Consiliul Uniunii Europene

1.1 PRECIZARI TERMINOLOGICE

Consiliul se prezenta in sistemul institutional comunitar ca institutia reprezentativa a statelor membre. El era autoritatea interguvernamentala depozitara a legitimitatii statale.

Prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, pozitia Consiliului in arhitectura organica a Uniunii nu mai este exact aceeasi, avand in vedere ca unele din competentele sale au fost extinse dincolo de domeniul comunitar cum si datorita rolului conferit Consiliului European.

In cadrul arhitecturii organice comunitare, potrivit articolului 1 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles s-a instituit un Consiliu al Comuitatilor europene, denumit Consiliu, care s-a substituit Consiliului special de ministrii al Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, Consiliului Comunitatii Economice Europene si Consiliului Comunitatii Europene a Energiei Atomice.

Potrivit alineatului 2, acest Consiliu unic exercita puterile si competentele conferite in conditiile prevazute de fiecare din cele trei tratate comunitare.

Pina la intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, organizarea, functionarea, competentele Consiliului au fost carmuite de dispozitiile articolelor 2-8 din Tratatul de la Bruxelles si in parte prin cele trei tratate comunitare.

Urmare a intrarii in vigoare a Tratatului asupra Uniunii Europene, constatam in primul rand schimbarea denumirii Consiliului in Consiliul Uniunii Europene, prin Decizia nr.93/591 din 8 noiembrie 1993. Potrivit acestei decizii, Consiliul este denumit “Consiliul Uniunii Europene”, in special in toate actele pe care le adopta inclusiv in cadrul titlurilor V si VI din Tratatul asupra Uniunii Europene; astfel, declaratiile politice pe care Consiliul le adopta in domeniul politicii externe si de securitate comuna sunt efectuate in numele “Uniunii Europene”.

In al doilea rand, acele dispozitii din Tratatul asupra Uniunii Europene interesand Consiliul sunt o reflectare a articolului C din dispozitiile comune, stabilind un cadru institutional unic pentru cei trei piloni ai Uniunii, Consiliului revenindui atributii nu numai in pilonul comunitar dar si in domeniul PESC si al cooperarii in domeniile justitiei si al afacerilor interne.

2.STRUCTURA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

Consiliul Uniunii Europene este format din reprezentantii guvernelor statelor membre. Fiecare guvern delega unul dintre membrii sai. Institutia poate lua forma unui “Consiliu general”, atunci cand este compus din ministrii de externe ai statelor membre, sau a unor “Consilii speciale”, “specializate” sau “sectoriale”, cand este compus din ministrii specializati intr-un domeniu sau altul (agricultura, industrie, comert, etc.).

Conducerea institutiei este formata dintr-un presedinte, desemnat prin rotatie, la fiecare 6 luni (la 1 ianuarie respectiv 1 iulie a fiecarui an), dintre reprezentantii statelor membre, intr-o ordine prestabilita (la inceput, rotatia se realiza in ordine alfabetica, insa ulterior s-a decis amendarea unui sistem si distantarea statelor mai mari in graficul presidentiei, deoarece acestea urmau imediat unele dupa altele, si exista temerea statelor mari de deciziile luate in timpul presidentiilor succesive ale statelor mici).

Astfel, in prima jumatate a anului 2003, presidentia Consiliului a apartinut Greciei, in ce-a de-a doua parte a anului a fost preluata de Italia, in 2004 au fost Irlanda si Olanda, in 2005 Luxemburg si Marea Britanie, in 2006 Austria si Finlanda, iar in 2007 sunt Germania si Portugalia.

In functie de tara care detine, 6 luni, fotoliu de presedinte al Consiliului Uniunii Europene, se vorbeste despre “presidentia daneza”, “presidentia greaca”, “presidentia austriaca”, etc. a Uniunii Europene.

Dupa ultimele opinii, termenul de 6 luni este prea scurt, deoarece nu permite statului care detine presidentia sa-si finalizeze proiectele incepute, si, in consecinta, se propune marirea lui; aceasta propunere se loveste insa de opozitia statelor mici, care se tem ca, aplicandu-se o formula de calcul a termenului care sa tina seama de ponderea voturilor in Consiliu, ar putea fi tinute prea mult timp departe de presidential Uniunii.

O alta propunere de reformare a acestei institutii vizeaza alegerea directa, prin sufragiu universal, a unui Presedinte al Uniunii (propunerea Fischer), sau desemnarea presedintelui de catre sefii de stat sau de guvern, din randul lor, caz in care cel desemnat demisioneaza din functia nationala si se dedica intru totul Uniunii Europene. Aceasta a doua propunere nu este acceptata de statele care sunt adversare federalizarii europene si care nu privesc cu ochi buni o eventuala legitimitate democratica europeana mai mare a presedintelui vizavi de Consiliul U.E. si de Consiliul European.

Presedintii Consiliului isi asuma de obicei misiunea de a realiza compromisuri dificile intre statele membre, in asa fel incat sa-si lase amprenta asupra functionarii si evolutiei Uniunii Europene. De asemenea, presedintele Consiliului Uniunii Europene este cel care reprezinta efectiv Uniunea in relatiile externe, exprimand opinia acesteia la conferintele internationale.

In domeniul politicii externe si de securitate comuna, presedintele are atributia de a duce la indeplinire deciziile comunitare luate de Consiliul U.E., devenind prin urmare organ executiv. De altfel, in acest domeniu este instituita o conducere tripartite, asa numita “troica”, cuprinzand fostul presedinte, structura avand menirea de a asigura continuitatea in ceea ce priveste gestionarea afacerilor externe ale Uniunii Europene.