Cosmin Marinescu - economia de piață. Fundamentele instituționale ale prosperității, capitolul 11

Introducere

Evenimentele istorice din decembrie 1989 au adus pe prim plan problema schimbǎrii ordinii sociale existente pânǎ atunci, respectiv înlocuirea dictaturii cu democraţia. În economie – o componentǎ de bazǎ a orânduirii sociale – a devenit de mare actualitate tranziţia de la economia centralizatǎ la economia de piaţǎ. Aceastǎ tranziţie, vizeazǎ, în primul rând, schimbarea formei de proprietate asupra mijloacelor de producţie, ceea ce încǎ nu s-a enunţat cu destulǎ claritate nici pânǎ astǎzi. Iniţial cu oarecare timiditate, apoi din ce în ce mai pronunţat, a început sǎ se vorbeascǎ de privatizarea şi de economia de piaţǎ.

“Teoria tranzitiei” porneste de la adevarul esential, ca modelul economiei de piata este unul singur, fapt ce arunca in derizoriu stiintific orice incercare de a construi modele proprii ale economiei de piata. Sub actiunea acestor “cautari” a evoluat societatea romaneasca dupa 1989. In mod paradoxal, puterea politica devine factor instrumental in distrugerea statului comunist, in depolitizarea structurilor economiei si crearea ordinii capitaliste.

Liberarizarea economiei constituie avangarda declansarii tranzitiei si constituie interfata dintre procedurile politice si asteptarile societatii in raport cu performantele proiectului de schimbare. Prin liberalizare se urmareste reducerea interventei directe a statului in economie si crearea de noi institutii de control direct.

In Romania, desi liberalizarea, descentralizarea si privatizarea au constituit si constituie inca obiective explicite ale programlor politice, etapizarea, ritmul si modul implementarii acestora au avut consecinte notorii asupra drumului de la plan la piata. La inceputul tranzitiei, nulte tari s-au confruntat cu o inflatie extrem de ridicata, pe care trebuiau sa o tina sub control. In principal, analiza si dezbaterea publica au conturat doua cai majore de abordare a procesului de reforma, terapia de soc si terapia graduala. Prima presupune reducerea cheltuielilor guvernamentale si adoptarea unor politici restrictive ceea ce a dus la recesiune severa. Conform terapiei graduale este nevoie de timp pentru a pune la punct infrastructura institutionala ce sta la baza unei economii de piata.

Privatizarea, fundamentata pe programe si strategii stiintificek, constituie un proces economic complex, care trebuie sa fie insotit, in orice conditii, de o crestere economica, de o relansare a productiei, avand ca obiectiv realizarea unei configuratii de producatori liberi, cu autonomie deplina, care sa-si poata exprima public interesul de a-si dezvolta productia materiala, prin concurenta libera si loiala. Avand ca obiectiv prioritar productia materiala, ca parte componenta a reformei, privatizarea creeaza conditii pentru imbunatatirea protectiei sociale a populatiei, contribuind la eliminarea operatiilor speculative si limitarea proceselor inflationiste, fapt ce impune redimensionarea, pe baze noi, a ofertei de marfuri, momentele armonizarii cererii globale cu oferta generala.

Transformarea economiei Romaniei de la plan la piata a avut loc intr-un ritm anevoios, pentru ca dupa caderea comunismului ,,vointa elitei politice” s-a limitat doar la o schimbare de forma, prin inloicurea cadrelor aflate la putere. Noua conducere nu s-a impus prin idei liberale, pentru ca aceste cadre inca aveau o mentalitate veche care nu le dadea voie sa priveasca deschis lucrurile, sa incerce sa schimbe in totalitate economia de plan in economie de piata. Acest lucru a fost preconizat de analistul politic Silviu Brucan care afirma ca ,, romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a invata democratia, dupa ce timp ce jumatate de secol traisera sub dictatura”.

