Creditarea pe piețele financiare internaționale

In relatiile financiare internationale, operatiunile de creditare ocupa al doilea loc ca volum total dupa obligatiuni. Creditul extern ramane in continuare o optiune demna de luat in considerare de catre entitatile publice sau private care au nevoie de resurse pentru derularea unor operatiuni comerciale sau pentru finantarea unor proiecte de investitii. Practica ultimilor ani a dezvoltat o serie de mecanisme de creditare externa specifice care implica un numar insemnat de consortii bancare si de alti intermediari financiari (institutii de garantare, societati de asigurare, companii de finantare, banci de investitii etc).

TENDINTE PE PIATA INTERNATIONALA A CREDITULUI

Piata internationala a creditului a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare continua, de la an la an resursele mobilizate fiind tot mai mari.

Ca si in cazul obligatiunilor, piata internationala a creditului este dominata de tarile dezvoltate care detin mai mult de 80% din piata. Insa situatia tarilor in curs de dezvoltare de pe aceasta piata este oarecum diferita de cea de pe piata obligatiunilor, unde fondurile mobilizate de aceste tari sunt nesemnificative ca volum. Pe aceasta piata se poate observa existenta unei categorii aparte - pietele financiare offshore – care sunt piete financiare paralele puternic dereglementate pe care sunt mobilizate fonduri relativ importante.

Din perspectiva scadentelor imprumuturilor domina imprumuturile sub un an de zile, situatia fiind usor echilibrata in cazul tarilor in curs de dezvoltare (aceste tari se confrunta cu deficite majore care din lipsa de resurse interne sunt finantate cel mai des din surse externe).

Din punct de vedere al distributiei sectoriale a creditelor, sistemul bancar domina net piata internationala a creditului, urmat de sectorul privat si abia apoi de sectorul public (guverne, companii si alte entitati publice). In tarile dezvoltate (care detin si cea mai mare parte din piata creditului si dau tendinta pe aceasta piata) domina sectorul bancar, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare sectorul privat este cel care domina piata creditului. Pentru pietele “offshore” (care sunt piete puternic dereglementate de genul Belize, Cipru, Malta) absenta sectorului public este usor explicabila prin lipsa de interventie a statului din economie si de dimensiunea redusa a sectorului public. Pe aceste piete sectorul privat este dominant.

Principalii actori pe piata internationala a creditului sunt bancile comerciale care intermediaza transferul international de resurse financiare de la cei care le detin la cei care au nevoie de acestea. Concurenta in sistemul bancar este foarte puternica la nivel mondial, principalele banci care se confrunta pe aceasta piata fiind originare din Europa Occidentala, SUA si Japonia.

Cea mai mare parte din piata internationala a creditului este detinuta de bancile europene, care sunt mult mai implicate in creditarea internationala decat pe piata imprumuturilor obligatare (dominate de departe de bancile americane). Pe locul al doilea intre creditori se situeaza bancile japoneze, mai putin in cazul pietelor in curs de dezvoltare, unde Statele Unite devanseaza Japonia, fiind intens implicate in finantarea externa a tarilor din America Latina.

Distributia pe tari a creditului international arata o dominatie neta a tarilor europene, chiar daca individual nici una din aceste tari nu depaseste Statele Unite. Din blocul tarilor europene (care detine mai mult de jumatate din creditul total) se evidentiaza tari ca Marea Britanie (primul loc cu 13%), Germania (8,4) care detine primul loc pe piata obligatara, Italia, Franta etc.

Din analiza starii de fapt pe piata internationala a creditului si a evolutiei anterioare, se pot desprinde cateva concluzii si tendinte viitoare:

-creditarea internationala este in crestere fata de finantarea prin emisiune de obligatiuni;

-in volumul total al creditului predomina tarile dezvoltate, tendinta fiind in continuare de crestere;

-tendinta de scadere a volumului creditelor catre tarile in curs de dezvoltare;

-tendinta de crestere a creditelor pe termen scurt (in special in cazul tarilor in curs de dezvoltare);

- tendinta de scadere a ponderii sectorului bancar in creditarea internationala in favoarea sectorului privat;

-cresterea importantei creditelor sindicalizate.