Criterii Simple de Apreciere a Eficienței Proiectelor de Investiții

Introducere

Procesul investiţional, fiind un proces complex, prezintă o serie de particularităţi care impun metode diverse şi laborioase de apreciere a eficienţei sale. Astfel, se poate afirma că durata desfăşurării acestui proces este mare, datorită perioadei de creare a imobilizărilor, în care se pregătesc condiţiile tehnico-materiale pentru viitoarea activitate de exploatare. Din această cauză mijloacele angrenate în procesul investiţional generează pierderi aşa zis convenţionale, justificate de perioada obiectiv necesară de transformare a monedei în mijloace materiale. Eficientizarea procesului investiţional poate fi asigurată, în această fază, prin selectarea acelor proiecte care prin utilizarea capitalurilor întreprinderii să conducă la crearea imobilizărilor în cel mai scurt timp.

În procesul investiţional se pot distinge două grupuri de fluxuri: unele vizează fluxurile financiare negative, concretizate în cheltuielile efectuate, iar altele sunt fluxuri financiare pozitive reprezentate prin încasările ce apar odată cu începerea activitaţii de exploatare. În consecinţă, cheltuielile se efectuează înainte şi în timpul implementării proiectului, în timp ce rezultatele se vor obţine după implementarea proiectului. Această situatie crează dificultăţi în aprecierea eficienţei constituirii capitalurilor pentru invesţii, deoarece efortul şi efectul nu se situează în acelaşi moment, fapt ce prejudiciază credibilitatea concluziilor, fapt ce impune actualizarea sau capitalizarea, tehnici de eliminare a neajunsului menţionat.

Procesul investiţional presupune colaborarea unui număr important de participanţi: proprietari-investitori, împrumutători, întreprinderi partenere, salariaţi, stat, fiecare cu interese bine individualizate, de multe ori chiar divergente. Indicatorii de eficientă ai constituirii capitalurilor pentru investiţii sunt construiţi astfel încât să reflecte obiectivele unora, sau ale tuturor celor implicaţi în acest proces.

În constituirea şi utilizarea capitalurilor pentru investiţii, pe anumite perioade de timp se manifestă o serie de riscuri. Din această cauză este absolut necesar să se evalueze dimensiunea fiecărui risc potenţial, în vederea selectării doar a acelor proiecte, cel mai bine protejate.

Capitalurile întreprinderii se concretizează, în urma transformării lor din forma banească în forma materială, într-o diversitate de active imobilizate a căror contribuţie la rezultatele financiare este adesea dificil de determinat, şi atunci doar cu ajutorul unui număr mare de indicatori. Necesitatea utilizării mai multor criterii de apreciere a eficienţei investiţiilor este determinată , deci, atât de complexitatea procesului investiţional, cât şi de limitele pe care fiecare criteriu le conţine. Aceste limite reflectă incapacitatea indicatorilor utilizaţi de a surprinde , fiecare în parte, sub toate aspectele, eficienţa procesului investiţional.

Pot fi utilizate trei criterii financiare simple de selectare a proiectelor: criteriul rentabilităţii, criteriul lichidităţii şi criteriul costului.

Criteriul rentabilităţii

Criteriul rentabilităţii este cel mai important în adoptarea proiectelor deoarece constă în obţinerea de venituri acoperitoare şi a unui profit ridicat. Adică nu este atât de important tipul de investiţie ce urmează a se realiza, pe cât este selectarea celor mai bune proiecte, utilizându-se cât mai eficient capitalurile disponibile. Astfel rata rentabilităţii trebuie să fie mai mare decât costul resurselor de finanţare proprii şi împrumutate.

Determinarea ratei rentabilităţii economice a proiectului de investiţie prin metoda contabilă se realizează prin raportarea beneficiului net (Bn), obţinut în urma expolatării proiectului, la valoarea netă a investiţiei (In ).

Deoarece indicatorul se calculează pentru fiecare an al duratei de viaţă economică a activelor fixe rezultate din investiţie, pentru a evita influenţa variaţiilor anuale a beneficiilor nete, valoarea rentabilităţii se poate calcula şi ca raport procentual între beneficiul mediu anual şi investiţia netă. Beneficiul mediu anual se obţine prin raportarea rezultatelor totale obţinute pe întreaga perioadă de exploatare a proiectului la numărul de ani corespunzători acestei perioade. În mod similar se stabileşte şi investiţia medie anuală (suma medie a capitalui angajat). Valoarea ratei rentabilităţii astfel obţinute se compară cu ratele altor proiecte sau cu alţi indicatori ai firmei precum rata rentabilităţii capitalului fix. Dacă rata medie a rentabilităţii proiectului este superioară nivelului de comparare, investiţia se acceptă.