Consecințe ale Protecționismului la Import

Părintele protecţionismului modern a fost Friedrich List (1789 – 1846), un intelectual autodidact, fără studii superioare, fără funcţii sau ranguri deosebite în ierarhia puterii, un om pe cât de controversat şi oprimat în timpul vieţii, pe atât de apreciat şi valorificat postum.

Daca în ţara sa natală – neînţeles – a fost condamnat şi expulzat pentru opiniile exprimate, în S.U.A. ideile sale au fundamentat politica economica a guvernului american (List impreună cu Carey sunt consideraţi iniţiatorii politicii protecţioniste a Statelor Unite ale Americii). Întors in Germania, List a continuat să militeze pentru modernizarea economiei şi societăţii germane. Asfel, datorită lui, a luat fiinţă la 1 ianuarie 1834 – Zollverein-ul, ca uniune vamală a statelor germane.

List, consecvent concepţiei sale despre forţele productive, apreciază că munca intelectuală este infinit mai importantă decât cea fizică. “Cei care cresc porci, care fac cimpoaie sau pilule de farmacie sunt într-adevar productivi, dar dascălii care fac educaţia tineretului şi a celor mai vârstnici, marii muzicieni, medicii, judecătorii şi administratorii sunt cu mult mai productivi. Primii produc valoare de schimb, cei din urmă forţe productive”. Cu alte cuvinte, producerea forţeleor productive, capabile să creeze necontenit şi în măsură crescândă bunuri şi servicii utile societăţii, este mai importantă decât bogaţia însăşi!

Dezvoltarea forţelor productive presupune dezvoltarea industriei naţionale, ce s-ar fi realizat in condiţiile protecţionismului. Dar, nu toate ţările pot practica cu succes protecţionismul. “Numai ţările care întrunesc toate condiţiile, toate mijloacele spirituale şi materiale necesare ca să creeze o industrie proprie şi să atingă gradul cel mai înalt de civilizaţie, de prosperitate şi de putere politică – susţinea List – pot fi legitime măsurile comercial restrictive (şi) numai până când industria s-a consolidat suficient pentru a nu se mai teme de concurenţa străină.” Este adevărat că tarifele vamale protecţioniste provoacă la început o scumpire a mărfurilor industriale. Dar, tot atât de adevărat este ca o naţiune capabilă să-şi dezvolte o industrie complexă va produce în timp aceste mărfuri în ţară mai ieftin decât le importă. Dacă, deci, taxele vamale protecţioniste impun un sacrificiu de valori, acesta se compensează prin realizarea unei forţe productive, care nu numai că asigură ţării, pentru viitor, o cantitate infinit mai mare de bunuri materiale, dar îi asigură şi independenţa industriei pe timp de război. “Pierderea produsă naţiunii de taxele vamale protecţioniste – apreciază List – constă numai în valori; naţiunea câştigă, în schimb forţe, cu ajutorul cărora va fi pusă, pentru totdeauna, în situaţia de a produce sume incalculabile de valori.

Protecţionismul netarifar practicat de ţările dezvoltate constituie, la ora actuală una din principalele pârghii de intervenţie statală în economiile acestor ţări. Consecinţele pe care le generează aceste intervenţii sunt extrem de variate şi nu se manifestă numai la nivelul ţărilor unde se produc, ci afectează în acelaşi timp ansamblul ţărilor exportatoare, ca şi întregul sistem comercial internaţional.

În marea lor majoritate, efectele induse de protecţionismul netarifar sunt nefative,ceea ce ridica un mare semn de intrebare asupra motivelor care pot determina recurgerea la această formă de intervenţie atât de costisitoare.

Preponderenţa consecinţelor negative este determinată, mai ales, de modalităţile concrete în care se produce recursul la măsurile protecţioniste. Dar protecţionismul netarifar nu este în orice situaţie o opţiune eronată de politică comercială.

În anumite condiţii, extrem de limitate, însă, protecţia acordată unor ramuri productive interne poate avea efecte benefice.

Un rol pozitiv îl pot avea măsurile protecţioniste atunci când sunt utilizate de o manieră temporară pentru a oferi producătorilor interni capacitatea de a genera profituri suplimentare pentru a finanţa noi investiţii pentru a le ameliora competitivitatea şi a le da posibilitatea să susţină cu succes presiunea exercitată de concurenţii externi.

Reducerea dimensiunii ramurilor puternic afectate de concurenţa importurilor într+un ritm care să evite o concentrare a costurilor sociale asupra unui interval de timp extrem de scurt, oferind astfel posibilitatea realocării forţei de muncă în interiorul economiei.

Neacordarea de protecţie poate genera o serie de costuri mai puţin vizibile:

- costurile recalificării forţei de muncă dislocate sau ale compensaţiilor de şomaj plătite;

- costul investiţiilor suplimentare necesare pentru a permite absorbţia de către alte sectoare a surplusului de forţă de muncă eliberat de ramurile aflate sub presiunea concurenţei externe;

- costul sporit al unor prestaţii sociale devenite necesare pentru a combate efectele psihologice negative ale şomajului, cât şi impactul său asupra relaţiilor sociale şi familiale.

Chiar dacă aceste costuri, luate în ansamblu, sunt mai reduse decât cele pe care le-ar genera adoptarea de măsuri de protecţie a ramurilor în cauză, concentrarea lor în timp şi spaţiu poate justifica o intervenţie temporară.

Condiţii pe care alternativa protecţionistă ar trebui să le îndeplinească pentru a putea exercita efecte benefice din punct de vedere economic:

- ramurile protejate trebuie să fie capabile ca, după o anumită perioadă de timp să facă faţă în mod independent concurenţei exercitate din exterior;

- costurile pe care le induce protejarea acestor ramuri asupra ansamblului economiei trebuie să poată fi „recuperate” , pe termen mediu sau lung, după redresarea respectivelor ramuri;

- costurile necesare pentru a „recompetitiviza” industria în cauză să fie atât de ridicate încât producătorii respectivi să nu aibă posibilitatea de a le suporta ei înşişi, trebuind să transfere parţial această sarcină asupra ansamblului societăţii;

- protejarea acestor ramuri trebuie să fie făcută de o manieră care sa evite perpetuarea indefinită a protecţiei şi transformarea ei într-un „drept dobândit” al sectoarelor beneficiare.