Contribuția serviciilor la dezvoltarea economică

Evoluţia economiei moderne înscrie între orientările sale fundamentale dezvoltarea şi diversificarea serviciilor.

Constituite astăzi într-un sector distinct al economiei, caracterizate printr-un dinamism înalt, serviciile îşi pun amprenta asupra activităţii desfăşurate în celelalte compartimente, asupra modului de valorificare a resurselor umane şi natural – materiale, având o contribuţie majoră la progresul economic şi social.

Expansiunea serviciilor, creşterea rolului lor în viaţa societăţii se manifestă ca trăsături ale evoluţiei în majoritatea ţărilor lumii, argumentând, pentru etapa actuală, denumirea de “societate a serviciilor”.

Importanţa crescândă a serviciilor în economie, ascensiunea rapidă şi evoluţia spectaculoasă din ultimele decenii au intensificat preocupările pentru cunoaşterea acestui sector.

Astfel, serviciile pot fi privite ca ocupaţii sau îndatoriri ale unor persoane, ca funcţii, acţiuni, sau munci prestate în folosul cuiva, ca organisme sau subdiviziuni făcând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.

De asemenea, termenul de servicii este asociat şi ideii de terţiar sau sector terţiar având două accepţiuni diferite:

1. ansamblul de “meserii” (contabili, secretare, vânzători etc.) care se exercită în societăţi de servicii (bănci, companii aeriene etc.) sau în întreprinderi industriale ori agricole;

2. ansamblul unităţilor de producţie, individualizate din punct de vedere statistic, a căror activitate principală constă în oferirea de servicii şi care corespunde noţiunii statice de ramură.

Alţi autori apreciază că termenul de “servicii” poate fi utilizat în patru modalităţi diferite şi anume:

• service industry – face referire la întreprinderile cu activitate intangibilă sau nestocabilă;

• service products – reprezinta rezultatul obţinut de industria serviciilor dar şi de alte sectoare economice;

• service ocupations – vizeaza îndatoririle lucrătorilor din domeniul serviciilor;

• service functions – sunt activităţi implicate în munca desfăşurată în interiorul economiei primare sau în afara acesteia.

Ca termen de specialitate, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns delimitat de sensul de utilitate, de valoare de întrebuinţare. În acest context, serviciile sunt definite ca activităţi utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale.

În practică, este foarte dificil a distinge serviciile de bunuri întrucât, în mod frecvent achiziţionarea unui bun include şi un element de serviciu, după cum în mod similar, un serviciu presupune, cel mai adesea, prezenţa unor bunuri tangibile.

Locul serviciilor în economie

Locul serviciilor în economie este rezultatul unui proces evolutiv complex, al mutaţiilor înregistrate în viaţa economică şi socială. Astfel, dezvoltarea şi diversificarea structurilor economiilor lumii, amploarea cuceririlor ştiinţifice şi pătrunderea lor în realitatea de zi cu zi au favorizat afirmarea şi intensificarea participării serviciilor în desfăşurarea diferitelor fenomene şi procese, creşterea rolului lor. Se poate afirma, în acest context, că locul şi importanţa serviciilor în sistemul economiei naţionale se află în conexiune cu dinamica socială, că dezvoltarea lor este, în egală măsură, o condiţie şi o caracteristică a evoluţiei societăţii moderne.

Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile.

In ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 -70%, existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări, determinate de particularităţile modelelor de creştere economică, diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc.

În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocuparea populaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu, de 50-60%, pe când în ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse in jur de 30-40%.

Acesta este de altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 31,2% în anul 2000, iar in cel de-al doilea trimestru al anului 2008 rata de ocupare fiind de 59,7%.

Dimensiunile serviciilor, ca sector al economiei naţionale

Complexitatea formelor de manifestare a serviciilor, varietatea domeniilor de acţiune, implicarea lor în toate compartimentele vieţii economice şi sociale evidenţiază amploarea activităţii desfăşurate în sectorul serviciilor, dar şi eterogenitatea ei, iar drept urmare, dificultatea evaluării dimensiunilor acestui sector. La rândul sau, numărul mare de ramuri ale economiei cuprinse în sfera serviciilor, accentuând eterogenitatea acesteia, îngustează posibilităţile de exprimare unitară, prin intermediul unor indicatori direcţi, a activităţii realizate.

În lipsa unui indicator sintetic, capabil să exprime activitatea acestui sector şi să asigure comparabilitatea cu alte sectoare sau ţări, se poate recurge la abordarea din diverse unghiuri a contribuţiei şi, respectiv, a gradului de angajare a serviciilor în efortul globalal dezvoltării economiei.

În acest sens, ar putea fi luate în considerare, pe de o parte, proporţia resurselor umane şi a fondurilor materiale angajate în acest sector, iar pe de altă parte contribuţia lui la crearea produsului intern brut şi a valorii adăugate.

Unii dintre indicatorii cei mai expresivi de caracterizare a dimensiunilor şi evoluţiei sectorului serviciilor îl reprezintă populaţia ocupată (ponderea faţă de total) şi modificarea acesteia în timp.

Din informaţiile privind economia mondială rezultă că, cu cât o ţară are un nivel de dezvoltare mai ridicat, cu atât sectorul terţiar (serviciile) deţine o parte mai însemnată din totalul forţei de muncă. Corespunzător, în ţările dezvoltate ale lumii, peste 2/3 din populaţia ocupată este angajată în sfera serviciilor – în SUA, Canada, Olanda, ajungând la peste 73%, în timp ce, în ţările cu un nivel mediu şi scăzut de dezvoltare ponderea este de 35-40% - Portugalia, Grecia, Turcia.

Diferenţele sensibile între ţări reflectă nu numai gradul diferit de dezvoltare ci şi o serie de particularităţi privind structura internă a economiei şi/sau a sectorului terţiar, opţiunea pentru un anume model de creştere economică, tradiţiile culturale şi religioase, gradul de militarizare a economiei sau ţării.

În cazul ţărilor est-europene, aflate în plin proces de tranziţie, nivelul mai modest al serviciilor este condiţionat, dincolo de stadiul dezvoltării economice, de dificultăţile cu care se confruntă aceste ţări şi ritmul în care se realizează tranziţia.

Totodată, o analiză a evoluţiei dimensiunilor sectorului terţiar, la scară mondială, evidenţiază tendinţa de creştere a acestuia, prin deplasarea continuă a forţei de muncă spre ramurile din sfera serviciilor.