Creșterea Economică Durabilă în Contextul Globalizării

După cel de-al doilea război mondial, sub impulsurile progresului tehnologic şi ale sporirii continui a cererii globale de bunuri şi servicii s-a inaugurat o epocă nouă de dezvoltare economică al cărei nucleu principal l-a constituit procesul de creştere economică. Pentru prima oară, termenul de creştere economică a fost utilizat de către de către economistul englez sir Roy Harrod (1939). Neokeynesişti şi economiştii neoclasici au desăvârşit teoria creşterii economice.

În aceeaşi perioadă, procesul de internaţionalizare a economiei s-a accentuat, ajungând la stadiul de globalizare sau de integrare la scară mondială a pieţelor de bunuri şi servicii, a pieţei forţei de muncă şi a pieţei financiare.

Procesele reale de creştere economică şi de globalizare a economiei nu se află în opoziţie, între ele existând o legătură organică prin care se manifestă strânsă lor interdependenţă.

1. Două tendinţe interdependente în lumea contemporană: creşterea economică şi globalizarea

Creşterea economică desemnează procesul real prin care o economie naţională dispune de capacitatea de a furniza, pe termen lung, cantităţi în creştere de bunuri şi servicii, respectiv tendinţa generală de sporire în termeni reali a produsului şi venitului naţional, pe total şi pe locuitor, care nu exclude însă, pe termen scurt, oscilaţii faţă de trend.

Realizată în cadrul uneia sau mai multor perioade lungi, creşterea economică generează o relaţie de antrenare reciprocă între procesele economice şi populaţie prin care se asigură creşterea cumulativă durabilă a produsului naţional global, împlinirea omului şi a societăţii în ansamblul acesteia.

Interdependenţa dintre rezultatele macroeconomice (produsul intern brut şi venitul naţional) şi efectivele populaţiei evoluează pe termen lung, fiecare dintre aceste variabile fiind condiţionată de factori economico-sociali numeroşi: obiectivi şi subiectivi, interni şi externi, direcţi şi indirecţi, generali şi specifici.

Expresia sintetică a creşterii economice o reprezintă ritmul sporului de produs intern brut şi de venit naţional, pe total şi pe locuitor, care se bazează pe volumul şi eficienţa factorilor de producţie utilizaţi în cadrul economiei naţionale : cantitatea de muncă şi productivitatea muncii, volumul capitalului fizic şi randamentul acestuia, investiţiile, inovaţiile, tehnologiile şi cercetarea ştiinţifică, creşterea calităţii forţei de muncă, realocarea resurselor mobilizate în sectoarele cu productivitate scăzută către cele cu productivitate ridicată ş.a.

Noţiunea de creştere economică pune un accent deosebit pe latura cantitativă, măsurabilă în mod direct a rezultatelor pe termen lung ale unei economii naţionale. Este motivul pentru care creşterea economică se utilizează cumulat cu noţiunea de dezvoltare economică, desemnând procesul pozitiv al transformărilor cantitative şi calitative din structurile tehnice sociale ale economiei, din modul de viaţă, de gândire şi de comportament economic al oamenilor, din eficienţa utilizării factorilor de producţie şi din mecanismele funcţionale ale sistemului economic.

În ultimele trei decenii, teoria economică a fost îmbogăţită cu un nou concept: dezvoltarea durabilă, care îşi propune să reflecteze procesul care integrează creşterea economică, dezvoltarea economică, echilibrul ecologic, justiţia socială şi ambianţa democratică, în calitatea lor de laturi indispensabile ale progresului economico-social contemporan.

Procesul globalizării s-a manifestat după cel de-al doilea război mondial cunoscând o dezvoltare importantă în ultimele decenii ale secolului XX, odată cu internaţionalizarea deplină a pieţelor financiare.

Globalizarea limitează puterea de acţiune a statelor naţionale, în ceea ce priveşte capacitatea acestora de a elabora legi şi de a dezvolta politici economice, ca urmare a creării unei reţele de interdependenţe tot mai puternice între statele naţionale şi între pieţele naţionale. Fenomenul globalizării tinde să cuprindă toate sectoarele vieţii sociale, de la economic la cultural, dar în primul rând, ea încearcă să stabilească anumite caracteristici globale în domeniile politicii, dreptului şi guvernării.