Coordonate ale Politicii Fiscale în UE

I. Consideraţii privind politica fiscală la nivelul Uniunii Europene

1.1. Obiective ale politicii fiscale în U.E.

Politica fiscală reprezintă opera puterii statele(politica fiscală naţională) ori supra statale(politica statală regională sau mondială). Ea se află la graniţa dintre politica bugetară( pe baza căreia se iau decizii privind amploarea cheltuielilor publice şi se stabilesc proporţiile în care acestea urmează să fie acoperite din impozite) şi tehnica fiscală(care constă în stabilirea şi aplicarea modalitaţilor de aşezare a impozitelor)

Prin politică fiscală se înţelege”concepţia, măsurile şi acţiunile statului privind impozitele şi rolul lor în formarea veniturilor bugetare şi în finanţarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite, perceperea şi folosirea lor”

Aşadar, realizarea unei politiii fiscale eficiente, menită să răspundă operativ cerinţelor sistemului fiscal trebuie să urmărească în principal următoarele obiective :

-stabilirea unui raport optim între impozitele directe şi cele indirecte, între impozitele pe venit şi cele pe avere, între impozitele suportate de persoanele fizice şi cele juridice şi între impozitele administraţiei centrale şi cele aparţinâd entităţilor administrative teritoriale.

Acest obiectiv are drept scop creşterea impozitării directe în favoarea celei indirecte. În acest fel s-ar realiza o transparenţă sporită pentru administraţia de stat(inspectorii fiscali), ar creşte gradul de colectare al veniturilor publice şi, de ce nu, o reducere a evaziunii fiscale.

-regândirea modului de aşezare a impozitelor şi taxelor, astfel încât acestea să constituie pârghii eficiente în sprijinul dezvoltării economiei prin stimularea activităţilor producătoare de bunurii şi servicii în condiţii legale,investiţiilor directe, investiţiilor de capital şi a exportului.

Acest obiectiv este în legătură cu cel prezentat anterior în sensul că o restructurare a sistemului de aşezare şi stabilire a impozitelor poate contribui la o reducere a ratei medii a fiscalităţii şi la asigurarea unui raport optim între cele două mari grupe de impozite: directe şi indirecte.

-îmbunătăţirea sistemului de colectare a impozitelor şi taxelor, atât cele aparţinând administraţiei centrale, cât şi celei locale, prevenirea şi reducerea fenomenului de fraudă fiscală.

Relaxarea fiscală, atunci când se poate înfăptui, acţionează ca un resort în economia reală şi, în acelaşi timp,”ridică” din zona neagră sau gri economia subterană. Astfel fenomenul de frauă fiscală înregistrează o tendinţă de scădere.

1.2. Fundamente ale politicii fiscale europene

Institutul Monetar European(IME), înfiinţat la1 ianuarie 1994, la Frankfurt, are ca principale atribuţii, conform statutului său, întărirea cooperării între băncile centrale naţionale şi coordonarea politicilor monetare naţionale. IME trebuie să pregătească(fundamenteze) viitorul Sistem Europen al Băncilor Centrale(SEBC), ce avea să exercite politica monetară comună şi să găzduiască moneda europeană.

IME se constituia drept un adevărat cadru larg de dezbatere şi schimb de informaţii privitoare la politica monetară şi pregătea cadrul logistic ce se făcea operaţional în stadiul al treilea al Uniunii Economice şi Monetare, odată cu şi prin SEBC.

Finalul misiunii IME a fost dat de 1 iunie 1998, respectiv înfiinţarea Băncii Centrale Europene(BCE), în conformitate cu art. 123 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene – IME se dizolva, respectiv se transforma în instituţia BCE.