Consiliul Valutar-Monetar ca alternativă la Banca Centrală

Capitolul 1. Sistemul monetar

1.1 Definiţie, conţinut, rol

Primele încercări de organizare monetară au avut loc încă din Antichitate, o dată cu punerea în circulaţie a monedelor din metal preţios. Potrivit mărturiilor lui Herodot, regele Cressus al Lydiei a bătut primele monede din aur şi argint. Deoarece între aceste două metale monetare a fost fixat un raport de valoare de la 1-13, regele Cressus este considerat fondatorul primului sistem bimetalist cunoscut în istorie. Ulterior, modelul organizării monetare din Lydia s-a extins şi la popoarele vecine: perşii, grecii şi romanii.

Odată cu dezvoltarea societăţii statale au fost elaborate norme şi create instituţii care să reglementeze, supravegheze si organizeze relaţiile monetare. Astfel, au apărut sistemele monetare naţionale care reglementau emisiunea, punerea şi retragerea din circulaţie a monedei., având la bază metalele preţioase.

În literatura de specialitate sunt întâlnite diverse definiţii ale conceptului de sistem monetar naţional:

- „o formă de organizare monetară instituită de stat prin acte normative în cadrul căreia se prevede o circulaţie de monezi cu valoare proprie deplină” ;

- „forme de organizare a baterii şi circulaţiei monedei într-o ţară sau alta, organizare realizată prin norme dictate de stat, dar şi prin norme care decurg din cutume”

În principiu, sistemul monetar este constituit dintr-un ansamblu de instituţii şi norme adoptate de autoritatea naţională în vederea facilitării îndeplinirii funcţiilor banilor pe teritoriul său.

În varianta sa clasică, un sistem monetar naţional cuprinde următoarele elemente:

- metalul monetar

- unitatea monetară

- baterea şi circulaţia monedei cu şi fără valoare intrinsecă

- emisiunea şi circulaţia bancnotelor convertibile, respectiv a banilor de hârtie.

Metalul monetar constituie baza sistemului monetar, reprezentând metalul din care sunt confecţionate monedele care circulă în interiorul graniţelor unui stat, putând fi reprezentat de aur, argint sau de ambele metale. Sistemele monetare bazate pe metale monetare se numesc metaliste, în cadrul cărora se disting: sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar) şi sisteme bimetaliste (bazate pe două metale monetare).

În evoluţiile lor ulterioare, sistemele monetare s-au bazat numai pe aur, iar mai târziu acesta a fost abandonat. Procesul de demonetizare a aurului a început încă din momentul monetizării metalului preţios, reperele cronologice cele mai importante fiind următoarele:

- Primul Război Mondial când s-au sistat baterea şi circulaţia monedelor din aur şi convertibilitatea bancnotelor în metal preţios;

- anul 1971, când a fost eliminată convertibilitatea în aur a dolarului american;

- anii 1973-1974, când majoritatea ţărilor au renunţat la cursurile fixe bazate pe parităţile aur şi au adoptat cursurile flotante;

- anul 1978, când odată cu adoptarea celui de-al doilea amendament al statutului FMI, ţările membre nu-şi vor mai defini monedele naţionale în metal preţios.

Unitatea monetară reprezintă, după cum spunea Marx, „uniforma naţională” pe care o îmbracă banii. Aceasta este strâns legată de metalul folosit pentru baterea monedei şi se caracterizează prin: valoare paritară, paritate monetară şi cursul de schimb.

Valoarea paritară reprezintă cantitatea de metal preţios care se atribuie, prin lege, unei unităţi monetare. De exemplu, în anul 1785 un dolar american era definit printr-o cantitate de 1,50463 g aur, iar în anul 1934 un dolar reprezenta 0,888671 g aur. Unitatea monetară naţională, leul românesc, a fost definită în urma legii de la 1867 printr-un conţinut de 290 miligrame aur, iar din anul 1929 prin 9 miligrame aur. În funcţie de evoluţia etalonului monetar, valoarea paritară a fost definită fie în aur, fie printr-o altă monedă (în perioada etalonului aur-devize).