Contextul internațional și european al creerii CECO

Europa a fost continentul care a construit prima regiune economică a lumii. Un edificiu economic ridicat treptat, a cărui activitate a sporit în timp. Prima formă de cooperare europeană este legată de numele lui Jean Monnet, ca "inspirator", și de cel al ministrului de externe francez, Robert Schuman. Ea purtă numele de Comunitatea Europeana a Cărbunelui și Oțelului și a fost înființată în 1950.

1. Scurt istoric

Istoria Uniunii Europene, așa cum rezultă din Raportul general asupra activităților Uniunii Europene, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale Uniunii și instituțiilor sale:de la declarația lui Robert Schuman, din anul 1950, până la primele valuri de aderare din anii '70 si '80, de la instituirea Pieței Unice în 1993 până la lansarea monedei euro în 1 ianuarie 1999 și deschiderea negocierilor de aderare cu țările Europei Centrale și de Est.

Sârșitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lăsat în urma sa o Europă distrusă din punct de vedere material, framântata de puternice crize politice și divizată, prin “cortina de fier”, în două mari blocuri: Est și Vest. Apare, în acest context, un puternic curent înspre o politică internațională care să fie capabilă să oprească o a treia conflagrație mondială și să consolideze Europa din punct de vedere economic (în fața S.U.A. și a U.R.S.S.). Sunt create, asadar, după război o serie de organizații internationale, la nivel universal și regional-european, organizații având caracter politic, militar sau economic.

Într-un moment complicat din primavara anului 1950, și anume: începerea Razboiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franței, îi este încredințată de către omologii săi din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii o misiune foarte importantă: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei Federale în concertuleuropean.

Problema cruciala cu care se confrunta Europa era aceea de a evita greselile trecutului si de a pune bazele pentru o pace durabila între natiuni care fusesera multa vreme în conflict. Solutia la aceasta problema era ca relatia dintre Franta si Germania sa cunoasca un nou început; daca s-ar fi putut crea legaturi strânse între cele doua state, atunci celorlalte tari libere din Europa li s-ar fi dat un impuls catre un destin împreuna. Robert Schuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut înca marelui public, dar cu o experienta exceptionala, acumulata în urma unei îndelungate cariere internationale - Jean Monnet. Acesta detinea reputatia de a fi preocupat de gasirea celor mai eficiente solutii. Astfel că parea omul cel mai potrivit să ducă la îndeplinire această misiune.

Jean Monnet considera ca era imposibila incercarea de a crea dintr-o data a unui edificiu institutional. În opinia sa, pentru a reusi, trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperarii între statele europene sa fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa primeasca, apoi, în mod gradual noi competente. Motivatia acestei initiative a fost urmatoarea: era putin probabil sa i se impuna Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însa, pe de alta parte, a o lasa complet independenta era considerata o amenintare potentiala la adresa pacii; astfel, singura solutie era aceea a integrarii Germaniei (din punct de vedere politic si economic) într-o comunitate europeana puternic structurata.

Ideea lui Jean Monnet a fost acceptata fara rezerve de catre Robert Schuman. Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei autoritati supreme comune, independente, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene.