Creditul - principalul produs al societăților bancare

1. Continutul si trasaturile creditului

Sunt 3 conceptii privind elementul fundamental in definirea creditului :

a) Creditul ca incredere – unii economisti apreciaza ca ideea de incredere ar reprezenta principalul continut al creditului.

Potrivit acestei conceptii , creditul este o categorie subiectiva , psihologica si provine de la cuvantul latin “credito” = incredere.

Increderea este necesara in relatiile de imprumut , asa cum fara ea nici vanzarea de marfuri cu plata amanata nu ar putea avea loc.

Deci , creditorul trebuie sa fie convins de capacitatea financiara a debitorului de a face plata la scadenta si de bonitatea acestuia.

b) Creditul ca schimb

Alti economisti considera creditul ca o forma particulara a schimbului , adica operatiunile de credit sunt operatiuni de schimb care prezinta particularitatea ca un anumit interval de timp separa efectuarea prestatiei de efectuarea contraprestatiei.

Totusi aceasta idee are si contraargumente , astfel schimbul se caracterizeaza prin cedarea unei marfi cu o anumita valoare de intrebuintare si obtinerea echivalentului general (a banilor) in vederea procurarii unei alte marfi , cu o alta valoare de intrebuintare. Schimbul nu modifica marimea valorii , ci numai forma materiala in care se concretizeaza.

Scopul schimbului este valoarea de intrebuintare.

Scopul creditul nu este inlocuirea unei valori de intrebuintare cu alta , ci este marimea valorii , in sensul cresterii (+ dobanda).

In final , corect este ca fara sa fie o forma a timpului , creditul este legat de schimb deoarece imprumuturile sunt de regula contractate in scopul de a face plati pentru livrari de marfuri sau diverse servicii.

c) Creditul ca expresie a relatiilor de distribuire

Creditul inseamna redistribuirea valorii , dar o redistribuire cu caracter temporar , deoarece el presupune rambursarea la o anumita scadenta.

Creditul este o forma specifica de miscare a capitalurilor de imprumut.

2. Trasaturile creditului

a) Separarea proprietatii asupra capitalului de imprumut de folosirea lui

Capitalul de imprumut nu este folosit de agentul excendentar (caruia ii apartine) , ci de un alt agent economic care il primeste cu titlu de imprumut.

In acest context bancile apar ca intermediari financiari specifici , adica ele se interpun intre cei ce dispun de resurse de finantare si cei care au nevoie de ele. Bancile sunt deci administratorii generali ai creditului.

b) Plata dobanzii pentru utilizarea capitalurilor de imprumut

Dobanda se calculeaza atat pentru soldurile debitoare ale conturilor bancare deschise clientilor , cat si pentru soldurile creditoare ale acestor conturi , ca remunerare a depunerilor facute la banca.

Dobanda aferenta soldurilor debitoare este pretul platit pentru folosirea capitalurilor de imprumut.

Nivelul dobanzii influenteaza asupra volumului creditelor (o dobanda mica reprezinta un stimulent pentru a solicita credite mai mari).

c) Rambursarea creditelor la scadenta

Sunt frecvente cazurile in care rambursarea creditelor nu are loc la scadenta din diferite motive :

o Banca nu a apreciat corect posibilitatile reale ale debitorilor

o Debitorul este rau platnic

o Lipsa de autonomie a bancilor de stat.

Stabilirea scadentelor se face in corelatie cu durata circuitului aprovizionare – productie – desfacere – incasarea produselor si in functie de specificul acestei productii (industrie , agricultura , productii sezoniere).