Condițiile de livrare Incoterms

1.1 Definirea noţiunii de condiţie de livrare INCOTERMS

INCOTERMS este un acronim pentru International Commercial Terms ceea ce înseamnă Termeni de Comerţ Internaţional. Sunt reguli publicate de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (Intrernational Chamber of Commerce-ICC) în mai multe etape - 1936, 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 - şi se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului privind derularea contractului de vânzare internatională referitor la livrarea mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul riscurilor şi formalităţile documentare privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător.

Condiţia de livrare este acea stipulaţie din contract care determină locul şi momentul în care, odată cu trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător, are loc transferul cheltuielilor şi, eventual, al riscurilor pe care le implică livrarea. Odată înscrisă în contract, condiţia de livrare devine izvor de drept comercial internaţional şi determină cine, cum, de când şi până când, de unde până unde şi ce anume plăteşte.

Condiţia de livrare este clauza care stabileşte obligaţiile şi drepturile ce revin vânzătorului şi cumpărătorului în legătură cu repartizarea între ei a riscurilor şi cheltuielilor de deplasare a mărfurilor de la locul expediţiei (producţiei) până la cel al destinaţiei, la definirea documentelor sau a mesajelor electronice care circulă între părţi, ca şi la întocmirea formalităţilor. Momentul şi locul transferului proprietăţii mărfii pot fi diferite de momentul şi locul transferului riscurilor de la vânzător la cumpărător, iar acest fapt este reflectat într-o gamă variată de condiţii de livrare şi uzanţe comerciale. Cunoaşterea acestora facilitează negocierea şi încheierea contractelor comerciale internaţionale. Orice omisiune sau exprimare confuză a condiţiei de livrare înscrise în contract poate anula avantajele scontate de una sau alta dintre părţile contractante.

Deoarece transpunerea în practică a fiecărei menţiuni, din cadrul diverselor modalităţi de livrare, reprezintă costuri care nu pot fi neglijate, înscrierea acestora în contract necesită precizări, fiind deosebit de important să se stabilească cine şi ce plăteşte orice omisiune sau neprecizare din acest punct de vedere putând chiar anula avantajele scontate de vânzator sau cumparator la încheierea tranzactiei.

În practica de comert exterior s-au statornicit anumite obiceiuri cu caracter normativ cu privire la încheierea contractelor. UzanTele întregesc contractul dintre părţi şi au o însemnatate deosebită pentru că uşurează tratativele dintre părţile contractante şi accelerează încheierea contractelor. Pentru ca persoanele interesate să cunoască uzanţele practicate pe o piaţă, camerele de comerţ, asociaţiile profesionale, bursele şi alte instituţii publică culegeri de uzanţe. Dintre uzanţele generale, cele mai importante pentru comerţul exterior sunt cele care se referă la condiţiile de livrare şi la plăţile internaţionale.

1.2 Scurt istoric al regulilor INCOTERMS

Pentru a pune la dispoziţia comercianţilor un set de reguli internaţionale pentru interpretarea condiţiilor comerciale cel mai frecvent folosite în comerţul internaţional şi pentru a contribui astfel la simplificarea operaţiunilor de negociere a vânzării mărfurilor şi de încheiere a contractului comercial, încă din 1928 au fost elaborate de către Camera Internaţională de Comerţ de la Paris un număr de şase condiţii de livrare sau termeni comerciali, destinaţi să pună bazele unor reguli de interpretare a principiilor din domeniul vânzării internaţionale, mai ales în ceea ce acestea aveau un caracter mai nesigur şi contradictoriu.

Ideea principală – aceea a interpretării în mod uniform de către parteneri a obligaţiilor ce decurg din contractul de vânzare internaţională – a fost îmbrătişată favorabil de marea majoritate a comercianţilor, ceea ce a stimulat iniţiativa Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, experţii acesteia reuşind să sistematizeze şi să interpreteze uniform principalele uzanţe practicate în comertul internaţional. Rezultatul muncii acestora s-a materializat în 1936 prin publicarea de către Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (CIC-Paris) a primelor „Reguli INCOTERMS” cuprinzând 11 termeni comerciali internaţionali, cunoscuţi şi sub numele de „clauze de livrare”. Studiile necesare eliberării acestor prime „Reguli INCOTERMS” au fost conduse de „Comisia de lucru pentru practici comerciale” din cadrul CIC-Paris, care în continuare, pe măsura dezvoltării comerţului mondial, a diversificării modalităţilor de transport internaţional şi a modernizărilor ce au caracterizat procesul evolutiv al vieţii economice internaţionale, a revizuit, completat si sistematizat în mai multe rânduri şi anume în 1953, 1967, 1976, 1980, 1990 şi 2000. Ultima ediţie „INCOTERMS-2000”, reprezintă rezultatul muncii unui „grup de lucru” (din cadrul comisiei) constituit dintr-un număr de 40 de membri, printre care pentru prima oară au participat şi reprezentanţi din SUA şi Japonia (ţări care îşi au propriile uzanţe comerciale), ceea ce a contribuit esenţial la creşterea gradului de universalitate a „Regulilor INCOTERMS”.