Contabilitatea și gestiunea imobilizărilor corporale

CAPITOLUL I

PROBLEME DE BAZA ALE ORGANIZARII SISTEMULUI CONTABIL IN ROMANIA

În ţara noastră, accelerarea procesului de privatizare, dezvoltarea pieţei de capital şi a economiei libere de piaţă, a impus o structurare a societăţilor comerciale.O primă categorie o reprezintă societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital, precum şi celelalte societăţi comerciale sau naţionale, companii naţionale şi regii autonome mari, care au interesul să atragă resurse financiare pe calea investiţiilor de capital, dar şi a împrumuturilor interne sau externe, iar o altă categorie o reprezintă întreprinerile mici şi mijlocii, în cazul cărora informaţia contabilă este subordonată cerinţelor unei game restrânse de utilizatori.

Orice economie naţională se prezintă ca un organism uriaş, format din mai multe verigi, reprezentate de unităţile patrimoniale.Între aceste unităţi, în cadrul economiei naţionale, se formează un ansamblu de legături concretizate în cooperarea între ele, legături de natură comercială şi financiară.Astfel, se poate concluziona că rolul unităţii patrimoniale în cadrul economiei naţionale a oricărei ţări este foarte important, datorită faptului că:

- unităţile patrimoniale posedă marea majoritate a mijloacelor de producţie, deci aici se găseşte aparatul productiv ce conferă însăşi locul ţării între ţările lumii din punct de vedere economic;

- unităţile patrimoniale reprezintă locul în care îşi desfăşoară activitatea cea mai mare parte a populaţiei;

- unităţile patrimoniale reprezintă un izvor de informaţii economice necesare adoptării deciziilor cu caracter economic.

Având în vedere legea contabilităţii din România, contabilitatea financiară se organizează şi se conduce de către regii autonome, societăţi comerciale şi alte persoane juridice precizate la articolul 1 din Regulamentul de aplicare a legii.Conduc şi organizează contabilitate şi persoanele fizice cu activitate comercială care sunt înregistrate la Registrul Comerţului.

Întreprinderea este un organism complex unde se desfăşoară un angrenaj de operaţii, în care se regasesc între alti factori de producţie munca şi capitalul, asociaţi pentru realizarea unui scop economic.Ca unitate economică, întreprinderea are rolul de a administra cu maximă eficienţă resursele de care dispune, în vederea realizării obiectivelor stabilite de managementul individual sau de grup şi de proprietari.În întreprindere se desfăşoară activităţi economice şi sociale, prin urmare ele funcţionează ca organisme economico-sociale care produc bunuri şi servicii în scopul obţinerii de profit.În cazul unor entităţi de tip familial, scopul prioritar al activităţii economice este obţinerea unor venituri necesare familiei.

Întreprinderile pot fi clasificate după mai multe criterii:

A. După natura proprietăţii se disting:

a) întreprinderi private ce aparţin particularilor, care pot fi:

- individuale – proprietatea unui singur individ;

- societăţi – reunesc aporturile mai multor persoane.

b) întreprinderi publice sau semipublice(proprietate de stat sau locală, care aparţin în totalitate sau parţial statului)

B. După natura obiectului de activitate, întreprinderile pot fi:

a) producătoare, care pot fi de tip:

– industrial;

– agricol;

– de construcţii, etc.

b) comerciale, având ca obiect de activitate comecializarea mărfurilor;

c) prestatoare de servicii: turism, transporturi, sănătate, învăţământ.

C. După mărimea lor, apreciată prin prisma numărului de angajaţi, se disting unităţi mari, mijlocii şi mici.

Conform normelor legale actuale, condiţiile de încadrare a întreprinderilor în mici şi mijlocii sunt următoarele:

- un număr de până la 49 de angajaţi pentru întreprinderile mici;

- un număr de 50-250 de angajaţi, exclusiv, pentru întreprinderile mijlocii;

- o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 20 de milioane-100 miliarde lei pentru ambele categorii de întreprinderi.

Pentru departajarea în aceste grupe a întreprinderilor se au în vedere anumite documente, cum ar fi:

- bilanţul contabil anual, aprobat conform legii;

- cifra de afaceri;

- numărul mediu de angajaţi;

- importanţa capitalurilor utilizate.

D.După criteriul juridic conform legislaţiei din România(legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat şi legea 31/1991 privind societăţile comerciale), unităţile patrimoniale pot fi:

a) regii autonome;

b) societăţi comerciale.

