Convergența nominală, reală, juridică și culturală în procesul adoptării monedei euro în România

Conform Tratatului de Aderare la UE, statele care devin membre ale UE sunt obligate să adopte moneda euro după un anumit timp, perioanda de timp nefiind specificata. Astfel, intrarea unei țări în Uniunea Europeana atrage, automat, intrarea acesteia în Uniunea Europeana Monetara.

România a fost acceptata în UE la 1 ianuarie 2007, ceea ce înseamnă că pasul urmator pentru noi il reprezinta aranjarea economiei naționale în vederea adoptării monedei unice. În pozitia sa de stat candidat, România este socotita în acest moment o țară cu derogare de la adoptarea monedei unice.

Procesul de adoptare a euro este format din trei etape. Prima etapă presupune sa fie acceptate țările candidate în UE. La intrarea în UE, statele membre vor trebui să elaboreze ,,Programe naționale de convergență’’ și să își indrume politicile economice cu celelalte țări, pe baza liniilor de indrumare cu CE și cu celelalte state membre. Urmatoarea etapă presupune indeplinirea unui nivel de convergență nominală și a unui nivel de convergență reală cât mai aprofundate cu țările din ZE, precum și participarea la Mecanismul Cursului de Schimb II (MCSII) . În final, adica în a treai etapa, după respectarea principiilor de convergență nominală și reală, statele membre vor participa la Uniunea Europeana Monetara prin introducerea în circulație a monedei euro.

Din momentul aderării la Zona Euro are loc parasirea la independența politicii monetare, implicit la instrumentul curs de schimb, ca mijloace de ajustare a dezechilibrelor economice. După aderarea la ultima etapa a UEM, statele aderate vor trebui să respecte regulile de funcționare și coordonare din Zona Euro, prin intermediul ,,Programelor naționale de stabilitate’’.

Potrivit Tratatului de alaturare la Uniunea Europeană și de integrare, semnat în 2005 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, România a ales adoptarea monedei unice europene și renunțarea la moneda națională. Odată cu semnarea acestui Tratat, adoptarea euro devine obligatorie, fără a se preciza data. Trecerea la zona euro se face când sunt îndeplinite criteriile de convergență economice și cerințele de armonizare a legislației naționale cu cea din zona euro în conformitate cu articolul 140 din Tratatul de funcționare și coordonare a Uniunii Europene. În acest fel, România se înscrie în rândurile celor 26 de tari care și-au exprimat opțiunea de a adopta moneda euro . Romania face parte însă din cele șase țări rămase încă în afara zonei euro, grup denumit noile state membre (NSM).

Privitor la adoptarea euro, președintele României, Klaus Johannis, a anuntat că anul 2019 este un termen nerealist, însă dezbaterea acestei probleme este utila si necesara, având în vedere că, mai devreme sau mai târziu, România va trebui să adopte euro. Guvernul Cioloș, cu prilejul aprobării Programului de convergență 2016-2019, menținându-și angajamentul de adoptare a monedei euro, a precizat că va stabili o nouă dată numai după o analiză complexa și realizarea unui calendar cu termene si masuri, care va fi prezentat Comisiei Europene până la următoarea ediție a programului de convergență.

În programul de guvernare al Partidului Social Democrat (2016), câștigător al alegerilor din anul 2016, se menționează că, din perspectiva obiectivului României de aderare la moneda unică euro, doar se vor urmări dezbaterile privind aprofundarea guvernanței economice a zonei euro și evitarea creșterii decalajelor între statele [zonei] euro și cele non-euro fara sa se menționeze, stabilirea unui program de măsuri.

Criteriile de convergență nominală și accesul în zona euro: accesul în zona euro nu este un act de voință unilaterală a statului candidat. Accesul poate avea loc gradual , adică doar în măsura îndeplinirii criteriilor de convergență nominală, a parcurgerii unor faze de aderare la zona euro și în condițiile întrunirii voturilor favorabile ale țărilor membre ale zonei euro date în urma analizelor și rapoartelor privind îndeplinirea acestor criterii. Criteriile de convergență nominală se referă la stabilitatea prețurilor (inflație), stabilitatea dobânzii pe termen lung, stabilitatea ratei de schimb și participarea la mecanismul ratei de schimb 2 (ERM2), plafonul deficitului bugetar și pragul datoriei publice.

În analiza convergenței reale se deosebesc două tipuri de abordări: în înțeles restrâns și în înțeles larg. Convergența reală, în înțeles restrâns, se raporteaza la reducerea decalajelor privind nivelurile de dezvoltare dintre regiuni si tari, folosind ca principal indicator PIB/loc calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPC). Convergența reală, în înțeles larg, (fundamentată pe teoria operațională a zonei monetare optime) se raporteaza la reducerea decalajelor de dezvoltare economică și socială dintre țări și regiuni, folosind ca indicatori de analiză producția, veniturile, nivelul de competitivitate, nivelul de trai și de productivitate. Tot în sens larg, convergența reală se referă la sincronizarea ciclurilor economice, flexibilizarea pieței muncii, intensitatea schimburilor de bunuri și servicii între statele componente.

Atenuarea decalajului de dezvoltare:convergența reală trebuie privită în România ca un obiectiv strategic important de pregătire a bazei materiale care să asigure sustenabilitatea convergenței nominale pentru trecerea la faza superioară a integrării europene - intrarea în zona euro,nucleul central al statelor Uniunii Europene. Procesul convergenței reale este necesar și important întrucât asigură suportul material (prin diversificarea și amplificarea surselor de venituri) al convergenței nominale și al procesului de compatibilizare instituțională și administrativă cu alte țări din zona euro.

Pentru măsurarea convergenței economice reale, se apelează la indicatorul PIB pe locuitor al unui stat în raport cu media grupului de state de care acesta aparține. Indicatorul se prezintă în două variante: a) calculat pe baza cursului de schimb; b) calculat pe baza parității puterii de cumpărare (PPC). Nivelul acestor indicatori exprimă gradul de convergență al statelor în raport cu grupul.