditii, de concurenta purificata de orice element de monopol, pretul se stabileste strict prin interactiunea cererii cu oferta.

Concurenta intre firme este impersonala. Preturile de vanzare si cantitatile vandute sunt determinate ca sume ale comportamentelor individuale.

Obiectivul producatorului participant pe aceasta piata il reprezinta maximizarea profitului, iar cel al consumatorului, maximizarea satisfactiei.

Omogenitatea produsului. Toti producatorii care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta realizeaza un produs omogen, prezentand caracteristici absolut identice, lipsite de diferente reale sau imaginare. Conditiile de acces sunt aceleasi, nu exista publicitate si nici o diferentiere a produselor. In aceste conditii, produsele apar ca echivalente si substituibile, consumatorului fiindu-i indiferent de unde le achizitioneaza.

Libera intrare si iesire in/ din ramura. Producatorii au dreptul de a se manifesta liber pe piata. Astfel, nu exista nicio bariera juridical sau institutionala la intrarea/ iesirea unor producatori in/ dintr-o ramura.

Perfecta transparenta a pietei. Factorii de productie, avand mobilitate perfecta, se orienteaza intotdeauna catre cele mai bune utilizari, adica catre domeniile unde recompense pentru folosirea lor este maxima.

Concurenta va fi considerate perfecta atat timp cat cele cinci conditii vor fi indeplinite concomitant. Neindeplinirea cel putin a uneia dintre ele va schimba caracterul concurentei din perfecta in imperfecta.

Echilibrul producatorului pe termen scurt

Obiectivul producatorului care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta este acela de maximizare a profitului.

Fiecare producator preia pretul pietei, rezultat din interactiunea cererii cu oferta totala. Pretul reprezinta astfel o variabila exogena pentru producatori, dar si pentru consumatori. Profitul producatorului individual depinde de productia acestuia, singura variabila aflata la latitudinea sa.

Pretul impus de piata este P, astfel ca fiecare unitate de bun oferita va fi vanduta la acest prêt. Suma obtinuta din vanzarea intregii cantitati oferite reprezinta incasarea totala.

Incasarea medie reprezinta suma obtinuta din vanzarea fiecarei unitati de bun si este egala cu pretul de vanzare.

Incasarea marginala reprezinta sporul de incasare datorat vanzarii unei unitati suplimentare de bun. Incasarea marginala poate fi privita si drept derivate intai ia incasarii totale.