Regiile autonome sunt persoane juridice cu gestiune economică şi autonomie financiară, care funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale, precum: industria energetică, de armament, exploatarea minelor şi gazelor naturale, transport feroviar, etc.Fiind unităţi ale statului, acesta are drept de control asupra lor.

Societăţile comerciale reprezintă una din formele sub care sunt organizate majoritatea unităţilor patrimoniale româneşti, constituite prin libera voinţă şi iniţiativă a investitorilor şi fiinţează în toate ramurile industriei, în domeniul bancar şi de asigurări, în comunicaţii şi în orice alt domeniu prestator de servicii.

În România există două tipuri fundamentale de societăţi comerciale:

- de persoane;

- de capital.

Societăţile de persoane pot fi organizate ca:

a) Societăţi în nume colectiv(SNC);

b) Societăţi în comandită simplă(SCS)

Societatea în nume colectiv se caracterizează prin faptul că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea solidară şi nelimitată a tuturor asociaţilor.Ea se constituie în baza contractului de asociere şi a statutului.

Societatea în comandită simplă are în componenţa sa două tipuri de asociaţi:

- comanditaţii, care răspund pentru angajamentele SCS nelimitat, respectiv cu toată averea lor prezentă şi viitoare şi în mod solidar cu ceilalţi;

- comanditarii, a căror răspundere se limitează la capitalul depus în societate şi care are dreptul de a beneficia de o parte din profitul realizat.

Societăţile de capital se organizează ca:

a) Societăţi în comandită pe acţiuni(SCA)

b) Societăţi pe acţiuni(SA)

Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, cu răspundere nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi şi cu răspundere numai în limita acţiunilor subscrise şi deţinute a comanditarilor.

Societatea pe acţiuni se caracterizează prin existenţa unei singure categorii de asociaţi şi divizarea capitalului social în părţi egale denumite acţiuni.Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii fiind obligaţi numai la plata acţiunilor lor.

Societatea cu răspundere limitată(SRL) împrumută caracteristici atât de la societăţile de persoane(are o singură categorie de asociaţi şi constituirea se face în condiţiile încrederii reciproce), cât şi de la cele de capitaluri(asociaţii răspund în limita capitalului social subscris).SRL este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor lor sociale.

Contabilitatea organizată la nivelul întreprinderii, fie ea individuală, societară sau regie autonomă, este denumită, la modul general, contabilitatea firmei.

Contabilitatea – componentă de bază a sistemului informaţional economic

Chiar înainte de a exista un sistem teoretic care să îi precizeze rolul în mod formal, informaţia a fost motorul dezvoltării, astfel încât cunoştinţele noi se clădesc pe suportul celor existente.Mulţimea de date noi este filtrată, prelucrată cu un aparat conceptual specific fiecărei discipline ştiinţifice, obţinându-se produsul: informaţia.Prin analiza şi interpretarea informaţiei se iau deciziile referitoare la acţiunile viitoare sau la evaluarea acţiunilor anterioare.

Informaţia economică ne ajută să observăm modul de utilizare a resurselor materiale şi umane, să sesizăm şi să examinăm critic aspectele pozitive, dar şi deficienţele existente în vederea luării măsurilor ce se impun.Valorificarea deplină a informaţiei economice se poate face doar în cadrul unui sistem informaţional economic, conceput ca un ansamblu al mijloacelor de obţinere, stocare şi utilizare a informaţiilor într-un anumit domeniu al ativităţii socio-economice.Funcţia de bază a oricărui sistem informaţional economic, indiferent de gradul de complexitate şi automatizare, este de a vehicula o cantitate raţională de informaţii pe baza cărora să se ia decizii economice bine argumentate pe toate treptele organizatorice.

Contabilitatea este şi ea o disciplină informaţională.Ea studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra situaţiei economice şi financiare, precum şi asupra performanţei unei entităţi contabile, în scopul informării utilizatorilor interni şi externi.Prin limbajul său, prin sistemul de concepte şi proceduri, contabilitatea este singura disciplină care poate furniza informaţii financiare despre o organizaţie.

În cadrul sistemului informaţional contabil, o componentă de bază o constituie evidenţa economică.Aceasta urmăreşte, consemnează şi controlează întregul proces al reproducţiei în toate momentele ei, cât şi a rezultatelor activităţii.

În funcţie de obiectul supus înregistrării şi de procedeele folosite, evidenţa economică are trei forme:

- evidenţă contabilă;

- evidenţă tehnic-operativă;

- evidenţă statistică.