Creditele Bancare

Referat
6/10 (3 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 32 în total
Cuvinte : 12838
Mărime: 54.42KB (arhivat)
Publicat de: Adelina Deaconu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Popa Ion
ref moneda

Extras din referat

CREDITUL. TRASATURI CARACTERISTICE

Creditul este operatiunea prin care se ia în stapânire imediata resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însotite de plata unei dobânzi ce remunereaza pe împrumutator.

Operatiunea priveste doua parti. O parte acorda creditul, cealalta parte îl primeste, sau altfel spus se îndatoreaza.Relatii de credit au existat si în economiile premonetare. Deci creditul poate exista si în economiile fara moneda. Evident ca, în ansamblul lor, relatiile de credit astazi nu se pot emancipa pe haina monetara.

Operatiunile de credit pot interveni într-o gama ampla de la relatiile între indivizi sub forma unor acorduri personale simple, pâna la tranzactiile formalizate ce se efectueaza pe piete monetare sau financiare foarte dezvoltate si formulate în cadrul unor contracte complexe. O parte importanta a relatiilor de credit priveste mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor.Partile implicate, tipul de instrumente utilizate si conditiile în care creditul este consimtit, sunt extrem de diverse si în continua evolutie. Dispozitivul institutional variaza deasemenea de la tara la tara.

Esentialul ramâne acelasi peste tot: o valoare actuala se transmite de un creditor(investitor sau împrumutator) unui debitor (împrumutat) care se angajeaza sa-l ramburseze, dupa un timp, în conditiile specificate în acordul de credit, în cadrul caruia debitorul promite, deasemenea a plati dobanda pentru a remunera pe creditor.

În amplitudinea sa, esenta raportului de credit se dezvaluie prin analiza trasaturilor caracteristice.

1) Subiectele raportului de credit, creditorul si debitorul prezinta o mare diversitate în ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele angajarii în raport de credit si durata angajarii sale, astfel ca ierarhizarea acestor laturi, în amanunt, este dificila.

O apreciere generala asupra naturii participantilor la procesul de creditare (creditori si debitori), contureaza trei categorii principale si de ampla cuprindere: întreprinderile, statul si populatia.Raportul de credit implica primordial redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate, ceea ce presupune preexistenta unor procese de economisire sau acumulari monetare.

Se afirma preponderent în calitate de creditori, întreprinderile, care, pe de o parte manevreaza importante disponibilitati monetare, din circuitul carora au loc considerabile degajari cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de crediatre. Pe de alta parte, întreprinderile, prin repartizarea profitului, constituie fonduri si rezerve, remunereaza actionarii, fapt ce majoreaza global capacitatea de creditare a economiei nationale.

Cresterea veniturilor populatiei prin angajarea masiva în procesele economice, prin nivelul înalt al productivitatii muncii si prin amplitudinea spiritului de prevedere si economisire, caracteristici ale evolutiei contemporane în toate tarile dezvoltate, a facut din populatie un factor major în desfasurarea raporturilor de credit, în primul rând, în postura de creditor.

În tarile dezvoltate, aportul populatiei în formarea resurselor de creditare tinde sa-l ajunga pe cel al întreprinderilor. Astfel, în 1988 în Japonia fata de 143.788 mld yeni, cât reprezenta acumularile întreprinderilor populatia înregistra un volum de economii de 128.243 mld yeni.

Aceste tendinte de crestere absoluta si relativa a economiilor populatiei, caracteristica raporturilor de credit în toate tarile dezvolatate, pun noi probleme optimizarii procesului de mobilizare si utilizare a acestor economii. Pe acest fundal se desfasoara modificari calitative printre care transformarea economiilor din disponibilitati monetare în economii financiare, fapt ce influenteaza radical activiatatea intermediarilor, bancile.În caliatate de debitori alaturi de întreprinderi ai populatie se afirma amplu si în toate tarile dezvolate, statul.

În Statele Unite angajarea în calitate de debitor în procesul de creditare are dimensiuni apropiate, volumul total al îndatorarii fiind în 1987: pentru întreprinderi 2951 mld dolari si pentru administratia de stat 2798 mld dolari.

