Cooperația

Cooperaţia de Consum a fost şi este şi în prezent, un sistem economic, apolitic şi neguvernamental, autonom şi independent, care desfăşoară activităţi de comerţ, producţie şi servicii în interesul membrilor cooperatori asociaţi dar şi al restului populaţiei României.

Cooperatia reprezinta astazi un element definitoriu al societatii contemporane, fiind prezenta practic pretutindeni în lume.

Apariţia legii cooperaţiei a stabilit şi reglementat cadrul asociativ pentru exploatarea în comun a suprafeţelor agricole. În ţările Uniunii Europene şi în toate celelalte state dezvoltate, există în economie un sector care deţine un rol de mare însemnătate

în funcţionarea şi dezvoltarea acesteia. Este vorba de sistemul cooperatist.

Din păcate, în România, percepţia generală asupra acestuia este obturată de sechelele vechiului regim politic, care folosea acest sistem pentru a-şi atinge obiectivele, distorsionându-i principiile şi normele de organizare. În consecinţă, după 1990, cooperativele au fost şi sunt văzute ca un soi de dinozauri ai comunismului, a căror supravieţuire este complet anacronică şi inutilă. La formarea acestei imagini au contribuit şi reglementările elaborate după această dată, ale căror imprecizii şi jumătăţi de măsură nu puteau limpezi situaţia cooperaţiei şi care au permis persistenţa unor organisme mai mult sau mai puţin parazitare pe corpul sistemului cooperatist. În efortul de modernizare şi adaptare a legislaţiei române la exigenţele dreptului comunitar a fost inclusă şi cooperaţia. A fost adoptată Legea 1/2005, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Faţă de larga aplicare a prevederilor acestui act normativ, este imperios necesară formarea unei imagini corecte cu privire la ceea ce este, în realitate, cooperaţia şi, totodată, să se folosească în cunoştinţă de cauză de ele.

Cooperaţia este, conform legii, un sector specific al economiei, care funcţionează prin societăţi cooperative şi forme de asociere a lor la nivel teritorial şi naţional. Societăţile pot fi: meşteşugăreşti, de consum, de valorificare, agricole, de locuinţe, pescăreşti, de transporturi şi forestiere. Se adaugă şi că se pot constitui societăţi şi de alte forme, cu respectarea dispoziţiilor legii.

Membrul cooperator este persoana fizică deponentă a unei cereri de înscriere şi care subscrie la capitalul social al societăţii aportul prevăzut de actul constituiv al acesteia. Persoanele juridice care participă la constituirea societăţilor cooperatiste considerate, la rândul lor, membri cooperatori ai acestor societăţi.

Membrul fondator este persoana fizică ori juridică semnatară a actului constitutiv al societăţii. În ceea ce priveşte actul constitutiv, el este înscrisul - contract de societate şi statut - întocmit potrivit prevederilor legii. Părţile sociale sunt diviziuni ale capitalului social, nominative, emise în formă materială, de valoare egală, indivizibile, nenegociabile şi care nu sunt purtătoare de dobînzi.

Organizaţiile cooperatiste sunt cooperativele de consum şi meşteşugăreşti, societăţile cooperative meşteşugăreşti şi cele pe acţiuni meşteşugăreşti, cooperativele mici meşteşugăreşti şi asociaţiile acestora, existente la intrarea în vigoare a legii. Necesitatea inserării acestei definiţii a fost dată de procesul de tranziţie de la sistemul cooperatist anterior, supus altor reglementări, la noul sistem, al cărui cadru juridic este dat de prezenta lege.

O societate este încadrată în categoria agenţilor economici cu capital privat şi definită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice/juridice, constituită pe baza consimţământului lor liber exprimat, cu scopul promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori, ea fiind deţinută în comun şi controlată democratic de către membrii ei, după principiile cooperatiste: asocierea voluntară şi deschisă, controlul democratic al membrilor cooperatori, participarea economică a membrilor cooperatori, autonomia şi independenţa societăţilor, educarea, instruirea şi informarea membrilor cooperatori, cooperarea între societăţi şi preocuparea pentru comunitate. Această simplă înşiruire evidenţiază înscrierea cooperaţiei din România în tendinţele moderne existente în materie pe plan internaţional.

Cât priveşte numărul minim de membri cooperatori, acesta nu poate fi mai mic de cinci şi se fixează prin statut. Societatea se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi incluse într-un înscris unic, denumit act constitutiv, încheiat sub semnătura privată şi semnat de toţi membrii fondatori.

Este, totuşi, obligatorie forma autentică a actului constitutiv atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.

La noi, cred eu, nu se dă suficientă atenţie cooperaţiei. Nu ştiu dacă toţi îşi dau seama că acum, de la Revoluţia din Octombrie încoace şi independent de n.e.p.1) (dimpotrivă, în această privinţă trebuie să spunem: tocmai datorită n.e.p.-ului), cooperaţia capătă, la noi, o însemnătate cu totul excepţională. În visurile vechilor cooperatori este multă fantezie. Ele sînt adeseori ridicole prin caracterul lor fantezist. Dar în ce constă acest caracter fantezist? În faptul că aceşti oameni nu înţeleg însemnătatea fundamentală, esenţială a luptei politice duse de clasa muncitoare pentru răsturnarea dominaţiei exploatatorilor. Acum, la noi, această răsturnare a devenit fapt împlinit, şi multe lucruri care în visurile vechilor cooperatori păreau fanteziste, ba chiar romantice şi chiar vulgare, se transformă acum în cea mai autentică realitate.