Comunismul a fost instaurat in 1945, fiind caracterizat print-un regim totalitar, cu o societate aplatizata, redusa la tacere, in care viata oamenilor era controlata pas cu pas. Situatia economica a aratat sensibil criza regimului. Hotararea de a elimina datoria externa in timp scurt a avut consecintele cele mai negative. Fortarea exporturilor de materii prime, resurse energetice si produse alimentare a supus populatia de la orase, si nu numai, la mari privatiuni: ,,...ne amintim cozile pentru ...paine, lapte, zahar, ulei, la aripi de pasare si urechi de porc – scene de cosmar.”(Ion Iliescu)

Aceasta situatie a durat pana in decembrie 1989, cand a avut loc revolutia de la ’89. Aceasta a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.

In desfasurarea oarecum haotica de atunci ,, singura institutie pe care ne puteam sprijini, in conditiile acelea, era armata- aminteste Ion Iliescu. Explozia populara, inceputa la Timisoara si incheiata la Bucuresti , trecerea armatei de partea populatiei a determinat caderea regimului comunist. A fost o revolutie , iar nicidecum o lovitura de stat.”(Ion Iliescu)

Din pacate acest sfarsit a fost unul oficial, pentru ca in ciuda schimbarilor care au avut loc la putere, structura oligarhica a regimului comunist a continuat. Aceasta politica postdecembrista a fost caracterizata atat prin reformism, cat si prin continuitate. Ion Iliescu, succesorul lui Ceausescu a numit noua politica ca fiind o democratie originala, pe motiv ca unele lucruri nu pot fi adaptate la modelul occidental:,, Trecutul patriei, istoria, cultura si traditiile sunt principala lectie pentru viitor, principala sursa creatoare a schimbarilor de acum si de maine, in care suntem angajati sau ne vom angaja. Integritatea teritoriului tarii si deplina ei reintregire sunt obiective aflate dincolo de circumstante sau factori ocazionali.”

Infaptuirea Reformei si diminuarea costurilor sociale ale acesteia, in perioada de tranzitie, fac necesara intarirea colaborarii, pe mutiple planuri, intre partide si formatiuni politice,in toate problemele majore, care privesc: consolidarea si adancirea democratiei in societate, promovarea principiilor statului de drept, dreptatea sociala si nationala, suveranitatea si independenta Romaniei. Aceasta colaborare, benefica pentru natiune si realizata prin multiplele sale forme si cai de manifestare, in raport cu situatia concreta, este deosebit de necesara deoarece ,,ne aflam in punctul critic al tranzitiei, cand mai toate componentele edificiului social se afla intr-o criza de profunzime, greu de cuprins prin multitudinea dimensiunilor sale”, afirma Ion Iliescu. Desi el era constient de schimbarile ce trebuiau sa aibe loc pe scena politica, se poate observa usoara sa reticenta catre reforma ilustrata prin politica pasilor marunti. Ion Iliescu intra in conflict cu politicienii care erau de acord cu schimbarea totala a economiei, precum premierul Petre Roman sau reformatorul Adrian Severin, iar decizia de a-l numi pe Nicolae Vacaroiu Prim Ministru a fost o schimbare de cadru pe placul sefului de stat, deoarece acesta ii sustinea ideile.

Transformarea economica si institutionala din Romania in primii sapte ani de la caderea comunismului, a reprezentat de fapt ,,o simpla rotire a cadrelor, sistem exersat cu succes pe parcursul construirii socialismului” (Marius Oprea). Abia dupa anul 2000 s-a putut vedea o urma de crestere economica, fapt ce le-a dat romanilor increderea de a privi cu optimism spre Uniunea Europeana. In anul 2004 Traian Basescu si alianta D.A. au ajuns la putere prin sloganul ,,Voi lupta cu sistemul ticalosit”. Acest sistem incurajat de Iliescu tolerat de Constantinescu si recunoscut de Basescu a devenit atat de pregnant incat distrugerea lui completa v-a fi o slujba foarte grea. In acest ,,sistem ticalosit” inca mai exista structuri politice cu o mentalitate comunista, care participa in luarea deciziilor atat pe plan intern cat si extern (structuri ale securitatii, fosti activisti de partid comunist).