Controlul calității

Prin controlul calității se înțelege un sistem de activități coordonate pentru preîntâmpinarea ca, datorită condițiilor din procesul de producție, un produs să se abată de la performanțele așteptate de către beneficiar. Un mod de realizare a controlului calității îl constituie inspecția. Inspecția este acțiunea prin care un produs se compară cu specificațiile acceptate pentru acel produs. Procedeele de inspecție sunt diverse, de la cele vizuale și dimensionale, până la măsurători cu echipamente standardizate sau speciale de încercări.

Inspecția poate fi urmată de expertiza calității, adică de detectarea caracteristicilor produsului care nu sunt considerate satisfăcătoare de către beneficiarii respectivi și stabilirea cauzelor apariției lor. Prin inspecție se urmărește atât existența calității de concepție - proiectare, deci existența la produsul controlat a proprietăților care asigură satisfacerea nevoilor cumpărătorului, cât și încadrarea parametrilor cuprinși în specificație, cu respectarea unei toleranțe prescrise.

Toleranța este intervalul de variație admis pentru o anumită mărime sau dimensiune caracteristică a unui obiect în raport cu specificațiile și exprimă gradul de precizie cu care se impune să se realizeze un anumit produs. În abordarea problemei toleranțelor există două tendințe care acționează în sensuri opuse și care trebuie să se mențină în echilibru:

1) Impunerea unor toleranțe exagerat de strânse, care reflectă pretențiile unor beneficiari care pot fi importanți care au cerințe calitative deosebite (de exemplu beneficiarii produselor pentru apărare sau pentru cercetări spațiale) sau încercarea acreditării faptului că producția se situează la un nivel de calitate corespunzător.

2) Stabilirea de toleranțe suficient de largi, astfel încât la control (și recepție) să se resimtă cât mai puțin instabilitățile din procesul de fabricație. Aceste practici se potrivesc organizațiilor care nu depind prea mult de pretențiile anumitor beneficiari.

Atât toleranțele exagerat de strânse, cât și cele exagerat de largi, implică cheltuieli suplimentare inutile, de aceea toleranțele trebuie stabilite realist, pentru a satisface beneficiarul atât ca nivel de calitate cât și ca preț. Modul de realizare a inspecției influențează, de asemenea, eficiența și deci costurile. Există două moduri posibile de inspecție calitativă a loturilor de produse și anume:

- Inspecția produs cu produs , care ar trebui să ducă în lotul admis după inspecție la atingerea situației "zero defecte". Un asemenea nivel al calității și al inspecției este însă realizabil numai în condiții speciale.

- Inspecția produs cu produs a fiecărei piese, deși implică cheltuieli mari, nu poate atinge integral obiectivul de calitate urmărit, adică "zero defecte". Astfel, chiar făcându-se inspecția după acest procedeu, pentru o anumită caracteristică critică a produsului, nu va exista nici o garanție că vicii ascunse nu vor produce defectarea produselor. Sunt, de asemenea, inevitabile erorile de inspecție datorită procedeelor, aparaturii sau factorului uman (oboseala, neatenția, cunoștințe insuficiente etc.). Nu există deci o corelație între nivelul ridicat al costurilor și nivelul calitativ obținut.

Din aceste motive, inspecția produs cu produs se aplică numai în cazuri deosebite, la produse cu pretenții de calitate deosebite, în cazul produselor complexe, la produse de valoare ridicată, produse care pun în pericol sănătatea oamenilor, sau produse care se livrează în loturi mici. Procedeul, evident, nu se poate aplica în cazurile în care se impun metode de analiză distructivă.

Inspecția prin metode selective (control prin sondaj), care constă din extragerea din lot a unui eșantion reprezentativ în vederea inspecției. O metodă selectivă de control bine proiectată permite confirmarea calității loturilor produselor și identificarea loturilor care nu se încadrează în condițiile de calitate.

Lotul este o cantitate determinată dintr-un produs de același fel, care a fost fabricat în aceleași condiții, cu aceleași utilaje, din aceleași materiiprime.

Eșantionul este o submulțime a lotului, extrasă după criterii bine stabilite, pentru a servi la determinarea calității lotului. Pentru ca eșantionul să oglindească fidel calitatea lotului, lotul trebuie să fie cât mai uniform, iar eșantionul să fie prelevat la întâmplare, astfel ca fiecare unitate de produs să aibă aceeași probabilitate să fie extrasă. Proba se definește la fel cu eșantionul, dar expresia se folosește pentru selecția din lot care se supune încercărilor de laborator.

Controlul prin eșantionare permite reducerea volumului de muncă și a costurilor controlului și luarea mai rapidă a deciziilor de acceptare sau respingere. Deși nu asigură o protecție absolută împotriva erorilor, riscul poate fi fixat între anumite limite în etapa proiectării controlului. Furnizorul și clientul trebuie să negocieze cu ocazia contractării limita calității acceptabile (AQL), nivelul de control (Nc), mărimea lotului (N) și planul de control.