Corelația dintre inflație și șomaj în economia de piață

Această lucrare îşi propune să aducă în atenţia dumneavoastră una dintre cele mai reprezentative teorii din lumea economiei, realizând astfel un studiu amplu asupra a ceea ce ilustrează controversată relaţie dintre inflaţie şi şomaj:”Curba Phillips”.

Probabil vă întrebaţi de ce am ales această temă...răspunsul este simplu.

Orice politică are drept scop declarat atât un nivel scăzut de şomaj, cât şi o inflaţie moderată. Aceasta, cu scopul esenţial de a crea o creştere economică înaltă şi durabilă.

Iar in zilele noastre o economie durabilă şi înaltă reprezintă cel mai înalt ţel pe care şi-l poate propune guvernul unui stat. Care sunt mecanismele care ajută la îndeplinirea acestuia şi ce ar trebui făcut pentru o mai bună desfăşurare a lucrurilor reprezintă tocmai ceea ce dorim să evidenţiem cu ajutorul acestei lucrări.

Revenind la relaţia inflaţie-şomaj, observăm că în ultimele decenii procesele inflaţioniste şi ale neocupării forţei de muncă se interferează în multiple domenii şi cu efecte din ce în ce mai neaşteptate. Relaţia dintre şomaj şi inflaţie – ambele privite în dinamică – este surprinsă cu ajutorul curbei Phillips.

Ce reprezintă mai exact această curbă Phillips?

Curba Phillips este un instrument de fundamentare a politicilor economiei ofertei. Ea este o alternativă de reprezentare a ofertei globale. Pe baza ei, se adoptă politica economică de reglementare a cererii globale şi astfel se ajunge la fundamentarea alegerii între inflaţie şi şomaj, ale cărei condiţii sunt date de curba ofertei globale. Dar pentru a înţelege mai bine ce presupune curba Phillips propunem o scurtă ilustrare a ceea ce reprezintă de fapt inflaţia şi şomajul.

INFLAŢIA

Inflaţia este un proces cu implicaţii majore asupra economiei unei ţări, asupra nivelului de trai al populaţiei ţării respective. Ea apare ca un proces macroeconomic cu tendinţe de manifestare, în perioada actuală, la nivel mondial.

Inflaţia reprezintă acea stare de dezechilibru structural al mecanismului economic,monetar şi financiar, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, ceea ce conduce la deprecierea banilor şi la creşterea sensibilă, generalizată şi durabilă a preţurilor.

În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte. De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare a unei unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare).

De obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie. Un nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie în expansiune, iar o astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. La polul opus se situează situaţia în care inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie.

Pe termen lung inflaţia este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu poate fi controlat în totalitate, ci doar influenţat. Cei care anticipează corect evoluţia acesteia au de câştigat, în timp ce cei care nu o pot anticipa au în general de pierdut.

Inflaţia este un obstacol important în calea implementării politicilor economice de creştere economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot fi efectuate corect, şi de aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile implementate de puterea publică.

Este un fenomen complex, având cauze multiple, cum ar fi:

- Creşterea nivelului salariilor fără o creştere corespunzătoare a productivităţii muncii;

- Creşterea prețurilor pe piaţa mondială, care va conduce la creşterea costurilor de producţie generate de bunurile şi serviciile importate şi de aici va rezulta creşterea preţurilor interne;

- Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât creşterea ofertei , determinând creşterea preţurilor sau acoperirea deficitelor bugetare;

- Creşterea masei monetare în circulaţie şi creşterea cheltuielilor guvernamentale.

Consecinţele economice ale inflaţiei se răsfrâng deopotrivă, atât asupra agenţilor economici, cât şi asupra populaţiei.

ŞOMAJUL

Şomajul constituie o problemă centrală în societatea modernă. Când şomajul este ridicat resursele sunt risipite, iar veniturile sunt în scădere. Şomajul duce la deteriorarea stării de sănătate a populaţiei, atât sub aspect fizic cât şi psihic, la creşterea bolilor de inimă, a alcoolismului şi a sinuciderilor. De asemenea, întreaga economie are de suferit, pierderile economice în perioadele de şomaj ridicat sunt imense.

Şomajul este un fenomen negativ din punct de vedere economic şi social, el este rezultat al dezechilibrelor puternice de pe piaţa muncii, reflectate în devansarea ofertei de muncă faţă de cererea de muncă. Cu alte cuvinte, şomajul ilustrează acea situaţie a economiei când o parte din populaţia activă disponibilă nu are asigurate locuri de muncă.

Potrivit Biroului Internaţional al Muncii, organizaţie din Sistemul Naţiunilor Unite, este considerat ŞOMER orice persoană care are mai mult de 15 ani şi care întruneşte simultan următoarele condiţii:

- este aptă de muncă;

- nu munceşte;

- este disponibilă pentru o muncă salariată sau nesalariată;

- caută un loc de muncă;

Pe termen scurt, problema esenţială este reprezentată de protecţia socială a celor afectaţi de şomaj prin garantarea unui venit pentru şomeri (ajutorul sau indemnizaţia de şomaj).

Pe termen mediu şi lung, problema esenţială este de asigurare a locurilor de muncă prin diminuarea şi eliminarea şomajului.

Principalele cauze naturale ale şomajului sunt:

- Evoluţia nefavorabilă a activităţii social economice, ceea ce face ca o parte importantă a populaţiei active să găsească de lucru;

- Apariţia noilor generaţii care au ajuns la vârsta legală de muncă neînsoţită de noi cereri. De asemenea reţinerea agenţilor economici de a angaja forţă de muncă fără experienţă;

- Creşterea solicitărilor locurilor de muncă de către persoanele de vârsta a doua care nu a au lucrat, sau care au întrerupt activitatea şi sunt decise să-şi schimbe statutul social.

Analiza cauzelor şomajului presupune luarea în considerare a proceselor demografice, economice şi tehnice, lai precis evoluţia populaţiei active, conjunctura internă şi internaţională, dinamica producţiei şi posibilitatea de desfacere a acestuia.

Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea şomajului este unul din cei mai importanţi indicatori macroeconomici: rata şomajului. Aceasta se determină prin raportarea numărului total de şomeri la populaţia activă şi se exprimă în procente. Nivelul ratei şomajului şi evoluţia acesteia reprezintă unul din barometrii în funcţie de care se iau anumite măsuri de protecţie socială sau decizii de politică economică.