Desigur ca aceste date reflecta anumite particularitati proprii SUA: un grad mare de autofinantare a întreprinderilor care diminueaza relativ necesitatile de credit; o dezvoltare mai ampla creditului acordat populatiei, ca expresie a unei economii de consum dezvoltate generos; o amplitudine specifica a cheltuielilor bugetare axate îndosebi pe destinatii militare, care exagereaza nevoile de credit ale statului.Daca pentru celelalte tari dezvoltate particularitatile cantitative pot diferi, factorii care le genereaza si tendintele lor prezinta grade mai mari sau mai mici de similitudine.

Preview document

Creditele Bancare - Pagina 1
Creditele Bancare - Pagina 2
Creditele Bancare - Pagina 3
Creditele Bancare - Pagina 4
Creditele Bancare - Pagina 5
Creditele Bancare - Pagina 6
Creditele Bancare - Pagina 7
Creditele Bancare - Pagina 8
Creditele Bancare - Pagina 9
Creditele Bancare - Pagina 10
Creditele Bancare - Pagina 11
Creditele Bancare - Pagina 12
Creditele Bancare - Pagina 13
Creditele Bancare - Pagina 14
Creditele Bancare - Pagina 15
Creditele Bancare - Pagina 16
Creditele Bancare - Pagina 17
Creditele Bancare - Pagina 18
Creditele Bancare - Pagina 19
Creditele Bancare - Pagina 20
Creditele Bancare - Pagina 21
Creditele Bancare - Pagina 22
Creditele Bancare - Pagina 23
Creditele Bancare - Pagina 24
Creditele Bancare - Pagina 25
Creditele Bancare - Pagina 26
Creditele Bancare - Pagina 27
Creditele Bancare - Pagina 28
Creditele Bancare - Pagina 29
Creditele Bancare - Pagina 30
Creditele Bancare - Pagina 31
Creditele Bancare - Pagina 32

Conținut arhivă zip

  • Creditele Bancare.doc

Alții au mai descărcat și

Managementul Sistemului de Creditare Bancară

Economia de piata presupune în mod necesar existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea tuturor disponibilitatilor monetare ale...

Evoluții și Perspective ale Creditului Bancar în România

1. Cadrul macroeconomic si financiar din România Performantele înregistrate de economia româneasca, luând ca punct de pornire în analiza anul...

Salariul - recompensa factorului de producție muncă

A. Introducere Producția reprezintă rezultatul utilizării și combinării factorilor de producție. Prin urmare, fiecărui factor de producție...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Creditare bancară

Necesitatea si rolul sistemului financiar bancar Relatiile social economice banesti care apar în procesul gestionarii fondurilor de resurse...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Plafoane de Credit

Plafoanele de credit sunt utilizate ca instrumente directe de control monetar si se manifesta sub forma unor instructiuni prin care bancile sunt...

Te-ar putea interesa și

Conceptul Aplicației Informatice de Evidență a Beneficiarilor de Credite Bancare

INTRODUCERE Actualitatea temei Creditul provine de la latinul "kreditum" (împrumut, datorie). În acelaşi timp, "kreditum" se traduce ca "cred",...

Rolul Băncilor Comerciale în Desfășurarea Relațiilor de Credit cu Agenții Economici

Cap.I. PREZENTARE GENERALĂ A SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA 1.1. Originile sistemului bancar Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în...

Necesitatea creditelor bancare pentru continuitatea activității întreprinderii și înregistrarea lor în contabilitate

CAPITOLUL I I. CREDITUL BANCAR ŞI TREZORERIA ÎNTREPRINDERII 1.1. Definirea şi structura trezoreriei unităţii patrimoniale. ,,Trezoreria...

Modalități de Finanțare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii în Economia Românească Actuală

Introducere Până nu demult, întreprinderilor mici şi mijlocii (denumite în continuare IMM) aproape că nu li se acorda importanţă nici la nivel...

Monedă și credit

3.4 Instrumentele politicii monetare Obiectivele politicii monetare se suprapun în mare parte cu cele ale politicii fiscale în masura în care...

Activitatea de creditare bancară

CAPITOLUL I Principii si reguli generale de creditare bancară 1.1 Prudenţa bancară Economiile actuale, ca economii băneşti peresupune...

Locul IMM-urilor în Economia UE

1.LOCUL I.M.M.-URILOR ÎN ECONOMIA U.E. Termenul generic de firmă a pătruns în teoria şi practica de natură economică după anii ′30 din secolul...

Produse bancare de corporate

Capitolul I Produse de tip credit corporate. Corporate banking este o activitate de bază pentru instituțiile bancare și joacă un rol esențial...

Ai nevoie de altceva?