Extras din referat

Thomas Robert Malthus (1766 – 1835) scrie in 1798, respectiv 1820, lucrarile “Eseu asupra legii populatiei” si “ Principiile economiei politice”. In cadrul acestora, el pune in evidenta ideea ca sporirea spontana a populatiei care creste in progresie geometrica, este franata de cresterea mai inceata a productiei, care evolueaza in progresie aritmetica.

Definirea avutiei a vizat bunurile si serviciile materiale si imateriale care-i pot servi omului si care au valoare de schimb. El o defineste ca “obiecte materiale necesare, utile sau placute omului care au solicitat un efort al activitatii umane pentru a fi apropiat”. Crearea avutiei presupune un efort uman, dar nu orice muca este creatoare de avutie. Definirea muncii productive (ca fiind creatoare de avutie) depinde de modelul in care este inteleasa avutia si raportul ei cu valoarea. Dupa Malthus, munca se imparte in doua categorii: munca productiva care este „direct producatoare de avutii materiale, incat ea poate fi estimata prin cantitatea si valoarea obiectului produs” si seviciile personale care sunt „ acel gen de munca sau de activitate care, in ciuda marii sale utilitati si a marii sale importante nu poate intra in estimarea avutiei nationale.

Avutia si valoarea sunt categorii intim legate intre ele si totusi diferite ca origine, substanta, natura si marime. Nedelimitarea lor precisa a creat confuzii in stiinta economica. Malthus ii recunoaste lui Ricardo meritul de a fi aratat ca valoarea, ca substanta sociala este creata de munca, in timp ce avutia este rezultatul conlucrarii omului cu natura ajutat de capital. De aceea, dupa o seama de oscilatii, el a aderat la teoria lui Ricardo si a considerat in ultima instanta munca drept masura a valorii. Teoria lui Malthus despre valoare este, de fapt, rezultatul adaptarii teoriei lui Adam Smith la conditiile capitalismului revolutiei industriale din Anglia. Plecand de la constatarea ca valoarea marfii este data de munca prezenta dar si de cea trecuta, materializata in obiecte si mijloace de munca, de la considerarea capitalului ca munca acumulata Malthus face pasi in directia impartirii capitalului in constant, „care comanda” si variabil „este comandat”.

In abordarea salariului, profitului, rentei, a raporturilor dintre ele clasele sociale care si le insusesc, Malthus se situeaza pe pozitii diferite de Ricardo si chiar opuse in unele privinte. El respinge ideea ca renta ar fi un impozit asupra societatii care-l plateste ca sa intretina o clasa parazitara. Renta este socotita tot un venit tot atat de justificat si de meritat ca si celelalte venituri, ba chiar cu functii mai importante decat ele in contextul realizarii productiei.

Malthus adopta conceptia ca avutia trebuie sa creasca continuu si tot continuu trebuie sa se consume. Progresul era legat de de sporirea avutiei, insa cu preocuparea ca el sa ajunga la consumator. Iar pentru aceasta trebuie sa existe cererea solvabila corespunzatoare.

Malthus a sesizat ca acumularea accentuata de capital in conditiile revolutiei industriale alimenteaza nepotriviri intre cresterea cererii, pe de o parte si a ofertei, pe de alta, ca legea Say face abstractie de realitati care trebuie luate in considerare. Patronii acumuleaza pentru a produce tot mai mult, dar sa cheltuiasca cat mai putin pentru cele cumparate, inclusiv pentru salarii. Acumularea accentuata de capital stimuleaza oferta generala de marfuri si servicii, concomitent cu limitarea cresterii cererii solvabile, fapt care pregateste terenul pentru crize si somaj.